BNM a lansat o monedă comemorativă dedicată aderării Moldovei la SEPA

O nouă monedă comemorativă a fost pusă vineri în circulație, marcând aderarea Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro. Prin această emisiune, Banca Națională a Moldovei deschide seria jubiliară „Moldova Europeană” și lansează prima monedă întitulată „Moldova în Zona Unică de Plăți în Euro”, un simbol al integrării financiare europene, transmite IPN.

Potrivit BNM, moneda reflectă parcursul Republicii Moldova către SEPA, proces finalizat în 2025, care a permis conectarea sistemului național de plăți la infrastructura europeană. Evenimentul este prezentat de Banca Națională drept un moment cu impact direct asupra cetățenilor și mediului de afaceri, prin facilitarea plăților rapide și sigure în spațiul european.

Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, a subliniat că aderarea Republicii Moldova la SEPA este dovada că instituțiile moldovenești pot genera rezultate concrete pentru cetățeni și companii, „apropiind statul de spațiul financiar european prin soluții moderne, sigure și accesibile”.

Moneda este din argint, are valoarea de 100 de lei și un tiraj de 2 500 de exemplare. Aceasta e destinată circuitului numismatic și poate fi cumpărată prin BNM sau bănci licențiate. Moneda are certificat de autenticitate și elemente de prezentare, pentru colecționari. Autorul designului grafic este Eugeniu Boico, profesor la Universitatea de Stat din Moldova, și creatorul „Pomului vieții”, brandul turistic al Moldovei.

The post BNM a lansat o monedă comemorativă dedicată aderării Moldovei la SEPA appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Rubio, declarație surpriză: „Ucraina a construit cea mai puternică și formidabilă armată din Europa”

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că Ucraina deține acum cea mai puternică forță militară din Europa, subliniind experiența țării pe câmpul de...

Domnica Manole: Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezintă „conștiința juridică a Europei democratice”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezintă „conștiința juridică a Europei democratice”, a declarat astăzi președinta Curții Constituționale a Republicii Moldova, Domnica Manole, în cadrul...

Important

Rubio, declarație surpriză: „Ucraina a construit cea mai puternică și formidabilă armată din Europa”

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că Ucraina deține acum cea mai puternică forță militară din Europa, subliniind experiența țării pe câmpul de luptă și pierderile suferite de forțele rusești în timpul războiului, scrie mediafax.ro. Într-o declarație acordată pentru Fox News pe 14 mai, curent, în timpul călătoriei în China cu Donald Trump, șeful diplomației SUA, Marco Rubio a susținut că Forțele Armate ale Ucrainei au evoluat în cea...

A doua semifinală Eurovision Song Contest 2026: Reprezentanții României și Ucrainei, printre participanții care urcă pe scena de la Viena

Cea de-a doua semifinală a Eurovision Song Contest 2026 are loc în această seară, la Viena, iar reprezentanții țărilor vecine România și Ucraina se numără printre cei mai așteptați concurenți ai serii. În total, artiștii din 15 state vor lupta pentru cele zece locuri în marea finală de sâmbătă, 16 mai. Show-ul începe la ora 22:00 și va fi transmis în direct de Moldova 1.

Deschiderea oficială a negocierilor de aderare la UE, așteptată săptămâna viitoare. Maia Sandu: „Sperăm să fie luată decizia”

Autoritățile de la Chișinău se așteaptă ca decizia de deschidere oficială a negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) să fie luată în cel mai scurt timp. „Sperăm că săptămâna viitoare va fi decizia oficială”, a d...

Comandant ucrainean: Armata rusă recurge la tehnică sovietică învechită pentru apărarea antiaeriană

Armata rusă se confruntă cu un deficit de mijloace de apărare antiaeriană și este nevoită să utilizeze complexe învechite, vechi de peste jumătate de secol, a declarat comandantul Forțelor Sistemelor fără Pilot ale Forțelor Armate ale Ucrainei, Robert Brovdi („Maghiarul”), într-un interviu pentru publicația „Ukrainska Pravda”.

Moldova, în top 5 cele mai interesante pavilioane la Bienala de la Veneția, potrivit unui clasament internațional

Bienala de la Veneția atrage în acest an atenția criticilor și curatorilor internaționali, iar Moldova se află în top 5 cele mai interesante pavilioane, într-un clasament realizat de Billy Parker. Selecția evidențiază cinci spații expoziționale considerate remarcabile prin concept, impact vizual și mesaj artistic: Austria, Germania, Japonia, Bahamas și Republica Moldova. Austria – instalație performativă radicală Pavilionul Austriei propune o experiență intensă, unde un clopot istoric este scos din adâncurile lagunei...