Bugetul pentru 2026 pornește cu un deficit mai mare, ministru

Ministrul finanțelor, Andrian Gavriliță, a declarat că proiectul bugetului pentru 2026 prevede un deficit mai mare decât cel estimat inițial. El a subliniat că această perioadă trebuie folosită pentru accelerarea dezvoltării și creșterea investițiilor, astfel încât majorările salariale să fie asigurate sustenabil, fără a mări datoria publică, transmite IPN.

Andrian Gavriliță a declarat că obiectivul său este ca până la sfârșitul anului 2026 deficitul bugetar să fie redus, iar costurile de finanțare a datoriei publice să scadă. Ministrul a subliniat că, în pofida provocărilor, statul dispune de resursele necesare pentru a acoperi nevoile de finanțare și pentru a continua programele investiționale planificate.

Ministrul a mai precizat că costul finanțării interne este în prezent mai mare decât estimările inițiale – 9% față de 7% – și că principală prioritate pentru anul viitor va fi reducerea atât a volumului, cât și a costului finanțării. În acest sens, Ministerul Finanțelor poartă discuții cu FMI, Banca Mondială și Uniunea Europeană pentru a asigura un cost de finanțare cât mai redus.

Ministrul a precizat că, în urma rectificărilor bugetare din acest an, principalele necesități au fost deja acoperite. Orice neexecutări suplimentare vor contribui la reducerea efectivă a deficitului bugetar de la 5,2%, posibil chiar sub 5%.

The post Bugetul pentru 2026 pornește cu un deficit mai mare, ministru appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Aurelian Silvestru a lansat volumul de reflecții și eseuri „Talentul n-are zile de odihnă”

„Talentul n-are zile de odihnă”, volumul semnat de scriitorul Aurelian Silvestru, a fost lansat la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, fiind prezentat ca o carte...

Cine este Minodora Calistru-Prisacu care a făcut public cazul Ludmilei Vartic

Femeia care a făcut primele dezvăluiri, sub protecția anonimatului, care arată că femeiea care a semnat cu pseudonimul Minodora Calistru-Prisacu se numeşte Rodica Calistru....

Important

Aurelian Silvestru a lansat volumul de reflecții și eseuri „Talentul n-are zile de odihnă”

„Talentul n-are zile de odihnă”, volumul semnat de scriitorul Aurelian Silvestru, a fost lansat la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, fiind prezentat ca o carte de reflecții, eseuri și poezie care îmbină experiențe personale, dialog cultural și m...

Aurelian Silvestru a lansat volumul de reflecții și eseuri „Talentul n-are zile de odihnă”

„Talentul n-are zile de odihnă”, volumul semnat de scriitorul Aurelian Silvestru, a fost lansat la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, fiind prezentat ca o carte de reflecții, eseuri și poezie care îmbină experiențe personale, dialog cultural și m...

Reprezentanta României la Eurovision, după scorul mic acordat de juriul R. Moldova: „Nu suntem supărați”

Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României la Eurovision Song Contest 2026, a mulțumit cetățenilor din Republica Moldova care au votat pentru prestația sa, după valul de critici din spațiul public provocat de scorul mic pe care i l-a acordat juriul de la Chișinău. Într-un mesaj publicat pe Instagram pe 19 mai, artista a menționat ca întreaga populație The post Reprezentanta României la Eurovision, după scorul mic acordat de juriul R. Moldova:...

Regim special la Penitenciarul din Leova după altercații și acțiuni de nesupunere. ANP: „Statul nu va tolera manifestările violente”

Regim special pentru 10 zile la Penitenciarul nr. 3-Leova, după ce în instituție au fost depistate obiecte și substanțe interzise, iar un grup de deținuți a provocat „acțiuni de nesupunere și altercații”. Administrația Națională a Penitenciarelor susține că măsura a fost instituită pentru „restabilirea ordinii și garantarea securității instituției”.

O femeie din Fălești, dispărută de câteva zile, a fost găsită găsită moartă într-un iaz din comuna Călugăr

Poliția din Fălești a transmis că femeia de 36 de ani, dispărută din orașul Fălești, a fost găsită decedată într-un iaz din comuna Călugăr. Potrivit oamenilor legii, la examinarea preliminară a cadavrului nu au fost depistate semne vizibile de moarte violentă. În acest sens, autoritățile continuă acțiunile procesual-penale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului. Amintim că, pe 16 mai, poliția din Fălești a anunțat că femeia a plecat de la domiciliu pe...

(foto) Donald Trump, în rolul lui James Bond. Casa Albă a postat o imagine cu preşedintele în postura agentului 007

Donald Trump a apărut în smoking, deghizat în Agentul 007, într-o imagine alb-negru postată în weekend de Casa Albă pe reţele de socializare, la două zile după anunţarea lansării castingului viitorului film cu superspionul britanic, scrie protv.ro.

Zeci de muncitori fără acte legale, identificați în urma controalelor pe șantierele din capitală

Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM) continuă acțiunile de combatere a muncii nedeclarate, iar în urma controalelor inopinate desfășurate săptămâna trecută pe mai multe șantiere de construcții din municipiul Chișinău, inspectorii au depistat 67 de persoane care activau fără contract individual de muncă.