Un copil a rămas fără un deget după ce i-a explodat petarda în mână. Fratele său a suferit arsuri în palmă

Doi copii de 8 și 11 ani din comuna Mircea-Vodă, județul Brăila, România, au fost răniți după ce au aprins o petardă pe stradă. Ambii au ajuns la spital, iar minorul de 8 ani a suferit o intervenție chirurgicală, medicii nereușind să-i salveze un deget, scrie adevărul.ro.

„Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca, județul Brăila, au fost sesizați prin apel 112, sâmbătă, 13 decembrie, în jurul orei 13:15, de către un bărbat de 32 de ani, din comuna Mircea-Vodă, cu privire la faptul că doi copii ai săi minori au fost răniți în urma exploziei unei petarde”, a transmis IPJ Brăila printr-un comunicat.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au constatat că doi minori de 8 și 11 ani, din comuna Mircea-Vodă, ar fi aprins o petardă pe stradă, iar în urma exploziei acesteia ar fi suferit leziuni la nivelul mâinilor. Cei doi minori au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Copilul de 8 ani a fost transportat la Spitalul de Copii din Galați, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale, însă medicii nu i-au putut salva degetul, scrie presa locală. Fratele său, în vârstă de 11 ani, a suferit arsuri în palme.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În contextul acestui eveniment, polițiștii au adresat câteva recomandări importante pentru părinți:

– Nu permiteți copiilor să dețină sau să folosească petarde sau alte articole pirotehnice, indiferent dacă par inofensive. Riscul de accidentare este ridicat, mai ales în cazul minorilor. Acestea sunt interzise prin lege.

– Supravegheați permanent copiii, în special în perioada sărbătorilor, când astfel de materiale circulă mai frecvent în comunități.

– Nu cumpărați și nu tolerați achiziționarea de articole pirotehnice ilegale, care pot provoca leziuni grave, arsuri, traumatisme sau chiar pierderea degetelor.

– Discutați deschis cu cei mici despre pericolele reale ale petardelor, explicându-le, pe înțelesul lor, consecințele grave pe care le pot avea aceste „jocuri”.

„Reamintim faptul că doar persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deține și utiliza numai articole din categoria F1, considerate cu risc scăzut”, au mai transmis autoritățile, care au precizat că în această categorie intră obiecte precum artificiile de brad, bețișoarele bengale, jerbele de mici dimensiuni, granulele scânteietoare, pocnitorile pentru petreceri sau cele cu confetti.

„Un moment de neatenție poate duce la urmări grave, ce pot necesita spitalizare și pot afecta sănătatea copilului pe termen lung. Siguranța copiilor depinde în primul rând de vigilența și responsabilitatea adulților. Prevenția poate salva vieți”, se mai arată în comunicat.

Articolul Un copil a rămas fără un deget după ce i-a explodat petarda în mână. Fratele său a suferit arsuri în palmă apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Atac violent la Botanica! O femeie a rămas fără telefon și geantă după ce a fost jefuită de un bărbat

Un bărbat de 30 de ani, originar din raionul Glodeni, bănuit de jaf, a fost reținut de polițiștii Capitalei. Fapta a avut loc într-un bloc...

Doru Petruți: „Ipocrizia pare deja marcă înregistrată în discursul public”

Directorul IMAS, Doru Petruți, critică lipsa de coerență instituțională și discrepanța dintre discursul public și acțiunile concrete ale autorităților, afirmând că „ipocrizia pare deja...

Important

Victoria Furtună propune instituționalizarea opoziției parlamentare: „Avem nevoie de pârghii reale, nu de decor politic”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită instituționalizarea opoziției...

Atac violent la Botanica! O femeie a rămas fără telefon și geantă după ce a fost jefuită de un bărbat

Un bărbat de 30 de ani, originar din raionul Glodeni, bănuit de jaf, a fost reținut de polițiștii Capitalei. Fapta a avut loc într-un bloc locativ din sectorul Botanica, unde o femeie de aceeași vârstă a fost atacată.  Suspectul ar fi pătruns prin acces liber și, prin aplicarea forței fizice, i-ar fi sustras telefonul și geanta, în care se aflau acte și carduri bancare, cauzând victimei un prejudiciu de peste...

Din sălile de clasă, direct în teren: Elevii descoperă cum funcționează energia viitorului

Cum arată, în realitate, un loc de muncă în energia verde? Pentru zeci de elevi ai Liceului Teoretic „Hyperion” din Durlești, răspunsul a venit direct din teren, în cadrul unei vizite de studiu organizate la parcul electric fotovoltaic din Anenii Noi.

Cei doi ofițeri de securitate, eliberați din Rusia, au revenit acasă. SIS: Sunt monitorizați medical

Cei doi ofițeri de securitate, schimbați pe Alexandru Bălan și Nina Popova, au revenit în Republica Moldova. Aceștia au fost însoțiți de către șeful Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și de către alți angajați ai instituției, implicați în operațiune. Persoanele eliberate din detenție din Rusia sunt actualmente supuse procedurile de evaluare și monitorizate medicală. Conform serviciului de presă al SIS, aceștia vor beneficia de asistentă necesară pentru recuperare și...

Donald Trump a postat o poză în rolul de „Terminator” și avertizează Iranul că s-a terminat cu amabilitatea: „No More Mister Nice Guy”

Relațiile dintre Statele Unite și Iran s-au deteriorat semnificativ miercuri, după ce președintele Donald Trump a lansat un nou avertisment dur la adresa regimului de la Teheran prin intermediul platformei Truth Social. Mesajul vine în contextul unui impas prelungit în negocierile pentru un nou acord nuclear, scrie presa română.

Condamnare pentru muncă forțată: Ani de închisoare pentru un bărbat care ar fi înșelat șase persoane în Cehia

Un bărbat de 41 de ani din raionul Anenii Noi a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru muncă forțată. Potrivit sentinței Judecătoriei Căușeni, sediul Anenii Noi, acesta va executa pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis și nu va avea dreptul să facă afaceri timp de 5 ani. În 2017, pe când se afla în Republica Cehă, bărbatul a găsit șase persoane pe rețelele de socializare cărora le-a promis...

(video) Ar fi urmărit o femeie până în scara unui bloc locativ, unde ar fi atacat-o și i-ar fi furat geanta: Un bărbat de...

Un bărbat de 30 de ani, originar din raionul Glodeni, a fost reținut de polițiștii din sectorul Botanica al municipiului Chișinău, fiind bănuit de comiterea unui jaf într-o scară de bloc, în urma căruia o femeie a fost deposedată de bunuri în valoare de peste 40.000 de lei.

Maia Sandu, despre vizita în Găgăuzia: Autoritățile caută soluții pentru alegeri „libere și corecte”

Președinta Maia Sandu a declarat că autoritățile de la Chișinău lucrează împreună cu reprezentanții locali din Găgăuzia pentru a identifica soluții care să asigure organizarea unor alegeri libere și corecte în autonomie. Șefa statului a precizat că, în urma întâlnirilor recente cu membrii Adunării Populare și cu primarii din regiune, principalul subiect discutat a fost modul în care poate fi garantată corectitudinea procesului electoral. „Subiectul principal a fost găsirea unor...