Președintele României, Nicușor Dan, a continuat joi consultările cu alte două grupuri parlamentare și cu senatorii și deputații neafiliați. Administrația de la Cotroceni a anunțat că s-au discutat cu prioritate subiecte care vizează criza politică și identificarea de soluții pentru asigurarea stabilității guvernamentale, transmite IPN.
Senatorul grupului „PACE – Întâi România”, Adrian Peiu, a propus șefului statului variante de guvernare alături de AUR și PSD, bazate pe un pachet de măsuri economice. Iar liderul grupului „Uniți pentru România”, deputatul Răzvan Mirel Chiriță, a precizat că discuția a pornit de la o analiză a programului anterior de guvernare, despre care grupul susține că a eșuat.
La consultări au participat mai mulți parlamentari neafiliați, printre care senatorii Victoria Stoiciu și Victoria Mariana Aldea, precum și deputații Dumitru Coarnă și Raisa Enachi. Aceștia au refuzat formarea oricărei alianțe, iar Victoria Stoiciu a subliniat că viitorul premier și executivul său trebuie să evite orice formă de alianță, formală sau informală, cu forțele extremiste.
Discuțiile vin după consultările pe care Nicușor Dan le-a avut cu partidele din fosta coaliție de guvernare, PSD, PNL, USR, UDMR și cu grupul minorităților naționale, precum și cu AUR, POT și S.O.S. România, după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură inițiată de PSD și AUR.
Prima rundă de consultări a evidențiat divergențe între formațiuni privind formarea unei noi majorități. PSD condiționează viitorul executiv de îndepărtarea lui Ilie Bolojan din funcția de premier și respinge alianțele cu partidele anti-occidentale. PNL și USR au anunțat că nu vor colabora cu PSD și se declară pregătite să intre în opoziție, dacă social-democrații vor forma majoritatea. Iar AUR a precizat că nu va susține un Guvern din care formațiunea nu va face parte.
În context, șeful statului a anunțat continuarea consultărilor până la formarea unei noi majorități pro-occidentale și a solicitat partidelor responsabilitate pentru deblocarea crizei politice.
The post Consultările de la Cotroceni s-au încheiat fără o soluție clară pentru depășirea crizei politice appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN







