Un grup infracțional specializat în contrabandă cu mijloace de transport și piese auto, cu o valoare estimată de peste 1,2 milioane de lei, a fost deconspirat de Poliția de Frontieră, sub coordonarea procurorilor PCCOCS. A fost reținut organizatorul schemei, un bărbat de 41 de ani, iar un complice de-al său, de aceeași vârstă și din Chișinău, este cercetat în libertate, transmite IPN.
În timpul perchezițiilor, la domiciliul bărbatului reținut au fost găsite droguri de 120 de mii de lei și bani despre care se crede că provin din activitate ilegală. Sumele ridicate includ 7 mii de euro și 40 de mii de hrivne. A fost confiscat și un automobil BMW, estimat la 25 de mii de euro.
În urma demersului Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, judecătorul de instrucție a dispus arestarea preventivă a bărbatului. În același dosar, de la domiciliul unui alt suspect a fost ridicat un automobil Lexus NX, evaluat la aproximativ 35 de mii de euro. În total, patru persoane, cu vârste cuprinse între 40 și 53 de ani, sunt cercetate în acest caz.
The post Grup de contrabandă cu mașini și piese auto, deconspirat de oamenii legii appeared first on ipn.md.