Incluziunea este o responsabilitate comună – apel de Ziua persoanelor cu dizabilități

Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități, marcată anual pe 3 decembrie, reamintește că incluziunea este o responsabilitate comună și o condiție pentru o societate puternică. Fiecare persoană, indiferent de dizabilitate sau de gradul de funcționalitate, are abilități care pot și trebuie sprijinite. Mesajele au fost transmise în cadrul evenimentului „Ziua abilității”, organizat de Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii, transmite IPN.

Ministrul sănătății, Emil Ceban, a declarat că la centru se vede zilnic cum munca specialiștilor, sprijinul familiilor și suportul sistemului medical le deschid copiilor noi oportunități de dezvoltare și integrare. El a menționat că ministerul susține extinderea serviciilor de intervenție timpurie la nivel național și consolidarea rețelei de reabilitare, astfel încât fiecare copil să primească îngrijirea necesară la momentul potrivit.

Reprezentanta OMS în Republica Moldova, Miljana Grbic, a subliniat că această zi nu vorbește doar despre provocări, ci și despre abilități, potențial și speranță. Ea a remarcat că, atunci când sistemele oferă sprijinul necesar la momentul potrivit, rezultatele pot fi extraordinare.

Potrivit Ministerului Sănătății, Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii este în prezent cea mai complexă instituție de reabilitare pediatrică din Republica Moldova, aliniată la standardele europene. Zilnic, între 75 și 80 de copii beneficiază de servicii în regim ambulatoriu, iar alți 36 sunt internați în regim de staționar, împreună cu îngrijitorii lor.

The post Incluziunea este o responsabilitate comună – apel de Ziua persoanelor cu dizabilități appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Succes pentru Moldova: două eleve premiate la Olimpiada de Informatică din Italia

Republica Moldova a obținut o medalie de bronz și o mențiune de onoare în cadrul Olimpiadei Europene de Informatică pentru Fete, desfășurată în perioada 12-18...

Cine este Minodora Calistru-Prisacu care a făcut public cazul Ludmilei Vartic

Femeia care a făcut primele dezvăluiri, sub protecția anonimatului, care arată că femeiea care a semnat cu pseudonimul Minodora Calistru-Prisacu se numeşte Rodica Calistru....

Important

Succes pentru Moldova: două eleve premiate la Olimpiada de Informatică din Italia

Republica Moldova a obținut o medalie de bronz și o mențiune de onoare în cadrul Olimpiadei Europene de Informatică pentru Fete, desfășurată în perioada 12-18 mai, în Italia. Distincțiile au fost câștigate de două eleve din aceeași instituție de învățământ, Liceul Teoretic „Orizont” din orașul Durlești. La competiție au participat 248 de eleve din 59 de țări, iar Republica Moldova a fost reprezentată de trei eleve și două profesoare. Pentru cele mai...

BTA: Înaintea vizitei la Berlin, premierul Bulgariei promite restricții privind cheltuielile

Prim-ministrul Bulgariei, Rumen Radev, a declarat luni că contribuabilii bulgari vor suporta costurile a ceea ce a descris drept excesele intereselor oligarhice și ale fostei administrații, în timp ce guvernul său pregătește o politică fiscală mai strictă și reviz...

(video) „Este un job”: Katy Black se apără în fața valului de hate apărut în urma unei publicități în susținerea Maltei la Eurovision

Influencerița Katy Black reacționează ferm în fața valului de critici. După ce a fost acuzată dur în mediul online că a „trădat” Republica Moldova acceptând un contract plătit pentru a susține reprezentantul Maltei la Eurovision, cunoscuta influențeriță a venit cu o replică acidă pentru cei care au atacat-o, scrie shok.md.

Președintele României a discutat șapte ore cu partidele despre viitorul Guvern: Delia Velculescu – o variantă de premier

La două săptămâni de la demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură, președintele României, Nicușor Dan, a avut, luni, 18 mai, consultări cu toate partidele parlamentare pentru desemnarea noului premier. Discuțiile s-au desfășurat timp de șapte ore, iar, potrivit unor surse politice, șeful statului și-ar dori o variantă de premier tehnocrat, sugerând candidatura economistei Delia Velculescu, cu peste două decenii de carieră la Fondul Monetar Internațional.

Igor Grosu, întrevedere cu Principele Radu: „Suntem profund recunoscători pentru sprijinul Casei Regale

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Alteța Sa Regală Principele Radu al României, în cadrul căreia au fost abordate relațiile dintre Republica Moldova și Casa Regală a României, precum și parcursul european al țării no...

Iermak, mâna dreaptă a lui Zelenski, eliberat din arest. Prietenii i-au plătit cauțiunea de 3 milioane de euro

Andrii Iermak, fostul șef al administrației prezidențiale de la Kiev și un apropiat al președintelui Volodimir Zelenski, a fost eliberat azi din arest, după plata unei cauțiuni de aproape 3 milioane de euro. Iermak a fost pus oficial sub acuzare, săptămâna trecută, fiind suspectat de spălare de bani într-un amplu dosar de corupție, scrie observatornews.ro.

Iermak, mâna dreaptă a lui Zelenski, eliberat din arest. Prietenii i-au plătit cauțiunea de 3 milioane de euro

Andrii Iermak, fostul șef al administrației prezidențiale de la Kiev și un apropiat al președintelui Volodimir Zelenski, a fost eliberat azi din arest, după plata unei cauțiuni de aproape 3 milioane de euro. Iermak a fost pus oficial sub acuzare, săptămâna trecută, fiind suspectat de spălare de bani într-un amplu dosar de corupție, scrie observatornews.ro.