Investiții de 4,5 milioane de euro la Institutul Oncologic. Priorități medicale în 2026

Un proiect de patru ani pentru dezvoltarea serviciilor moderne de diagnostic și tratament în cadrul Institutului Oncologic, în valoare de circa 4,5 milioane de euro, va fi lansat în anul 2026, în comun cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Astfel, în premieră, va fi acordat tratament prin iod radioactiv, fără ca pacienții să fie nevoiți să plece peste hotare. Anunțul a fost făcut de ministrul sănătății, Emil Ceban, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

Ministrul sănătății a declarat că, în anul viitor este prioritară dezvoltarea infrastructurii spitalicești, cu accent pe spitalele regionale și instituțiile strategice. În acest sens, vor continua investițiile în modernizarea spitalelor republicane și raionale, în echipamente de înaltă performanță și în extinderea capacităților oncologice, inclusiv prin procurarea de noi acceleratoare liniare. Potrivit ministrului, statul va investi în noul an 45 de milioane de lei pentru achiziția unui accelerator liniar de ultimă generație, ce va permite tratamente oncologice precise.

Emil Ceban a adăugat că peste 600 de milioane de lei se vor aloca lucrărilor de reconstrucții, eficientizare energetică și echipamente, pentru modernizarea instituțiilor medicale și asigurarea unui acces echitabil la servicii medicale pentru toți beneficiarii.

Ministrul a subliniat că medicina de familie rămâne o altă prioritate în 2026. Se preconizează extinderea programelor de screening oncologic la nivel național, respectarea și consolidarea calendarului de imunizări, dezvoltarea serviciilor de reabilitare, îngrijiri paliative și servicii comunitare, acces mai bun la servicii pentru persoanele cu nevoi speciale și pentru familiile lor.

Emil Ceban afirmă că, în 2026, se va trece de la planificare la implementare accelerată în ceea ce privește digitalizarea sistemului medical, prin aprobarea și lansarea dosarului electronic de sănătate, modernizarea sistemelor informaționale din medicina primară și spitale, lansarea aplicației „Vocea pacientului”, pilotarea certificatului medical digital și a Telemedicinii.

Ministrul a remarcat că obiectivul strategic este un sistem de sănătate compatibil cu cel al Uniunii Europene. Respectiv, va fi continuată armonizarea legislației, implementarea standardelor moderne de calitate și siguranță a pacientului, pregătirea pentru negociere de aderare în domeniul sănătății, precum și integrarea în rețele și mecanismele europene de sănătate publică.

The post Investiții de 4,5 milioane de euro la Institutul Oncologic. Priorități medicale în 2026 appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Zelenski „permite” Rusiei să organizeze parada de Ziua Victoriei de la Moscova

Președintele Ucrainei a semnat vineri un decret prin care permite Kremlinului să organizeze parada de Ziua Victoriei în Piața Roșie din Moscova, însă restul teritoriului...

O femeie din capitală va sta la închisoare pentru conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate

Procuratura Chișinău anunță că printr-o sentință recent emisă, o femeie de 34 de ani, a fost condamnată pentru conducerea mijlocului de transport, în stare...

Important

Zelenski „permite” Rusiei să organizeze parada de Ziua Victoriei de la Moscova

Președintele Ucrainei a semnat vineri un decret prin care permite Kremlinului să organizeze parada de Ziua Victoriei în Piața Roșie din Moscova, însă restul teritoriului Rusiei nu este inclus în acordul de încetare a focului mediat de președintele american Donald Trump, scrie euronews.

Consiliul Europei se reunește la Chișinău: Lupta împotriva dezinformării și protecția copiilor, printre temele abordate pe 14-15 mai

Drepturile omului, protecția copiilor și combaterea violenței împotriva femeilor, precum și securitatea regională sau combaterea dezinformării vor fi subiectele principalele de pe agenda sesiunii ministeriale a Comitetului de Miniștri al Consiliul Europei (CMCE), care va avea loc în perioada 14-15 mai, la Chișinău.

Șeful Vămii: Reducerea contactului direct cu agenții economici va limita riscurile de corupție

Reducerea interacțiunii directe dintre funcționarii vamali și agenții economici, extinderea serviciilor digitale și utilizarea camerelor de corp se numără printre măsurile pregătite de Serviciul Vamal pentru combaterea corupției, a declarat directorul instituției, Radu Vrabie, în cadrul emisiunii „Banii” de la Moldova 1.

După 20 de runde de sancțiuni, Uniunea Europeană începe să vadă fisuri în economia rusă

După 20 de runde de sancțiuni, economia Rusiei dă primele semne clare de oboseală: contracție de 0,3% în primul trimestru, deficit public de 60 de miliarde de dolari și o piață a muncii sufocată. Chiar și Putin a recunoscut că indicatorii macroeconomici „nu corespund așteptărilor”. Oficialii europeni vorbesc despre o confirmare a eficienței sancțiunilor, însă realitatea este mai nuanțată – economia de război, alimentată de cheltuieli militare de 190...

Încetare a focului de trei zile între Rusia și Ucraina. Donald Trump: „Va include și un schimb de prizonieri”

Președintele american Donal Trump a anunțat încheierea unui armistițiu de trei zile între Rusia și Ucraina. Înțelegerea va fi valabilă până luni, 11 mai, inclusiv.

FOTO 12 salvatori IGSU au devenit paramedici SMURD în urma unui curs de instruire

12 salvatori din cadrul Direcției situații excepționale Cahul au obținut calificarea de paramedici ai Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare (SMURD), după finalizarea cu succes a unui program complex de instruire. Participanții au fost instruiți în acordarea primului ajutor calificat, evaluarea rapidă a victimelor și intervenția în situații de urgență. Cursul s-a desfășurat pe parcursul a patru săptămâni și a inclus atât pregătire teoretică, cât și exerciții practice. Sub îndrumarea formatorilor...

Toate deciziile vamale vor fi digitalizate până în vara acestui an

Toate deciziile vamale vor fi digitalizate până în vara acestui an, după ce Serviciul Vamal a trecut deja în format electronic opt decizii, iar alte zece urmează să fie digitalizate până în iunie. Anunțul a fost făcut de directorul instituției, Radu Vrabie, în cadrul emisiunii „Banii” de la Moldova 1.