Rețeaua școlară din Moldova: peste 1 100 de instituții și 334 de mii de elevi

Rețeaua școlară națională este alcătuită din 1 173 de instituții de învățământ primar și secundar general, dintre care 97,9% sunt finanțate de autorități. Cele mai numeroase sunt gimnaziile, în număr de 746, urmate de 336 de licee, transmite IPN.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, la începutul anului școlar, în instituțiile de învățământ erau înscriși 334,6 mii de elevi, dintre care 9,3 mii frecventează școli private.

La nivel liceal, fetele predomină, reprezentând 55,7% din totalul elevilor, în timp ce băieții sunt majoritari la nivel primar și gimnazial, cu 51,9%.

Din totalul elevilor, 81,2% urmează studiile în limba română, 18,7% în limba rusă și 0,1% în limba engleză.

Engleza rămâne și cea mai studiată limbă străină, pentru care opează 87,9% dintre elevi. Aproape o treime dintre elevi studiază franceza, iar 24,2% rusa.

Pe lângă instituțiile cu program general, rețeaua de învățământ include și șase școli pentru copii cu deficiențe intelectuale sau fizice, precum și două școli serale.

The post Rețeaua școlară din Moldova: peste 1 100 de instituții și 334 de mii de elevi appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

(video) „Spre regret, Rusia nu și-a învățat lecția.” Alexandru Munteanu, de 9 Mai: RM merge spre UE – un spațiu care înseamnă pace, stabilitate...

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a adus un omagiu celor căzuți pentru restabilirea păcii pe continentul european și a subliniat că, într-un context regional marcat de...

VIDEO: Irina Vlah, la Marșul Victoriei: Le spunem mulțumesc eroilor care au învins fascismul!

Politiciana Irina Vlah, alături de sustinatorii ei, participă la Marșul Victoriei, care se desfășoară în capitală. "Dragi prieteni, sărbătorim 9 Mai cu lacrimi în ochi...

Important

(video) „Spre regret, Rusia nu și-a învățat lecția.” Alexandru Munteanu, de 9 Mai: RM merge spre UE – un spațiu care înseamnă pace, stabilitate...

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a adus un omagiu celor căzuți pentru restabilirea păcii pe continentul european și a subliniat că, într-un context regional marcat de război și amenințări, lecțiile istoriei trebuie păstrate vii. „Spre regret, Federația Rusă nu și-a învățat lecția. Republica Moldova merge spre Uniunea Europeană — un spațiu care înseamnă pace, stabilitate și prosperitate pentru cetățenii noștri”, a declarat premierul.

Aproximativ 200 de sportivi au participat la Campionatul Național de Lupte

Aproximativ 200 de sportivi au participat la Campionatul Național de Lupte, categoria de vârstă U-20, comunică MOLDPRES. Competiția s-a desfășurat la două probe: lupte libere și lupte feminine, reunind cei mai buni tineri luptători din țară. La ceremonia de pr...

Zboruri anulate în Germania din cauza scumpirii kerosenului: milioane de pasageri ar putea fi afectați

Aeroporturile din Germania avertizează asupra unor posibile anulări masive de zboruri în sezonul estival, pe fondul unui deficit de kerosen și al creșterii accentuate a prețurilor la combustibilul pentru aviație. Declarațiile au fost făcute pentru publicația WELT de către șeful Asociației Aeroporturilor Germane, Ralph Beisel, care a precizat că, în cel mai pesimist scenariu, capacitatea unor aeroporturi ar putea scădea cu până la 10%. „La nivelul tuturor aeroporturilor, acest lucru ar...

Incendiu la Cernobîl, la 40 de ani de la catastrofa nucleară: Peste 1.100 de hectare arse

Un incendiu de proporții a mistuit pădurile din apropierea zonei de excludere de la Cernobîl. Peste 1.100 de hectare au ars ieri, 8 mai. Vântul puternic le-a dat bătăi de cap pompierilor, care cu greu au luptat cu focul. Norul de fum provocat de incendiul izbucnit în zona Cernobîl, Ucraina, unde acum 40 de ani a avut loc catastrofa nucleară, nu va afecta Republica Moldova sau România. Asigurările vin din...

O alianță de eurodeputați solicită consolidarea apărării europene independente de SUA

O nouă alianță interpartizană de europarlamentari solicită înființarea rapidă a unei uniuni de apărare europeană, în contextul în care blocul comunitar marchează sâmbătă Ziua Europei, informează Agerpres cu referire la dpa.

Hantavirus / Șase cazuri confirmate până acum, potrivit OMS

Până în prezent, șase cazuri de hantavirus au fost confirmate dintre cele opt suspecte, semnalate după apariția unui focar la bordul unui vas de croazieră care naviga în Oceanul Atlantic, a anunțat  Organizația Mondială a Sănătății (OMS), comuni...

ZIUA EUROPEI // Inspirată de poezia lui Vieru în lupta pentru libertate, Letonia îndeamnă moldovenii să se inspire din experiența letonienilor în drumul spre...

Ambasadorul Letoniei la Chișinău, Edgard Bondars, îndeamnă cetățenii moldoveni să se inspire din experiența letonienilor în procesul de aderare la Uniunea Europeană, la fel precum în anii de Renaștere Națională, Letonia s-a inspirat din poezia lui Gri...