Un plan de dezvoltare a aerodromurilor din Chișinău și Mărculești va fi elaborat din 2026

Un plan de dezvoltare a aerodromurilor din Chișinău și Mărculești ale Aeroportului Internațional „Eugen Doga” – Chișinău urmează a fi elaborat din 2026, a anunțat vicepremierul și ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Vladimir Bolea. Demnitarul dă asigurări că acest document va permite conturarea unei abordări bazate pe știință și analiză, astfel încât investițiile să fie făcute „ca la carte”, transmite IPN.

În cadrul unui club de presă, ministrul Vladimir Bolea a precizat că agentul economic va fi ales pe baza unei licitații. Acesta va elabora un master-plan privind dezvoltarea, la nivel național, atât a Aeroportului din Chișinău, cât și a aerodromului din Mărculești. Documentul va include o analiză profundă a acestui segment de afaceri din domeniul aviației în bazinul Mării Negre. „Eu cred că trebuie de extins acest studiu chiar la nivel european, de văzut care este locația noastră, care este rolul pe care noi îl jucăm astăzi conjunctural pe această piață”, afirmă oficialul.

„Decât să construim un terminal în Chișinău, eu cred că este cazul să dăm un semnal bun pentru investitori din Moldova, că există nordul Republicii Moldova, este orașul Bălți, este un aeroport funcțional, are o pistă de 2 400 de metri funcțională, pe el decolează și aterizează, este o zonă economică liberă”, a spus ministrul.

În vara acestui an, Parlamentul a votat, în lectură finală, un proiect de lege prin care Aeroportul Mărculești trece sub administrarea Aeroportului Internațional Chișinău. Urmează ca aeroportul Mărculești să fie modernizat, pentru a putea fi operate atât cursele de transportare a mărfurilor, cât și zborurile pentru pasageri. Estimările autorităților arată că pentru a opera curse de pasageri sunt necesare investiții de 4,2 milioane de euro.

The post Un plan de dezvoltare a aerodromurilor din Chișinău și Mărculești va fi elaborat din 2026 appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Flashmob în capitală „Viața contează! Spune NU drogurilor!”: „Să nu să se comercializeze droguri, să uităm cuvântul acesta”

Mobilizare în centrul capitalei împotriva unui fenomen care macină tot mai multe vieți de tineri. Circa 4.000 de elevi au lansat un semnal de alarmă...

Elena Grițco: Cooperarea interregională cu China poate genera proiecte concrete pentru localități și cetățenii din Republica Moldova

Elena Grițco, vicepreședinta Fracțiunii Partidului Nostru, a efectuat o vizită oficială în Republica Populară Chineză în perioada 21–30 aprilie, la invitația părții chineze, alături...

Important

Drona a dispărut de pe radar în apropierea localității Mingir

Ministerul Apărării informează că în rezultatul atacului masiv al...

VIDEO | Victoria Furtună cere recunoașterea internațională a neutralității Republicii Moldova

Lidera Partidul Moldova Mare, Victoria Furtună, solicită ONU, NATO...

Flashmob în capitală „Viața contează! Spune NU drogurilor!”: „Să nu să se comercializeze droguri, să uităm cuvântul acesta”

Mobilizare în centrul capitalei împotriva unui fenomen care macină tot mai multe vieți de tineri. Circa 4.000 de elevi au lansat un semnal de alarmă în cadrul flashmob-ului „Viața contează! Spune NU drogurilor!”. Evenimentul, parte a Planului municipal antidrog, vine ca un răspuns la creșterea consumului de substanțe interzise în rândul minorilor.

R. Moldova ar putea primi pentru prima dată fonduri europene de preaderare în următorul buget al UE, pentru anii 2028–2034

Republica Moldova ar putea beneficia, începând cu următorul buget multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034, de fonduri europene de preaderare, iar Bruxellesul discută inclusiv majorarea cu 10% a fondului european destinat extinderii. Declarațiile au fost făcute de eurodeputatul român Siegfried Mureșan, președintele delegației Parlamentul European pentru relațiile cu Republica Moldova, miercuri, 13 mai.

Președintele Ucrainei, la Summitul B9: „Să demonstrăm că NATO e puternic și nu se va dezmembra”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, miercuri, la București, că sarcina liderilor care participă la Summitul B9 este de a se asigura că Rusia să nu mai poată da ultimatumuri sau să înceapă războaie. El a mai spus că trebuie dovedit că NATO este puternic și nu se va dezmembra.

Peste 1.700 de pasageri, izolați pe un vas la Bordeaux, într-o presupusă epidemie de gastroenterită. Un bărbat a murit

Peste 1.700 de persoane au fost izolate la bordul unui pachebot de croazieră care a ajuns în noaptea de marți spre miercuri la Bordeaux, de la Brest, după moartea unui pasager de 90 de ani și o suspiciune cu privire la o infecție digestivă acută, scriu știrileprotv.ro. Majoritatea celor 1.233 de pasageri sunt britanici și irlandezi. În afară de persoana decedată, aproximativ 50 au prezentat tulburări gastrointestinale, iar analize sunt în...