Spionajul german a interceptat timp de ani de zile convorbirile telefonice ale lui Barack Obama

Serviciul federal de informații al Germaniei (BND) a interceptat timp de mai mulți ani convorbirile telefonice ale fostului președinte american Barack Obama, atunci când acesta vorbea la telefon la bordul avionului prezidențial Air Force One, potrivit unei investigații publicate de Die Zeit.

Conform anchetei realizate de jurnalistul Holger Stark, serviciul german de informații externe a monitorizat în mod regulat comunicațiile lui Obama, profitând de vulnerabilități în sistemele de criptare ale avionului prezidențial. Tehnicienii americani foloseau mai multe frecvențe pentru convorbirile telefonice, cunoscute de BND, care ar fi fost supravegheate nu permanent, dar în mod repetat.

Operațiunea este considerată extrem de sensibilă din punct de vedere politic, întrucât fostul cancelar german Angela Merkel nu ar fi fost informată și nu ar fi acordat permisiunea pentru o astfel de supraveghere. Potrivit ZEIT, SUA nu făceau parte din profilul oficial al misiunilor BND, iar interceptările au fost gestionate într-un circuit restrâns, la vârful serviciului de informații.

Transcrierile convorbirilor lui Obama au fost păstrate într-un dosar special, într-un singur exemplar, accesibil doar președintelui BND, vicepreședinților și șefului departamentului responsabil. După consultare, documentele trebuiau distruse, iar concluziile erau integrate în analize generale privind poziția Statelor Unite, transmise ulterior Cancelariei federale.

Supravegherea avionului prezidențial american ar fi fost oprită abia în 2014, la ordinul Cancelariei, după ce în 2013 a izbucnit scandalul interceptării telefonului mobil al Angelei Merkel de către NSA americane. Atunci, Merkel declara public că „spionajul între prieteni nu este acceptabil”.

Anterior, presa germană relatase că și Hillary Clinton, pe atunci secretar de stat al SUA, fusese ascultată, iar șeful Cancelariei de la acea vreme, Peter Altmaier, dispusese încetarea acestei practici, fără a ști însă că și președintele SUA fusese țintă a interceptărilor.

Biroul Angelei Merkel nu a răspuns solicitărilor de comentarii, iar BND a refuzat, de asemenea, să se pronunțe asupra dezvăluirilor. Potrivit ZEIT, nu este clar când a început exact operațiunea și nici dacă fostul președinte George W. Bush a fost, la rândul său, supravegheat.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Victoria Furtună cere o anchetă privind presupuse nereguli la MoldATSA

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a cerut instituțiilor...

VIDEO | Ion Ceban: Decizia privind viitorul satelor trebuie să aparțină oamenilor

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion...

Boris Harea: Este nevoie de cartiere noi, cu imobile calitative, date în exploatare la timp

Piața imobiliară din Republica Moldova se află într-un blocaj...

Roimobil.ro | Capitalele europene cu cele mai mari și cele mai ieftine chirii

Chiriile din marile orașe europene continuă să creeze un...

ULTIMA ORĂ

Bombardamente și atacuri cu drone în Ucraina și Rusia: Orașe fără curent, uzină strategică lovită cu drone

Rusia a atacat din nou Ucraina în noaptea de 26 iunie, vizând infrastructura energetică din regiunea Odesa și obiective industriale din orașul Kremenciuk, regiunea Poltava....

Partidul Nostru a depus la Curtea Constituțională proiectul constituțional de anulare a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciu militar doar pe bază de...

Partidul Nostru anunță că a depus la Curtea Constituțională un proiect de lege privind modificarea Constituției Republicii Moldova, prin care se propune consacrarea la...

Important

Bombardamente și atacuri cu drone în Ucraina și Rusia: Orașe fără curent, uzină strategică lovită cu drone

Rusia a atacat din nou Ucraina în noaptea de 26 iunie, vizând infrastructura energetică din regiunea Odesa și obiective industriale din orașul Kremenciuk, regiunea Poltava. Bombardamentele au provocat pene de curent, incendii și au afectat mai multe localități. De asemenea, o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din orașul Sumî, de unde au fost evacuați zeci de oameni.

Bombardamente și atacuri cu drone în Ucraina și Rusia: Orașe fără curent, uzină strategică lovită cu drone

Rusia a atacat din nou Ucraina în noaptea de 26 iunie, vizând infrastructura energetică din regiunea Odesa și obiective industriale din orașul Kremenciuk, regiunea Poltava. Bombardamentele au provocat pene de curent, incendii și au afectat mai multe localități. De asemenea, o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din orașul Sumî, de unde au fost evacuați zeci de oameni.

NATO pregătește noi investiții masive în apărare și sprijin pentru Ucraina la summitul de la Ankara

Aliații NATO urmează să se angajeze la alocarea unor fonduri de ordinul miliardelor de dolari pentru noi contracte de armament și pentru creșterea producției de echipamente militare, în cadrul summitului alianței de la Ankara, programat pentru 7–8 iulie, potriv...

Cum se folosește Moscova de proiectul lui Șoșoacă privind Unirea. Acuză România că vrea să „anexeze” Republica Moldova

Moscova folosește proiectul de lege privind unirea României cu Republica Moldova, inițiat de partidul S.O.S. România, pentru a acuza Bucureștiul că ar urmări „anexarea” statului vecin. Reacția vine după ce inițiativa a fost adoptată tacit de Camera Deputaților, deși Guvernul României și comisiile de specialitate au emis avize negative, scrie Antena 3 CNN. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a susținut că România ar urmări de...

Alte șase persoane au fost reținute în dosarul „Car Vertical”: Patru mașini, 25.000 de euro și un pistol, ridicate după percheziții

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției investigare criminalitate transfrontalieră și a Direcției urmărire penală, de comun cu procurorii PCOCCS, au reținut alte șase persoane în dosarul denumit generic „Car Vertical” urmare a perchezițiilor la Chișinău, Orhei și Sângerei.

Cel mai grav val de căldură din istoria Europei: Temperaturi cu până la 12°C peste medii, iar luna iunie care se încălzește cel mai...

Valul de căldură care pârjolește o mare parte din Europa este, în mod oficial, cel mai sever înregistrat vreodată în regiune, conform unui studiu publicat de worldweatherattribution.

Câștigătorul unui premiu de 13 milioane de euro la loto nu și-a revendicat banii, în Franța. Este cea mai mare sumă din istorie

Un jucător francez care a câștigat 13 milioane de euro la extragerea Super Loto din 24 aprilie, în departamentul Orne din Franța, nu și-a revendicat premiul uriaș, scrie protv.ro.