Autoritățile vor decide pașii următori după avizul Comisiei de la Veneția pentru PACCO

Autoritățile vor lua act de poziția Comisiei de la Veneția privind crearea PACCO și vor decide pașii următori. Declarația a fost făcută pentru IPN de către deputatul PAS, Igor Chiriac, unul dintre autorii proiectului privind comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS.

Deputatul a precizat că asupra conceptului de bază Comisia de la Veneția nu a formulat „critici majore”, ci doar câteva recomandări. Potrivit lui Igor Chiriac, atenția principală a experților europeni s-a concentrat asupra dispozițiilor finale și tranzitorii, unde au fost semnalate riscuri ce necesită o abordare prudentă.

„Este bine că am auzit opinia Comisiei de la Veneția și vom lua în considerare toate recomandările. Vom analiza atent acest aviz și vom decide împreună cu toți colegii, implicând Ministerul Justiției și Procuratura Generală”, a declarat Chiriac.

Întrebat dacă există posibilitatea renunțării la inițiativă, în contextul riscurilor semnalate de Comisia de la Veneția, Igor Chiriac a evitat să ofere un răspuns tranșant, subliniind că decizia finală va fi luată după o analiză atentă a tuturor recomandărilor.

Proiectul de lege a fost înregistrat în luna februarie, apoi a fost supus consultărilor publice cu societatea civilă și cu instituțiile din sistemul procuraturii. Potrivit autorului, transmiterea proiectului către Comisia de la Veneția a fost determinată de necesitatea obținerii unei expertize internaționale, având în vedere impactul major al modificărilor asupra sistemului judiciar.

Comisia de la Veneția a concluzionat că proiectul de lege care prevede crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate comportă riscuri semnificative pentru stabilitatea în funcție a procurorilor specializați și pentru investigațiile aflate în desfășurare în cadrul structurilor existente – Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Experții consideră că, în forma sa actuală, proiectul de lege nu oferă indicii că obiectivele propuse vor fi atinse. 

Proiectul de lege privind crearea PACCO, inițiat de un grup de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate, a fost votat în februarie, în prima lectură, de Parlamentul de legislatura a XI-a. Inițiativa a generat numeroase critici, atât din partea experților, cât și a mai multor instituții de profil, inclusiv a Consiliului Superior al Procurorilor, care a avertizat că proiectul comportă riscuri și vulnerabilități semnificative.

The post Autoritățile vor decide pașii următori după avizul Comisiei de la Veneția pentru PACCO appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Mărar importat, contaminat cu pesticide, la un pas de a ajunge pe piață: ANSA a depistat 10 tone și le-a nimicit

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a anunțat reținerea și ulterior nimicirea unui lot de 10.000 kg de mărar proaspăt de import, după ce analizele...

Mesaj emoționant al Victoriei Furtună de Ziua Internațională a Familiei: „Adevărata politică se măsoară prin numărul familiilor care rămân acasă”

Victoria Furtună, liderul Partidului Moldova Mare, a folosit prilejul Zilei Internaționale a Familiei pentru a lansa un apel politic: Moldova are nevoie urgentă de...

Important

Mărar importat, contaminat cu pesticide, la un pas de a ajunge pe piață: ANSA a depistat 10 tone și le-a nimicit

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a anunțat reținerea și ulterior nimicirea unui lot de 10.000 kg de mărar proaspăt de import, după ce analizele de laborator au indicat depășiri ale limitelor maxime admise (LMA) pentru reziduurile de pesticide Penconazol și Clorpirifos.

CNPF vrea să reformeze pensiile private: ce trebuie să știe fiecare moldovean

Fondurile de pensii facultative ar putea funcționa după reguli noi, mai apropiate de standardele Uniunii Europene. În ședința din 12 mai 2026, Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) a aprobat un proiect de lege care modifică actuala legislație privind fondurile de pensii facultative și l-a transmis Ministerului Finanțelor pentru promovare, transmite bani.md Potrivit CNPF, schimbările urmăresc atât modernizarea sistemului, cât și o protecție mai bună pentru...

25 mai la BITEI 2026: Tradiție, corporalitate și tensiune socială pe scenă

Pe 25 mai, la ora 15:00, publicul pasionat de mișcare, este invitat la un atelier de dans susținut de Katsumi Sakakura, dedicat temei „Stilul de dans GEIBU – ritm și expresie în teatrul japonez”. Atelierul va avea loc în foaierul Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” și propune o introducere practică în tehnica Geibu, The post 25 mai la BITEI 2026: Tradiție, corporalitate și tensiune socială pe scenă...

Decizie definitivă: Candidatul PPDA la funcția de primar al orașului Orhei, Victor Perțu, a fost exclus din cursă

Victor Perțu, candidatul Partidului Politic „Democrația Acasă” (PPDA), a fost exclus definitiv din cursa pentru funcția de primar al orașului Orhei. Curtea Supremă de Justiție a decis vineri, 15 mai, să declare inadmisibil recursul depus împotriva hotărârii Curții de Apel Nord, menținând astfel excluderea acestuia din alegeri. Anterior, Comisia Electorală Centrală (CEC) a dispus excluderea candidatului din competiție, în urma unei sesizări depuse de candidatul PAS, Sergiu Stanciu, care a...

FOTO // Republica Moldova a semnat noi instrumente juridice ale Consiliului Europei

Vicepremierul Mihai Popșoi a semnat astăzi mai multe tratate internaționale care vizează consolidarea cooperării în domeniile justiției, protecției datelor cu caracter personal și coproducției audiovizuale în formă de seriale. Ceremonia a avut loc în c...