BNM reduce rata de politică monetară la 5% anual, pentru stabilitatea prețurilor

Rata de referință la politica monetară pe termen scurt a fost redusă de la 6 la 5% anual, la decizia comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei, transmite IPN.

Au mai fost reduse creditele overnight până la 7%, operațiunile repo – la 5,25%, depozitele overnight – până la 3% anual.

Potrivit unui comunicat emis de BNM, decizia se bazează pe anticiparea revenirii inflației, în primul trimestru al anului viitor, în proximitatea țintei de 5%, considerată nivel optim pentru dezvoltarea economică.

BNM precizează că urmărește menținerea unui climat monetar favorabil pentru stabilitatea prețurilor și consolidarea predictibilității financiare, stimulând consumul, investițiile și echilibrarea economiei naționale.

Revenirea graduală a dobânzilor, potrivit BNM, se va transpune treptat în economia reală, influențând scăderea ratelor la credite și depozite, conform mecanismelor de transmisie monetară.

The post BNM reduce rata de politică monetară la 5% anual, pentru stabilitatea prețurilor appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

”Vrea să atragă cât mai mulți soldați în armata rusă” – Premierul Munteanu, despre decretul semnat de Putin

Premierul Alexandru Munteanu a comentat decizia Rusiei de a simplifica procedura de acordare a cetățeniei ruse locuitorilor din regiunea transnistreană. Munteanu a declarat pentru jurnaliști...

Secretarul de Stat al Ministerului Justiției din Slovacia, în vizită la Curtea Constituțională a Moldovei

Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a primit joi, 15 mai 2026, vizita lui Milan Hodás, Secretarul de Stat al Ministerului Justiției al Republicii Slovace....

Important

”Vrea să atragă cât mai mulți soldați în armata rusă” – Premierul Munteanu, despre decretul semnat de Putin

Premierul Alexandru Munteanu a comentat decizia Rusiei de a simplifica procedura de acordare a cetățeniei ruse locuitorilor din regiunea transnistreană. Munteanu a declarat pentru jurnaliști că pașaportul Federației Ruse nu mai poate fi privit ca un document al unui stat cu practici acceptate internațional. „Pașaportul rusesc devine pașaportul unei țări agresoare, care nu este acceptată la masa civilizată”, a afirmat oficialul, subliniind că Republica Moldova continuă dialogul cu partea rusă,...

VIDEO Lichior din coarne, usturoi negru și cuptoare cu AI. Inovațiile prezentate la Horeca Expo

Lichior din coarne, usturoi negru obținut prin tehnologie japoneză, dar și cuptoare ce funcționează cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Toate pot fi descoperite la Horeca Expo, organizată la Moldexpo. Timp de patru zile, producători locali, chefi și companii din domeniul ospitalității își prezintă produsele și tehnologiile. Horeca Expo se va încheia în data de 17 mai. The post VIDEO Lichior din coarne, usturoi negru și cuptoare cu AI. Inovațiile prezentate...

Chișinăul prinde viață. 12 havuzuri din capitală pornesc de astăzi. Ceban: „2 rămân să fie verificate de specialiști”

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, anunță că, începând de astăzi, 12 havuzuri din Chișinău vor fi puse în funcțiune, iar alte două urmează să fie verificate de specialiști și pornite în perioada următoare.

GALERIE FOTO // Ziua Internațională a Familiei marcată printr-un festival la Grădina Botanică din Chișinău

Festivalul Familiei este organizat astăzi la Grădina Botanică din Chișinău. Evenimentul, cu genericul „Familii, inegalități și bunăstarea copilului”, își propune să promoveze politici și inițiative care sprijină familiile, contribuie la reducerea i...

GALERIE FOTO // Ziua Internațională a Familiei marcată printr-un festival la Grădina Botanică din Chișinău

Festivalul Familiei este organizat astăzi la Grădina Botanică din Chișinău. Evenimentul, cu genericul „Familii, inegalități și bunăstarea copilului”, își propune să promoveze politici și inițiative care sprijină familiile, contribuie la reducerea i...

Podul de la Ungheni | Oficial român: „Inaugurarea simbolică a podului va avea loc pe 26 aprilie 2027”

Lucrările la podul peste Prut din zona Ungheni înaintează, iar proiectul a ajuns la un grad de execuție de aproximativ 50%. Autoritățile române estimează finalizarea podului în acest an, acesta fiind primul pod rutier construit peste Prut după mai bine de cinci decenii. Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a anunțat că inaugurarea simbolică va avea loc pe 26 aprilie 2027, când va fi marcat evenimentul „Podul de Flori”.

Maia Sandu, la LMC 2026: ”Nu suntem prea mici pentru a conta”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat în cadrul conferinței „Building Forward: Small but Resilient · LMC 2026” că statul a demonstrat în ultimii ani că poate deveni mai puternic, în pofida presiunilor externe și a provocărilor interne, inclusiv din partea Federației Ruse. „Am ajuns la un punct în care mulți moldoveni au crezut că suntem prea mici pentru a influența cu adevărat lucrurile din țara noastră”, a spus șefa...