Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei

Creștinii ortodocși care urmează calendarul iulian îl sărbătoresc sâmbătă pe Sfântul Apostol Andrei, cunoscut și ca „Cel întâi chemat”. Enoriașii sunt invitați să participe la Sfânta Liturghie și să se împărtășească, iar cei care postesc au dezlegare la pește și vin, transmite IPN.

Biserica spune că Sfântul Andrei este unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus. Sfântul A fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci și a murit ca martir la Patras, fiind răstignit pe o cruce în forma de X cu capul în jos, căreia i s-a spus „Crucea Sfântului Andrei”.

În această zi, în special în zonele rurale, au existat și încă se păstrează o multitudine de superstiții și obiceiuri legate de această sărbătoare, în care elementul păgân se îmbină cu cel creștin. Biserica este împotriva oricărei acțiuni vrăjitorești și îndeamnă credincioșii să se împărtășească în această zi și să participe la sfânta liturghie.

Potrivit datelor de la Agenția Servicii Publice, în Republica Moldova sunt peste 100 de mii de persoane care poartă numele Andrei, Andrian, Adrian, Andreea, Adriana.

The post Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Noi pași ai UE pentru responsabilizarea Rusiei și compensarea victimelor războiului din Ucraina

Uniunea Europeană a făcut un pas decisiv în direcția responsabilizării Federației Ruse pentru războiul de agresiune împotriva Ucrainei, prin aderarea la două mecanisme internaționale esențiale:...

Secretarul de Stat al Ministerului Justiției din Slovacia, în vizită la Curtea Constituțională a Moldovei

Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a primit joi, 15 mai 2026, vizita lui Milan Hodás, Secretarul de Stat al Ministerului Justiției al Republicii Slovace....

Important

Noi pași ai UE pentru responsabilizarea Rusiei și compensarea victimelor războiului din Ucraina

Uniunea Europeană a făcut un pas decisiv în direcția responsabilizării Federației Ruse pentru războiul de agresiune împotriva Ucrainei, prin aderarea la două mecanisme internaționale esențiale: Tribunalul Special pentru crima de agresiune și Comisia Internațională pentru despăgubiri. Comisia Europeană, în numele UE, a anunțat aderarea la Acordul Parțial Extins privind înființarea Tribunalului Special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei. Acest document stabilește cadrul instituțional, financiar și administrativ al tribunalului, care va...

Israelul și Libanul au prelungit armistițiul cu 45 de zile pentru a continua negocierile de pace

Israelul și Libanul au convenit asupra unei prelungiri cu 45 de zile a armistițiului declarat de președintele american Donald Trump la 16 aprilie, a anunțat vineri Departamentul de Stat al SUA.

MEC: Școlile își vor stabili individual data festivităților de încheiere a anului școlar

Instituțiile de învățământ general vor putea decide individual data organizării festivităților de încheiere a anului școlar 2025–2026. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în contextul în care anul de studii se va încheia pe 29 mai, iar 30 și 31 mai sunt zile de weekend.

Opt cazuri de febră Q înregistrate în Republica Moldova. ANSP intensifică măsurile de supraveghere

Opt cazuri de febră Q au fost înregistrate în Republica Moldova, majoritatea în municipiul Chișinău, anunță Agenția Națională pentru Sănătate Publică, care a dispus la nivel național măsuri suplimentare de supraveghere epidemiologică și prevenire,...

Volodimir Zelenski amenință cu represalii după sângerosul atac rusesc asupra Kievului

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că Ucraina este îndreptățită să lovească instalații petroliere și militare de pe teritoriul Rusiei ca represalii la atacul sângeros asupra Kievului, soldat cu cel puțin 24 de morți, între car...

România raportează un caz de hantavirus confirmat în urma testării de laborator

Un pacient a fost confirmat cu hantavirus, vineri, la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, dar este în stare bună, testul PCR ieșind pozitiv, însă nu s-a stabilit și tulpina, scrie Agerpres.ro, citat de MOLDPRES. Surse din cadrul SCJU Arad au dec...

România raportează un caz de hantavirus confirmat în urma testării de laborator

Un pacient a fost confirmat cu hantavirus, vineri, la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, dar este în stare bună, testul PCR ieșind pozitiv, însă nu s-a stabilit și tulpina, scrie Agerpres.ro, citat de MOLDPRES. Surse din cadrul SCJU Arad au dec...