Marcel Spatari participă la reuniunea COSAC, desfășurată în Cipru

Președintele Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, Marcel Spatari, participă, în perioada 11-12 ianuarie, la Reuniunea Președinților Conferinței Organelor Specializate în Afaceri Comunitare și Europene (COSAC), care are loc în Republica Cipru, transmite IPN.

Agenda reuniunii include două sesiuni de discuții. Prima este dedicată priorităților Președinției Ciprului la Consiliul Uniunii Europene, structurate în jurul a trei piloni principali: consolidarea unei Uniuni Europene strategic autonome și reziliente, o Uniune orientată spre exterior, precum și o Uniune puternică și coezivă din punct de vedere social.

Cea de-a doua sesiune vizează provocările geopolitice europene, participanții urmând să analizeze instrumentele necesare pentru a răspunde eficient presiunilor geopolitice, dar și posibile ajustări de politici la nivel european.

COSAC este un forum de cooperare creat în 1989, care reunește parlamentele naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene și Parlamentul European. Potrivit legislativului scopul acestuia este de a facilita schimbul de informații și bune practici, precum și dezbaterile dintre deputații naționali și europarlamentari privind controlul parlamentar al afacerilor europene.

The post Marcel Spatari participă la reuniunea COSAC, desfășurată în Cipru appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

(video) Igor Dodon, despre schimbul de agenți SIS în Rusia: „Ce căutau acolo ofițeri delegați, într-un stat care e în război?! Cu ce scopuri?”

Fostul șef stat, deputatul Igor Dodon, a comentat operațiunea prin care doi agenți ai Serviciul de Informații și Securitate (SIS) au fost eliberați în...

VIDEO | Alexandru Berlinschii acuză CEC de influență politică după excluderea unui candidat la Orhei

Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, fost secretar al Comisiei Electorale Centrale, acuză CEC că ar acționa sub influență politică, după eliminarea din cursa pentru...

Important

(video) Igor Dodon, despre schimbul de agenți SIS în Rusia: „Ce căutau acolo ofițeri delegați, într-un stat care e în război?! Cu ce scopuri?”

Fostul șef stat, deputatul Igor Dodon, a comentat operațiunea prin care doi agenți ai Serviciul de Informații și Securitate (SIS) au fost eliberați în urma unui schimb de persoane în Rusia. „Pe mine mă interesează, ca politician și ca fost șef de stat, dar ce căutau doi ofițeri SIS, delegați într-un stat care este în război, Rusia, anul trecut, pentru ce? Cu ce scopuri?”, a declarat acesta la...

ARMENPRESS // Ursula von der Leyen, Kaja Kallas și alți lideri ai UE au sosit în Armenia

Lideri de top ai Uniunii Europene au sosit la Erevan înaintea celui de-al 8-lea Summit al Comunității Politice Europene (EPC) și a primului summit Armenia–UE, care va urma, transmite ARMENPRESS. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Înaltul ...

Parc natural celebru din Cehia, cuprins de flăcări: Autoritățile interzic zborurile în zonă

Un incendiu puternic a izbucnit în Cehia, în Parcul Național Elveția Boemiei, situat în nord-vestul țării. Sute de hectare de vegetație au fost mistuite de flăcări, iar pompierii au intervenit pentru a localiza focarele și a împiedica extinderea incendiului către localitățile din apropiere.

ARMENPRESS: VIDEO // Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a sosit în Armenia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a sosit în Armenia pentru a participa la cel de-al 8-lea Summit al Comunității Politice Europene, transmite ARMENPRESS. Președintele Parlamentului Armeniei, Alen Simonyan, a întâmpinat-o pe președinta Sandu la A...

Regele Marocului îl numeşte pe fiul său, prinţ moştenitor, coordonator în cadrul Statului Major General al Armatei

Regele Marocului, Mohammed VI, l-a numit, sâmbătă, pe fiul său, prinţul moştenitor Moulay El Hassan, în funcţia de coordonator al birourilor şi serviciilor Statului Major General al Armatei, potrivit unui comunicat oficial, scrie news.ro.

Explozie într-o tabără de copii din Austria: cinci minori răniți după ce o „relicvă de război” a detonat

Cinci copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani au fost răniți în urma unei explozii produse sâmbătă seara într-o tabără din nordul Austriei. Incidentul a fost provocat de o „relicvă de război” aflată sub vatra unui foc de tabără, au anunțat autoritățile, potrivit Reuters, citat de Agerpres. Explozia s-a produs într-o zonă de campare din localitatea St. Oswald bei Freistadt, frecvent utilizată de grupuri organizate de tineri. Copiii...

(stop cadru) Vasile Tarlev: „Eu, astăzi, nu dețin o funcție publică”

Deși este deputat de circa jumătate de an, Vasile Tarlev spune că nu are în prezent o funcție publică. Acesta a făcut declarația în discuția cu jurnaliștii, fiind solicitat să comenteze schimbul internațional de deținuți.