Eliminarea ierarhiilor informale în închisori, solicitată de comitetul european de profil

Deși Moldova a progresat în abordarea provocărilor din sistemul penitenciar, autoritățile de la Chișinău trebuie să ia măsuri ferme pentru a combate fenomenul ierarhiilor informale între deținuți, care provoacă violența și intimidarea printre condamnați. Concluziile se conțin într-un raport publicat joi de Comitetul european pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT), transmite IPN.

Comitetul european solicită autorităților Republicii Moldova să se asigure că persoanele aflate în detenție sunt repartizate în mod egal și beneficiază de condiții similare. Fiecare deținut trebuie să dispună, în celulă sau în dormitor comun, de cel puțin 4 metri pătrați de spațiu de locuit, conform standardelor CPT.

Constatările au fost formulate ca urmare unei vizite a reprezentanților CPT în Moldova în luna iunie, care au avut scopul de a examina tratamentul și condițiile de detenție ale persoanelor aflate în închisoare. Comitetul european a vizitat penitenciarele nr. 6 din Soroca, nr. 15 din Cricova și nr. 2 din Lipcani.

În raport sunt remarcate diferențe izbitoare în ceea ce privește condițiile materiale și distribuția inegală a deținuților, o situație strâns legată de fenomenul ierarhiei informale printre ei. În timp ce condițiile materiale din cele trei instituții vizitate rămâneau precare pentru majoritatea deținuților, inclusiv starea proastă de întreținere și supraaglomerarea severă, liderii informali ai închisorii și cercurile lor apropiate locuiau în camere spațioase, bine echipate sau chiar în apartamente cu câteva camere.

Raportul subliniază că rămân în mare parte neimplementate recomandările CPT de lungă durată privind ierarhia informală a deținuților, iar în consecință violența și intimidarea între deținuți. Mulți deținuți din toate cele trei închisori vizitate au descris în mod repetat o atmosferă generală de intimidare și violență utilizată de ierarhia informală a deținuților, pentru a-și impune regulile asupra altora.

În opinia CPT, această situație nesatisfăcătoare din închisori este legată de „lipsa cronică de personal de pază, de cedarea autorității și controlului asupra populației penitenciare către liderii informali ai închisorii și de existența dormitoarelor de mare capacitate și a camerelor neîncuiate, în sectoare interconectate”.

Situația persoanelor considerate „umilite”, adică cele din cea mai joasă castă a ierarhiei informale a deținuților, rămâne o problemă gravă pentru CPT. Delegația a primit din nou plângeri numeroase despre abuzuri verbale, comportament umilitor și dezumanizant al altor deținuți, amenințări sau chiar violență fizică, în cazul în care nu respectau „codul de conduită” informal.

În același timp, experții spun că CPT nu a primit nicio plângere cu privire la maltratarea deținuților de către angajații niciunui penitenciar din cele trei vizitate.

The post Eliminarea ierarhiilor informale în închisori, solicitată de comitetul european de profil appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

R. Moldova i-a înmânat o notă de protest ambasadorului agreat al Rusiei pentru survolarea ilegală a spațiului aerian

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) l-a convocat luni, 18 mai, pe ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, în urma încălcării spațiului aerian al...

Cine este Minodora Calistru-Prisacu care a făcut public cazul Ludmilei Vartic

Femeia care a făcut primele dezvăluiri, sub protecția anonimatului, care arată că femeiea care a semnat cu pseudonimul Minodora Calistru-Prisacu se numeşte Rodica Calistru....

Important

R. Moldova i-a înmânat o notă de protest ambasadorului agreat al Rusiei pentru survolarea ilegală a spațiului aerian

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) l-a convocat luni, 18 mai, pe ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, în urma încălcării spațiului aerian al Republicii Moldova de către un aparat de zbor fără pilot, care a survolat ilegal frontiera de stat la data de 13 mai.

Bărbatul care a ucis femeia unui om de afaceri în timul unui jaf, la Ciocana și a rănit un polițist când a fost reținut,...

Bărbatul care a ucis soția unui om de afaceri aprilie 2025, a comis mai multe furturi din locuințe, iar ulterior, a deschis focul asupra unui polițist a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, anunță Procuratura Generală.

Bărbatul care a ucis femeia unui om de afaceri în timul unui jaf, la Ciocana și a rănit un polițist când a fost reținut,...

Bărbatul care a ucis soția unui om de afaceri aprilie 2025, a comis mai multe furturi din locuințe, iar ulterior, a deschis focul asupra unui polițist a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, anunță Procuratura Generală.

Revista presei internaționale | Războiul ruso-ucrainean revine pe teritoriul statului agresor; După vizita lui Trump la Beijing, Putin merge după ajutor în China

Presa internațională relatează despre intensificarea atacurilor reciproce dintre Rusia și Ucraina și despre semnele unei schimbări de dinamică pe front după eșecul recentului armistițiu temporar. Mai multe publicații descriu divergențele tot mai vizibile dintre Uniunea Europeană și Statele Unite, cauzate de politica externă a administrației de la Washington. Riscul unei noi escaladări a confruntării dintre Statele Unite și Iran se numără printre alte teme abordate de presa străină.

Maia Morgenstern vine la Chișinău, iar un samurai japonez urcă pe scena BITEI: Ce spectacole vezi pe 23 mai

Festivalul Internațional al Artelor Scenice BITEI 2026 continuă pe 23 mai cu o zi dedicată marilor întrebări despre identitate, memorie și onoare. Publicul din Chișinău va avea ocazia să participe la un atelier susținut de dramaturgul Matei Vișniec, să o vadă pe Maia Morgenstern într-un spectacol poetic al Teatrului Evreiesc de Stat din București și să descopere universul spiritual al samurailor japonezi în producția „Hagakure”.

Agricultorii, nemulțumiți că guvernarea nu dă curs revendicărilor lor. Anunță „protest de avertizare” la Guvern

Agricultorii anunță „protest de avertizare” în fața Guvernului. Manifestația urmează să se desfășoare pe 27 mai, în centrul Capitalei. Reprezentanții organizației urmează să desfășoare, în perioada 18-24 mai, mai multe întâlniri în teritoriu, la care să discute cu fermierii problemele invocate. Fermierii sunt nemulțumiți că autoritățile nu au dat curs revendicărilor adresate într-o scrisoare publică conducerii țării, pe 27 aprilie. „S-a constatat că guvernare, în pofida unor promisiuni, a depus foarte...

(live) Ion Ceban convoacă ședința Primăriei: Situațiile excepționale din capitală, printre subiectele de pe ordinea de zi

Primarul General, Ion Ceban, convoacă astăzi, 18 mai 2026, ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău. Urmăriți live, pe UNIMEDIA.