Statul preia infrastructura petrolieră la Aeroport și refuză investiția companiei ruse Lukoil

Consiliul pentru examinarea investițiilor în domeniile de importanță pentru securitatea statului a decis refuzul aprobării activității investiționale a „Lukoil-Moldova”. Totodată, a fost stabilită revenirea, în termen de 20 de zile, la situația de acum 20 de ani, când compania a preluat infrastructura complexului petrolier „Aeroport”. Astfel, bunurile prevăzute în contractul din 2005 urmează să fie transmise în proprietatea statului, transmite IPN.

Prim-ministrul Alexandru Munteanu precizează că decizia a fost luată ca urmare a neîndeplinirii mai multor cerințe impuse companiei din mai 2024. Potrivit premierului, SRL „Lukoil-Moldova” nu a realizat în termen condițiile stabilite de Consiliu, inclusiv cele ce vizau reorganizarea activității și reducerea riscurilor pentru securitatea statului.

În cadrul verificărilor, Consiliul a cerut înstrăinarea complexului petrolier amplasat în vecinătatea Aeroportului Internațional Chișinău, modificarea structurii corporative, prin excluderea entităților supuse sancțiunilor internaționale și înstrăinarea depozitului petrolier de pe strada Muncești. Termenele pentru îndeplinirea acestor cerințe au fost extinse de câteva ori.

În paralel, Grupul de lucru pentru gestionarea riscurilor asociate sancțiunilor internaționale a sesizat organele competente, pentru a examina procedura din 2005 privind preluarea terminalului petrolier aeroportuar. Executivul notează că revenirea infrastructurii în proprietatea statului este necesară pentru a asigura funcționarea sigură a alimentării aeronavelor cu combustibil și pentru protejarea securității naționale și a infrastructurii critice.

The post Statul preia infrastructura petrolieră la Aeroport și refuză investiția companiei ruse Lukoil appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Afaceri ilegale cu apartamente la Chișinău: prejudiciu de peste 7 milioane de lei

Evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 7 milioane de lei au fost comise de conducerea unei companii de construcții din Chișinău,...

Secretarul de Stat al Ministerului Justiției din Slovacia, în vizită la Curtea Constituțională a Moldovei

Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a primit joi, 15 mai 2026, vizita lui Milan Hodás, Secretarul de Stat al Ministerului Justiției al Republicii Slovace....

Important

Afaceri ilegale cu apartamente la Chișinău: prejudiciu de peste 7 milioane de lei

Evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 7 milioane de lei au fost comise de conducerea unei companii de construcții din Chișinău, potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). În cadrul investigațiilor, cu sprijinul ofițerilor din Brigada de poliție cu destinație specială Fulger, au fost efectuate opt percheziții în Chișinău, la domiciliile, birourile și automobilele persoanelor vizate. Procurorii împreună cu ofițerii Serviciul Fiscal de Stat,...

(video) „M-a împins ca mașina să nu mă lovească”. Delia, despre ultimele clipe cu Dan înaintea tragediei de la Strășeni și cum a aflat...

Delia, fetița de 12 ani care a supraviețuit tragicului accident de la Strășeni în care Danu, prietenul ei, a fost spulberat mortal de un Mercedes pe o trecere de pietoni, a povestit despre ultimele clipe înainte de impact. În cadrul emisiunii „Femeile vorbesc”, ea a mărturisit că a preasimțit decesul lui Danu, chiar dacă mama ei nu i-a spus vestea tristă imediat.

Alexei Buzu: Procesele vamale vor fi simplificate, iar serviciile publice – digitalizate

Digitalizarea serviciilor publice, reducerea birocrației și consolidarea mecanismelor anticorupție se numără printre prioritățile asumate de Guvern prin Planul de Creștere al Republicii Moldova, susținut de Uniunea Europeană cu 1,9 miliarde de euro. Autoritățile promit, în continuare, simplificarea relației dintre stat și mediul de afaceri, dar și noi instrumente pentru combaterea fraudelor financiare.

Peste 950 de profesori vor evalua examenele naționale din 2026

Peste 950 de cadre didactice vor fi implicate în procesul de evaluare a lucrărilor la examenele naționale din 2026, după ce Comisia Națională de Examene a aprobat componența celor 18 Comisii Republicane de Evaluare pentru bacalaureat și a celor cinci comisii pentru e...

Peste 950 de profesori vor evalua examenele naționale din 2026

Peste 950 de cadre didactice vor fi implicate în procesul de evaluare a lucrărilor la examenele naționale din 2026, după ce Comisia Națională de Examene a aprobat componența celor 18 Comisii Republicane de Evaluare pentru bacalaureat și a celor cinci comisii pentru e...

Ultima oră! Opt persoane din Moldova, inclusiv un copil, diagnosticate cu febră Q: Care sunt simptomele și cum se transmite boala

Agenția Națională pentru Sănătate Publică informează despre înregistrarea a opt cazuri de febră Q în Republica Moldova, în perioada 16 aprilie – 13 mai 2026. Diagnosticul a fost confirmat de Laboratorul național de referință în infecții cu risc sporit al ANSP.

Mihai Isac: „Pacea durabilă nu poate fi separată de justiție, iar crima nu trebuie să rămână nepedepsită”. Mesajul transmis la Ministeriala Consiliului Europei de...

Republica Moldova a demonstrat că poate găzdui și coordona procese diplomatice de nivel înalt, într-un context regional marcat de războiul din Ucraina, atacuri hibride și provocări de securitate. Solicitat de MOLDPRES, analistul politic din România, Mihai ...