Deputatul fracțiunii Alternativa, Alexandr Stoianoglo, a adresat procurorului general o interpelare, în care a solicitat să fie precizat dacă a fost pornită o urmărire penală privind survolarea ilegală a spațiului aerian, transmite IPN.
Totodată, politicianul cere explicații cu privire la temeiurile legale pe baza cărora a fost permisă transportarea și expunerea publică a dronei, în afara controlului organelor de urmărire penală.
În interpelarea depusă la Procuratura Generală, deputatul cere să fie indicat cine a autorizat utilizarea obiectului în cadrul acțiunii publice desfășurate la MAE, dacă a fost întocmit un proces-verbal de ridicare și de sigilare a probelor, conform procedurilor legale, și cum justifică Procuratura folosirea unor potențiale mijloace de probă într-un „flashmob”.
Alexandr Stoianglo afirmă că dispozitivul este un corp delict și că ar fi fost prezentat fără a fi protejat procedural, fără sigilare, contrar regulilor cu privire la probe, stabilite de Codul de procedură penală. „Gestul ridică o întrebare gravă despre capacitatea statului de a investiga obiectiv și legal incidente cu implicații de securitate și despre respectul real față de procedură și lege”, a declarat deputatul, menționând că demersul său nu are substrat politic.
The post Deputatul Alexandr Stoianoglo cere clarificări de la PG despre cazul dronei expuse la MAE appeared first on ipn.md.