Centru pentru educație multilingvă, deschis la Chișinău

Centrul Național pentru Educație Multilingvă a fost deschis la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Noua instituție, inaugurată în parteneriat cu Fundația pentru Pace Martti Ahtisaari (CMI), va oferi instruiri, mentorat și resurse moderne pentru profesori și studenți, transmite IPN.

Deschiderea centrului a fost finanțată de Suedia prin proiectul „Gagauzia Dialogue”, care are drept obiectiv consolidarea dialogului între autoritățile naționale și cele locale.

„Considerăm acest proiect un eveniment important nu doar la nivel instituțional, ci pentru întregul sistem educațional din Moldova, un pas spre dezvoltarea unui proces educațional incluziv, modern și orientat spre viitor”, a remarcat rectorul Universității Pedagogice, Alexandra Barbăneagră.

Reprezentanții CMI au evidențiat contribuția educației multilingve la stimularea dialogului și a coeziunii sociale. „Lansarea Centrului Național de Educație Multilingvă vine ca răspuns la o nevoie clară de instituționalizare și profesionalizare a educației multilingve”, a subliniat managerul de țară CMI, Natalia Djandjgava.

Astfel, datorită noului proiect, școlile din toată țara vor fi ajutate să-și adapteze programele la standarde europene și să dezvolte proiecte de educație interculturală. Centrul va stimula, totodată, colaborarea cu societatea civilă și comunități locale în proiecte de educație interculturală și coeziune socială.

Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Petra Larke, a accentuat că instituirea centrului este un pas important în sprijinirea educației multilingve în Moldova, iar colaborarea între Ministerul Educației și Cercetării, CMI și Universitatea Pedagogică reprezintă un model de cooperare interinstituțională, care va aduce beneficii cadrelor didactice, elevilor și comunităților.

La evenimentul de lansare a centrului au participat peste 100 de reprezentanți ai instituțiilor publice centrale, ai mediului academic, ai organizațiilor internaționale și ai societății civile, alături de profesori, directori de școli și studenți. Totodată, a fost semnat un memorandum între UPSC și CMI, cu scopul de a consolida cooperarea în domeniul formării și cercetării.

Potrivit organizatorilor, menirea noii instituții constă în formarea și cercetarea în domeniul educației multilingve, promovarea unui mediu deschis, modern și incluziv pentru toți elevii și profesorii. Centrul Național pentru Educație Multilingvă este considerat o platformă care va ajuta la aplicarea Planului de Acțiuni privind implementarea educației multilingve în școlile alolingve pentru anii 2025–2030.

The post Centru pentru educație multilingvă, deschis la Chișinău appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Podoleak: Rusia încearcă să mențină tensiunea în Moldova prin regiunea transnistreană

Consilierul prezidențial ucrainean, Mihail Podoleak, consideră că decretul semnat...

Creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Domnului, la 40 de zile după Paște

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Înălțarea Domnului, numită în popor...

Executantul LEA Vulcănești-Chișinău riscă penalități dacă nu termină lucrările în termen

Lucrările la stația electrică Chișinău, parte a proiectului strategic...

Noul premier ungar, în vizită la Varșovia

Noul premier ungar, Péter Magyar, a efectuat la Varșovia...

Datele despre sancțiunile internaționale vor fi centralizate într-un nou sistem informațional

În Republica Moldova va fi creat un sistem informațional...

Săptămâna Educației, lansata la Chișinău: vor fi 21 de activități tematice

Cea de-a treia ediție a Săptămânii Educației a fost...

Țările de Jos acordă Republicii Moldova un sprijin de 1,5 milioane de euro

Regatul Țărilor de Jos va acorda un nou pachet...

ULTIMA ORĂ

Investiție în Portul Constanța. Dubaiul își electrifică terminalul de mărfuri și cu bani de la UE

Subsidiara românească a conglomeratului multinațional de operare de logistică portuară DP World, controlat de către Emiratul Dubai, demarează un proiect de electrificare a terminalului de...

Inițiativa Partidului Nostru privind restituirea accizei la motorină pentru fermieri, susținută în Comisia parlamentară pentru administrație publică și dezvoltare regională

Proiectul Partidului Nostru privind restituirea accizei pentru motorina utilizată în lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal a fost susținut aproape unanim la Comisia administrație...

Important

Investiție în Portul Constanța. Dubaiul își electrifică terminalul de mărfuri și cu bani de la UE

Subsidiara românească a conglomeratului multinațional de operare de logistică portuară DP World, controlat de către Emiratul Dubai, demarează un proiect de electrificare a terminalului de mărfuri pe care îl deține în portul Constanța, relevă date analizate de Profit.ro.The post Investiție în Portul Constanța. Dubaiul își electrifică terminalul de mărfuri și cu bani de la UE first appeared on Nexta.ro.

Sfinții Constantin și Elena, prăznuiți pe 21 mai. Ce nume se sărbătoresc azi

Circa 1,8 milioane de români își sărbătoresc onomastica joi, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, dintre care peste 1,1 milioane de femei și aproximativ 667.000 de bărbați, potrivit Agerpres. Potrivit datelor furnizate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, cel mai întâlnit nume masculin este Constantin – 416.627, urmat de Cosmin – 116.691, Costel – 73.540, …The post Sfinții Constantin și Elena, prăznuiți pe 21 mai. Ce nume se sărbătoresc...