Salariul mediu în sectorul real a ajuns sub 15 500 de lei în trimestrul III

Salariul mediul lunar brut în sectorul real, în trimestrul al treilea al acestui an, constituie 15 487 de lei, în creștere cu 9,7% față de aceeași perioadă a anului trecut, anunță Biroul Național de Statistică. Cel mai mare salariu mediu lunar în această perioadă s-a înregistrat în sfera de informații și comunicații, unde s-au achitat lefuri de până la 35 885 de lei, transmite IPN.

Cel mai mic salariu mediu a fost înregistrat în agricultură, silvicultură și pescuit – 10 791 lei, dar comparativ cu trimestrul precedent în aceste domenii se atestă cele mai semnificative creșteri salariale – de 7,9%.

Comparativ cu trimestrul al treilea din 2024, câștigul salarial a crescut în toate activitățile economice, constată BNS. Cele mai mari creșteri, cu 18,9%, au fost în sfera de producție și furnizare de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat. În activități de cazare și alimentație publică majorările sunt cu 14,9%, iar în învățământ și artă, activități de recreere și de agrement – cu câte 12,8%.

În sectorul bugetar, salariul mediu lunar constituie 12 963 de lei.

The post Salariul mediu în sectorul real a ajuns sub 15 500 de lei în trimestrul III appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Carburanți pentru situații de criză: R. Moldova introduce sistemul „oil stocks”

Republica Moldova lansează procesul de formare a stocurilor de urgență de produse petroliere, în cantități echivalente cu 90 de zile de import sau 61 de...

Trăim în Moldova – cea mai săracă țară din Europa!

Moldova se află pe ultimul loc în Europa după venitul pe cap de locuitor, potrivit datelor FMI pentru 2025. Ucraina, devastată de război, și...

Important

Carburanți pentru situații de criză: R. Moldova introduce sistemul „oil stocks”

Republica Moldova lansează procesul de formare a stocurilor de urgență de produse petroliere, în cantități echivalente cu 90 de zile de import sau 61 de zile de consum intern. Obligativitatea va fi instituită gradual, iar cantitatea totală urmează să fie asigurată în termen de până la opt ani de la data aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Șeful MGB transnistrean se plânge rușilor că administrația de la Chișinău s-ar implica în alegerile liderului regiunii

Șeful pretinsului minister al securității din stânga Nistrului, Valeri Ghebos, s-a plâns într-un interviu presei ruse că administrația constituțională de la Chișinău ar intenționa să se implice în alegerea noului lider al regiunii. Așa-numitul scrutin urmează să aibă loc în decembrie. Conform lui, serviciile de securitate ar planifica să exercite presiuni, șantaj și să intimideze membrii pretinsei comisii electorale din regiunea autoproclamată. „Ne așteptăm la o presiune sporită din partea serviciilor...

VIDEO Trei tineri din Strășeni, arestați pentru trafic de droguri: Poliția a ridica peste un kilogram de mefedronă

Trei tineri cu vârste de 18 și 20 de ani, originari din Strășeni, au fost reținuți și plasați în arest preventiv pentru comercializarea drogurilor în Capitală. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au ridicat peste un kilogram de mefedronă. Suspecții ar fi activat în calitate de curieri pentru un magazin online de pe Telegram, având misiunea de a distribui substanțele narcotice prin ascunzișuri. Poliția menționează că au fost ridicate peste...

Primul magazin oficial Nike din Moldova – deja deschis în Chișinău

Știați că în Chișinău s-a deschis, în sfârșit, magazinul oficial Nike? Primul și singurul din Moldova. Ați fost deja acolo? Încă nu? Atunci e momentul perfect să îl vizitați, pentru că este exact nivelul pe care l-am așteptat cu toții atât de mult. Pe bulevardul D. Cantemir, 6 s-a deschis nu doar un magazin, ci The post Primul magazin oficial Nike din Moldova – deja deschis în Chișinău appeared...

O minoră a decedat după ce ar fi căzut de la etajul superior al unui bloc din centrul Chișinăului

O minoră de 15 ani a decedat în noaptea de 18 mai după ce ar fi căzut de la etajul superior al unui bloc locativ de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de ofițerul de presă al Poliției Chișinău, Svetlana Scripnic. Potrivit acesteia, poliția a fost The post O minoră a decedat după ce ar fi căzut de la etajul...