Fondul Monetar Internațional și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini Republica Moldova și pe viitor. Declarația a fost făcută de șefa misiunii FMI, Alina Iancu, la finalul consultărilor desfășurate în Republica Moldova în perioada 4-17 decembrie, transmite IPN.
„Am discutat cu autoritățile despre posibilitatea de a oferi susținere Republicii Moldova și despre inițierea unor discuții privind o nouă rundă de asistență financiară”, a declarat Alina Iancu.
Întrebată despre tranșa de aproximativ 3 miliarde de lei din partea FMI, care nu a fost debursată, aceasta a explicat că nefinalizarea unor reforme-cheie a dus la neacordarea ultimei tranșe de finanțare. Potrivit ei, mai multe condiții prevăzute de program nu au fost îndeplinite.
„Vorbim despre cheltuielile bugetare pentru anul 2025, dar și despre unele reforme de administrare publică și fiscale, incluse în condiționalitățile programului. A doua componentă ține de guvernanță, respectiv fortificarea instituțiilor publice. În acest context, ne referim la lupta împotriva corupției la nivel înalt”, a precizat Alina Iancu.
Totodată, reprezentanții FMI atrag atenția că progresele în combaterea corupției sunt inegale, iar unele instituții-cheie, inclusiv Procuratura Anticorupție, se confruntă cu deficit de personal și incertitudini legate de funcționarea pe termen lung. FMI a îndemnat autoritățile de la Chișinău să adopte măsuri concrete și durabile pentru consolidarea statului de drept.
The post FMI ia în calcul un nou sprijin financiar pentru Republica Moldova appeared first on ipn.md.