Legislația antidrog va fi actualizată. Implicarea minorilor – pedepsită cu închisoarea

Legislația antidrog va fi actualizată – procesul este inițiat de Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General de Poliție. Autoritățile anunță înăsprirea pedepselor pentru persoanele implicate în cultivarea drogurilor și răspândirea substanțelor către minori. În acest caz, amenzile ar putea fi excluse și va fi introdusă condamnarea la închisoare, transmite IPN.

Proiectul va include măsuri ferme de control și de supraveghere a producerii drogurilor, sancțiuni mai dure pentru traficul de substanțe interzise și pentru atragerea minorilor. În astfel de situații poliția propune pedeapsa cu închisoarea, iar amenzile să fie eliminate. Pentru cazurile foarte grave, precum implicarea unei organizații criminale sau cantități deosebit de mari, pedeapsa poate ajunge până la 20 de ani de detenție.

IGP precizează că eliberarea de răspundere va fi posibilă în cazuri excepționale, – când fapta nu a fost comisă în scop de vânzare sau distribuire. Autoritățile anunță sancțiuni mai severe pentru semănatul, cultivarea sau distribuirea substanțelor interzise.

Potrivit IGP în lege vor fi definite noțiunile de cultivare, producere sau vânzare neautorizată a etnobotanicelor și a noilor substanțe psihoactive, iar sancțiunile vor fi adaptate în funcție de gravitatea faptei – de la păstrare la distribuire sau producere. De asemenea, legea va include substanțele care pot fi folosite ca substituent de droguri, acoperind astfel noi combinații pe piața ilicită.

The post Legislația antidrog va fi actualizată. Implicarea minorilor – pedepsită cu închisoarea appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 22 mai

Are loc lansarea volumului „Hora înfometaților” de Lilia Calancea...

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din Chișinău, perturbată din cauza ploii

Circulația autobuzelor și troleibuzelor din municipiul Chișinău, pe rutele...

Agenda evenimentelor pentru vineri, 22 mai

Are loc conferința internațională de endourologie cu genericul: „Endourologie...

Se pregătește o continuare a filmului biografic despre viața lui Michael Jackson, după succesul peliculei lansate anul acesta

Anunțul a fost făcut de Adam Fogelson, șeful diviziei de film a companiei, în cadrul unei conferințe cu investitorii, la prezentarea datelor financiare. Acesta a...

Împreună cu toți deputații din opoziție, Renato Usatîi a cerut mai mult respect și mai puține restricții în Parlament: „Сetățenii așteaptă soluții și rezultate,...

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat practicile de cenzură din actualul legislativ, într-o declarație comună a opoziției parlamentare, făcută după ce microfonul...

Important

Se pregătește o continuare a filmului biografic despre viața lui Michael Jackson, după succesul peliculei lansate anul acesta

Anunțul a fost făcut de Adam Fogelson, șeful diviziei de film a companiei, în cadrul unei conferințe cu investitorii, la prezentarea datelor financiare. Acesta a afirmat că discuțiile privind sequelul „Michael” sunt într-un stadiu avansat. „Suntem foarte entuziasmați de progresul pe care îl facem în legătură cu al doilea film ‘Michael’. Toate conversațiile pe care le avem cu părțile implicate decurg foarte bine”, a declarat Fogelson. Potrivit acestuia, noul film ar...

Trump anunţă pe Truth Social trimiterea a 5.000 de militari americani ”suplimentari” în Polonia

Preşedintele american anunţă joi pe reţeaua sa Truth Social trimiterea a 5.000 de militari americani în Polonia şi îşi justifică această decizie prin relaţia bună pe care o are cu preşedintele naţionalist Karol Nawrocki, ales în urmă cu aproape un an, relatează AFP.The post Trump anunţă pe Truth Social trimiterea a 5.000 de militari americani ”suplimentari” în Polonia first appeared on Nexta.ro.

Regizorul Michael Bay pregătește un film salvarea eroică a doi piloți americani în Iran

Regizorul Michael Bay, cunoscut pentru filmele sale de acțiune spectaculoase precum Transformers, Pearl Harbor și 13 Hours, pregătește un nou lungmetraj bazat pe fapte reale. Filmul va relata operațiunea militară…The post Regizorul Michael Bay pregătește un film salvarea eroică a doi piloți americani în Iran first appeared on Nexta.ro.

Unul dintre cei mai titrați piloți de curse de turisme din SUA a murit la doar 41 de ani

Potrivit comunicatului oficial al organizatorilor competiției americane de turisme, Busch fusese internat anterior din cauza unei „boli severe”, iar starea sa s-a deteriorat rapid în ultimele zile. „Suntem devastați să anunțăm trecerea în neființă a lui Kyle Busch”, se arată în declarația comună a familiei Busch, NASCAR și Richard Childress Racing, care l-au descris drept „un talent rar, o figură definitorie a sportului și un viitor membru al Hall of...

Planurile lui Trump, subminate de propria majoritate în Congres

Preşedintele american Donald Trump a suferit joi o rară înfrângere în Senatul american, prin amânarea unui vot al unui text bugetar major, decis de către aleşi din majoritatea sa, puşi în dificultate de mai multe cerinţe ale preşedintelui, relatează AFP.The post Planurile lui Trump, subminate de propria majoritate în Congres first appeared on Nexta.ro.

Trump anunţă că ”va încerca” să se ducă la căsătoria fiului său, Donald Trump Jr cu manechinul Bettina Anderson, prevăzută în weekend. ”Nu este...

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să planeze îndoiala, joi, în Biroul Oval, când a fost întrebat de presă dacă va fi prezent în weekend la căsătoria fiului său Donald Trump Jr cu manechinul Bettina Anderson, relatează The Associated Press.The post Trump anunţă că ”va încerca” să se ducă la căsătoria fiului său, Donald Trump Jr cu manechinul Bettina Anderson, prevăzută în weekend. ”Nu este momentul potrivit pentru mine....