Noua Strategie națională antidrog, în atenția autorităților

Problema adicțiilor devine o provocare tot mai stringentă în rândul populației Republicii Moldova. Dependența de alcool, nicotină și droguri ilegale afectează peste 12 mii de moldoveni, iar autoritățile susțin că, în special în rândul tinerilor, consumul de droguri este în creștere. Problema a fost discutată în cadrul unei conferințe dedicate noii Strategii naționale antidrog, adaptată realităților Republicii Moldova.

Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Alexandru Bejan, a declarat în cadrul dezbaterilor că, în perioada 2019 – 2025, autoritățile au înregistrat 7.000 de cazuri legate de droguri și 18.000 de contravenții. Oficialul a menționat că este îngrijorătoare evoluția pieței drogurilor, care se mută tot mai mult în mediul online și pe darknet.

„Apariția drogurilor sintetice „mai puternice decât cele tradiționale” îngreunează monitorizarea și intervențiile autorităților. Infractorii devin tot mai inventivi, iar autoritățile trebuie să răspundă pe măsură”, a subliniat Bejan.

Și deputata Liliana Grosu a atras atenția asupra creșterii alarmante a consumului de droguri în rândul tinerilor, pe fondul apariției substanțelor sintetice ieftine. Aceasta a subliniat că toate adicțiile necesită o abordare integrată, iar noua strategie națională în domeniul drogurilor și al adicțiilor trebuie elaborată cât mai urgent.

Deși Republica Moldova a aprobat în 2020 o strategie națională antidrog, implementarea acesteia a întâmpinat dificultăți majore: lipsa colectării datelor, finanțarea insuficientă și cooperarea slabă între instituții.

Decana Facultății de Psihologie și Psihopedagogie Specială din cadrul universității „Ion Creangă”, Maria Vîrlan, a pledat pentru consolidarea securității sociale și pentru dezvoltarea domeniului adictologiei în Republica Moldova, unde numărul specialiștilor este încă insuficient. „Fără specialiști, nu putem implementa nicio strategie eficientă împotriva adicțiilor”, a subliniat ea, evidențiind importanța formării profesioniștilor capabili să răspundă adecvat provocărilor actuale.

În intervenția sa, Vîrlan a accentuat necesitatea unor abordări moderne în prevenirea dependențelor și a transmis un mesaj esențial: „Persoana dependentă trebuie pusă în centrul sprijinului, nu al sancțiunii”.

Deputatul Grigore Novac a recunoscut că Moldova dispune de puține mecanisme eficiente pentru combaterea consumului de droguri. El propune crearea unei platforme parlamentare antidrog și inițierea unor acțiuni concrete, inclusiv centre specializate și stimularea formării profesionale în domeniu, în colaborare cu experții.

Iurii Bucinschii, directorul Dispensarului Republican de Narcologie a precizat că instituția tratează anual între 230 și 300 de pacienți și gestionează două centre de tratament substitutiv, care oferă suport persoanelor dependente de opioide.

Șeful Departamentului pentru Prevenirea Maladiilor Non-Transmisibile din cadrul ANSP, Ion Șalaru, a subliniat că fenomenul adicțiilor necesită o abordare realistă, adaptată condițiilor specifice Republicii Moldova. Potrivit lui, nu există soluții universale, iar politicile publice trebuie să fie complexe și eficiente, vizând atât adicțiile de substanțe, inclusiv nicotina, cât și alte adicții, precum dependențele digitale, social media sau consumul compulsiv de conținut media.

S-a evidențiat și problema dependenței de nicotină, care se instalează rapid, fiind alimentată de popularitatea tot mai mare a noilor produse din tutun în rândul tinerilor. În timp ce 3,7% dintre persoanele de peste 18 ani folosesc țigări electronice, consumul în rândul adolescenților a devenit alarmant, ajungând la 24%, fiind atrași în special de aromele variate și aspectul modern al acestor dispozitive.

Mircea Grecu, președintele Centrului Internaţional de Prevenire şi Informare în Domeniul Adicţiilor a atras atenția asupra faptului că alcoolul și nicotina rămân „cele mai periculoase droguri” în ceea ce privește consecințele sociale, inclusiv violența.

El pledează pentru programe educaționale adaptate vârstei, construirea rezilienței copiilor, implicarea medicilor și psihologilor în prevenție, precum și informarea calitativă și clară.

Evenimentul s-a încheiat cu votarea unei rezoluții menite să susțină specialiștii, să întărească cooperarea interinstituțională și să încurajeze extinderea programelor de prevenție în școli și comunități. Rezoluția servește drept fundament pentru elaborarea unei noi strategii naționale antidrog, bazată pe recomandări științifice.

The post Noua Strategie națională antidrog, în atenția autorităților appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Biroul Politici de Reintegrare face praf legea lui Putin privind cetățenia: Nu produce efecte pe teritoriul altui stat

Legile adoptate de un stat nu produs efecte juridice pe teritoriul altui stat – așa reacționează Biroului Politici pentru Reintegrare, după ce Vladimir Putin a...

Cine este Minodora Calistru-Prisacu care a făcut public cazul Ludmilei Vartic

Femeia care a făcut primele dezvăluiri, sub protecția anonimatului, care arată că femeiea care a semnat cu pseudonimul Minodora Calistru-Prisacu se numeşte Rodica Calistru....

Important

Biroul Politici de Reintegrare face praf legea lui Putin privind cetățenia: Nu produce efecte pe teritoriul altui stat

Legile adoptate de un stat nu produs efecte juridice pe teritoriul altui stat – așa reacționează Biroului Politici pentru Reintegrare, după ce Vladimir Putin a promulgat simplificarea acordării cetățeniei pentru locuitorii din Republica Moldova. „Respectarea suveranității și integrității teritoriale rămâne un principiu fundamental. Vom continua să promovăm procesul de reintegrare a țării cu toată determinarea”, a precizat pentru Realitatea serviciul de presă al Biroului Politici de Reintegrare. Președintele Federației Ruse, Vladimir...

Schemă de fraudare a examenelor auto: Percheziții la Căușeni și 30 de persoane investigate

Administratorul, mai mulți instructori ai unei școli auto și angajați ai Agenției Servicii Publice din Căușeni sunt cercetați într-o schemă de fraudare a examenelor auto. Ofițerii anticorupție au desfășurat luni percheziții în cadrul dosarului, iar trei persoane au fost reținute.

VIDEO Urmărire ca în filme! Șoferiță beată și fără permis, oprită după o cursă periculoasă din Ciocana până la Ratuș

O femeie de 42 de ani este documentată de oamenii legii, după ce a urcat la volan beată criță și fără permis de conducere. Incidentul a avut loc în sectorul Ciocana al Capitalei. Polițiștii de patrulare au intervenit după ce au observat un automobil de model Renault care se deplasa haotic. Femeia a ignorat somațiile polițiștilor de a opri și a accelerat, continuând deplasarea spre raionul Orhei, inclusiv pe contrasens,...

Forța Fermierilor anunță un protest de avertizare la Guvern, după ce „nu au fost auziți”

Asociația „Forța Fermierilor” a anunțat un protest de avertizare pe 27 mai lângă sediul Guvernului, după ce a constatat că autoritățile nu ar fi luat măsuri concrete în urma scrisorii deschise transmise conducerii țării pe 27 aprilie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului asociației din 15 mai. Organizația acuză că, în pofida unor The post Forța Fermierilor anunță un protest de avertizare la Guvern, după ce „nu...

Pensii oficiale peste hotare: R. Moldova negociază cu încă cinci state încheierea unor acorduri de protecție socială

Cetățenii moldoveni care au locuit și lucrat oficial în străinătate pot solicita pensia din afară la revenirea în Republica Moldova. De același beneficiu pot profita și moldovenii care au activat în țară, dar în prezent lucrează peste hotare. Acest lucru este posibil datorită celor 18 acorduri bilaterale în domeniul securității sociale, ratificate și aplicate de Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS).

Permise contra 400€, la Căușeni: CNA a ridicat mai multe acte și a reținut trei persoane într-un dosar de corupție. Sunt cercetați 30 de...

Percheziții de amploare au fost desfășurate de ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii municipiului Chișinău într-o cauză penală ce vizează angajați ai Agenției Servicii Publice din cadrul Direcției Examinare și Calificare a Conducătorilor Auto Căușeni, precum și administratori și instructori ai unor școli auto.

Deficit de învățători în Moldova: 107 funcții de profesor de fizică libere și nicio angajare după repartizarea din 2025

Numărul absolvenților de la pedagogie repartizați în școli nu acoperă nici măcar jumătate din funcțiile vacante. Conform datelor Ministerului Educației, în anul 2025, pentru cele 1586 dintre posturile de muncă libere au fost repartizați doar 429 de tineri. Anul trecut, în mediul rural au ajuns să se angajeze cu 7% mai puțini tineri decât în 2024. În același timp, dintre 475 de funcții vacante pentru predarea disciplinelor deficitare precum biologie,...