Pensii și alte prestații sociale pentru moldovenii care au muncit legal în Slovacia

Cetățenii Republicii Moldova care au activat oficial în Republica Slovacă vor putea primi pensii și alte prestații sociale din partea acestui stat. Guvernul a aprobat miercuri semnarea Aranjamentului administrativ pentru aplicarea Acordului cu Slovacia în domeniul securității sociale, transmite IPN.

Ministra muncii și protecției sociale, Natalia Plugaru, a precizat că în cadrul acestui acord persoanele vor beneficia de pensie și prestații sociale în baza perioadelor contributive în cele două țări.

Potrivit proiectului, statul va asigura dreptul la pensie persoanelor care au plătit contribuții sociale, chiar dacă nu au muncit cel puțin 15 ani în Republica Moldova, cu condiția ca, prin cumularea anilor lucrați în ambele țări, să fie îndeplinit acest prag. Republica Moldova și Slovacia vor calcula și plăti pensia proporțional, doar pentru perioadele de asigurare realizate pe teritoriul fiecărei țări.

„La moment avem semnate 20 de astfel de acorduri și suntem de asemenea, în negocieri cu Canada și Irlanda”, a a mai spus Natalia Plugaru.

The post Pensii și alte prestații sociale pentru moldovenii care au muncit legal în Slovacia appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Igor Grosu: Cetățenia rusă pentru transnistreni, o metodă de a suplini lipsa de soldați

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că decretul semnat de...

Opoziția a blocat tribuna Parlamentului și a părăsit ședința în semn de protest

Deputații din opoziție au blocat tribuna Parlamentului și au...

Consultările de la Cotroceni s-au încheiat fără o soluție clară pentru depășirea crizei politice

Președintele României, Nicușor Dan, a continuat joi consultările cu...

Controversa finanțării ONG. Cât de necesar este proiectul de lege care obligă publicarea identității donatorilor

Controversa finanțării ONG. Cât de necesar este proiectul de lege care obligă publicarea identității donatorilorThe post Controversa finanțării ONG. Cât de necesar este proiectul de...

Împreună cu toți deputații din opoziție, Renato Usatîi a cerut mai mult respect și mai puține restricții în Parlament: „Сetățenii așteaptă soluții și rezultate,...

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat practicile de cenzură din actualul legislativ, într-o declarație comună a opoziției parlamentare, făcută după ce microfonul...

Important

Controversa finanțării ONG. Cât de necesar este proiectul de lege care obligă publicarea identității donatorilor

Controversa finanțării ONG. Cât de necesar este proiectul de lege care obligă publicarea identității donatorilorThe post Controversa finanțării ONG. Cât de necesar este proiectul de lege care obligă publicarea identității donatorilor first appeared on Nexta.ro.

Multe ţări membre NATO „nu cheltuiesc suficient” pentru Ucraina, consideră Mark Rutte

Multe ţări din NATO nu alocă suficiente resurse financiare pentru a sprijini Ucraina, a declarat joi secretarul general al NATO, Mark Rutte, care doreşte o dezbatere pe tema stabilirii unui nivel minim de sprijin pentru fiecare ţară, relatează AFP.The post Multe ţări membre NATO „nu cheltuiesc suficient” pentru Ucraina, consideră Mark Rutte first appeared on Nexta.ro.

„Aveam senzaţia că mă sufoc cu propria salivă”: psihiatru, antiinflamatoare – dezvăluirile lui Rafael Nadal despre problemele sale de sănătate

Rafael Nadal vorbeşte deschis despre momentele dificile prin care a trecut. În documentarul „Rafa”, care va fi difuzat pe Netflix începând cu 29 mai, spaniolul a vorbit în special despre o „perioadă foarte dificilă” din 2015, „care a durat aproximativ un an”.The post „Aveam senzaţia că mă sufoc cu propria salivă”: psihiatru, antiinflamatoare – dezvăluirile lui Rafael Nadal despre problemele sale de sănătate first appeared on Nexta.ro.