25 de ani de închisoare pentru omorul unui copil de 10 luni, comis la Telenești acum 15 ani

Un bărbat din raionul Telenești a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru omorul unui copil de 10 luni, comis în februarie 2010. Sentința a fost pronunțată după reluarea investigațiilor într-un dosar redeschis după apariția unor probe noi, transmite IPN.

Este vorba despre Alexei Cotorobai, fratele lui Gheorge Cotorobai, condamnat pe viață pentru omorul unei fete de 19 ani, însărcinate, la Orhei.

Cazul a fost readus în atenția oamenilor legii după o investigație jurnalistică, care a ridicat suspiciuni privind modul în care a fost soluționat dosarul inițial. Procurorii s-au autosesizat și a inițiat revizuirea cauzei.

Inițial, pentru decesul copilului fusese condamnată mama acestuia, care era minoră la acel moment. Ulterior, pe 31 ianuarie anul trecut, instanța a dispus achitarea femeii, stabilind că fapta nu a fost comisă de ea, iar cauza penală a fost reluată pentru identificarea făptașului real.

Potrivit Procuraturii Generale, pe parcursul noii proceduri au fost administrate probe care nu existau la momentul primei anchete. Acest fapt a dus la anularea ordonanței mai vechi de scoatere de sub urmărire penală și la trimiterea în judecată a inculpatului.

The post 25 de ani de închisoare pentru omorul unui copil de 10 luni, comis la Telenești acum 15 ani appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Maia Sandu a plecat la Erevan împreună cu Nicușor Dan pentru reuniunea liderilor europeni

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat în urmă cu câteva minute că se deplasează la Erevan, capitala Armeniei, pentru a participa la Summitul Comunității...

VIDEO | Alexandru Berlinschii acuză CEC de influență politică după excluderea unui candidat la Orhei

Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, fost secretar al Comisiei Electorale Centrale, acuză CEC că ar acționa sub influență politică, după eliminarea din cursa pentru...

Important

Maia Sandu a plecat la Erevan împreună cu Nicușor Dan pentru reuniunea liderilor europeni

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat în urmă cu câteva minute că se deplasează la Erevan, capitala Armeniei, pentru a participa la Summitul Comunității Politice Europene, alături de președintele României, Nicușor Dan. Evenimentul urmează să aibă loc luni, 4 mai.

(video) Un leu de mare gigant, de 900 de kilograme, a șocat turiștii dintr-un loc emblematic din SUA: „E ca un Volkswagen”

Un leu de mare masiv, poreclit „Chonkers” care este estimat la aproximativ 907 kilograme, a atras toate privirile la Pier 39 din San Francisco, unde rarul animal a fost văzut relaxându-se printre leii de mare californieni, mult mai mici ca el, scrie protv.ro.

(video) Un leu de mare gigant, de 900 de kilograme, a șocat turiștii dintr-un loc emblematic din SUA: „E ca un Volkswagen”

Un leu de mare masiv, poreclit „Chonkers” care este estimat la aproximativ 907 kilograme, a atras toate privirile la Pier 39 din San Francisco, unde rarul animal a fost văzut relaxându-se printre leii de mare californieni, mult mai mici ca el, scrie protv.ro.

Republica Moldova pe agenda europeană: preşedinţii Maia Sandu și Nicușor Dan participă la Summitul CPE de la Erevan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele României, Nicușor Dan, participă în perioada 3-4 mai la cea de-a opta reuniune a Comunității Politice Europene (CPE), găzduită la Erevan de Prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian. Cu tema „Con...

Incendiu la Parcani: un șopron a ars aproape complet, 10 găini salvate

Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 2 mai în localitatea Parcani, din regiunea transnistreană. Un șopron a fost cuprins de flăcări. Potrivit informațiilor, pompierii au fost alertați de vecini, care au observat focul și au încercat să-l stingă până la sosirea echipajelor, folosind un furtun. În momentul izbucnirii incendiului, proprietarii nu se aflau acasă. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri. În timpul intervenției, salvatorii au reușit...

Uniunea Europeană susține munca jurnaliștilor moldoveni pentru a asigura accesul tuturor cetățenilor la informații obiective

Republica Moldova continuă să își consolideze poziția pe harta democrațiilor europene prin progrese notabile în domeniul libertății de exprimare. Într-o perioadă în care accesul la informații verificate este vital, mass-media din țara noastră de...

Uniunea Europeană susține munca jurnaliștilor moldoveni pentru a asigura accesul tuturor cetățenilor la informații obiective

Republica Moldova continuă să își consolideze poziția pe harta democrațiilor europene prin progrese notabile în domeniul libertății de exprimare. Într-o perioadă în care accesul la informații verificate este vital, mass-media din țara noastră de...