Valoarea maximă a compensațiilor pentru căldură și energie electrică va scădea în acest sezon rece de la 1 400 la 1 000 de lei, iar suma minimă va fi de 500 de lei. Proiectul care prevede reducerea plafoanelor a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței Guvernului de miercuri, transmite IPN.
MMPS a stabilit un procent unic de compensare pentru întreaga perioadă a sezonului rece: 40% pentru energia electrică, 30% pentru căldură, 25% pentru gazele naturale și 15% pentru combustibilii solizi.
Proiectul propune revizuirea normelor privind costul energiei în perioada rece a anului și stabilirea unui nivel minim al cheltuielilor pentru gospodării. Valoarea medie lunară estimată a energiei, calculată pe baza consumului din sezonul precedent, nu va depăși echivalentul a 350 de metri cubi de gaze naturale.
De asemenea, testul de non-vulnerabilitate a fost completat cu o prevedere care exclude gospodăriile ale căror venituri din dobânzi obținute din depozite bancare depășesc 4 mii de lei în anul precedent.
„Măsurile propuse vor permite o distribuție eficientă și echitabilă a compensațiilor, direcționând resursele către persoanele aflate în cea mai mare dificultate și contribuind la reducerea inegalităților sociale”, se menționează în proiect.
The post Reducerea plafonului la compensații va fi examinată de Guvern miercuri appeared first on ipn.md.