APG ignoră recomandarea Cancelariei de Stat de a redenumi Comisia electorală de la Comrat

Deputații din Găgăuzia au decis să păstreze denumirea organului electoral de la Comrat – Comisia Electorală Centrală, în pofida recomandării Cancelariei de Stat de a o schimba în Consiliul Electoral Central, conform Codului Electoral al Republicii Moldova. De asemenea, luni, Adunarea Populară a Găgăuziei a reușit, din a doua încercare, să aprobe finanțarea comisiei electorale, însă există temeri că banii alocați ar putea fi cheltuiți degeaba și că alegerile s-ar putea amâna sau anula, transmite corespondentul IPN din Găgăuzia.

Președintele interimar al Adunării Populare a Găgăuziei, Nicolai Ormanji, a declarat că solicitarea Cancelariei de Stat adresată autorităților din Comrat privind schimbarea denumirii organului electoral este neîntemeiată. El a avertizat că, în cazul în care alegerile vor fi compromise, răspunderea va reveni Cancelariei de Stat.

Deputatul Mihail Jelezoglo a subliniat că hotărârea Adunării Populare trebuie să prevadă și modificarea denumirii organului electoral, pentru a evita contestarea în instanță și posibila anulare a deciziei. El a adăugat că fondurile alocate pentru întreținerea Comisiei electorale și desfășurarea primului tur de scrutin „ar putea fi cheltuite degeaba în cazul anulării hotărârii de către instanță”.

Potrivit vicepreședintelui APG, Gheorghe Leiciu, Cancelaria de Stat intenționează să împiedice desfășurarea alegerilor, făcând uz de motive formale pentru contestații. El a propus să se recunoască echivalența termenilor „Comisia Electorală Centrală” și „Consiliul Electoral Central”, făcând referire la Legea privind statutul special al Găgăuziei, însă deputații nu au susținut această propunere.

În cele din urmă, deputații au respins pretențiile Cancelariei de Stat și au alocat din fondul de rezervă 4,3 milioane de lei pentru organizarea alegerilor și 1,7 milioane de lei pentru întreținerea Comisiei electorale centrale.

Doctorul în drept Igor Ianac a concluzionat că diferența formală în denumirea organului electoral poate constitui temei pentru ca deciziile Adunării Populare a Găgăuziei să fie considerate ilegale. Pe pagina asociației obștești pe care o conduce, „Alegere și Alternativa pentru Găgăuzia”, el a subliniat că instanțele țin cont de faptul că Codul Electoral național prevede denumirea „Consiliul Electoral Central”, iar utilizarea denumirii „Comisia Electorală Centrală” este considerată ca fiind crearea unui organ care nu corespunde legii. În practică, acest lucru a dus deja la anularea unor hotărâri ale Adunării Populare, instanțele considerând că atribuțiile organului sunt determinate de legislația națională, nu doar de autonomia locală.

The post APG ignoră recomandarea Cancelariei de Stat de a redenumi Comisia electorală de la Comrat appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Mâncatul emoțional, metodă de calmare în perioade de stres și emoții, spune psihologul

Mâncatul emoțional este un fenomen frecvent întâlnit și apare atunci când suntem copleșiți de emoții, supărați sau stresați. De multe ori, nu foamea este cea...

VIDEO | Alexandru Berlinschii acuză CEC de influență politică după excluderea unui candidat la Orhei

Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, fost secretar al Comisiei Electorale Centrale, acuză CEC că ar acționa sub influență politică, după eliminarea din cursa pentru...

Important

Mâncatul emoțional, metodă de calmare în perioade de stres și emoții, spune psihologul

Mâncatul emoțional este un fenomen frecvent întâlnit și apare atunci când suntem copleșiți de emoții, supărați sau stresați. De multe ori, nu foamea este cea care ne trimite la frigider, ci stările prin care trecem. Acest lucru se întâmplă pentru că mâncarea ne oferă o stare de liniște, menționează psihologul Cristina Tănas.

(video) Un camion a luat foc lângă fabrica „Bucuria” din capitală: Pompierii, la fața locului

Un incendiu a izbucnit în capitală. Potrivit imaginilor publicate pe rețele, un camion a luat foc lângă fabrica „Bucuria”.

(video) „Nu e tocmai cel mai bine să nimerești primul”. Ce prezice Roman Burlaca pentru Satoshi la Eurovision: „Mai este și factorul politic…”

Republica Moldova, reprezentată de interpretul Vlad Sabajuc, cunoscut drept Satoshi, la Eurovision Song Contest 2026, are șanse mari să ajungă în finală, consideră regizorul Roman Burlaca. „Pur instinctiv, eu cred, sunt sigur că Vlad o să ajungă în finală”, a declarat acesta la interviul la „unu noaptea”.

Ceban: Complexul Memorial ”Eternitate” este în pregătire pentru 9 mai

Complexul Memorial „Eternitate” este în pregătire pentru 9 mai, Ziua Victoriei. Despre acest lucru informează Primarul General, Ion Ceban, care precizează că, în următoarea săptămână, municipalitatea urmează să realizeze mai multe lucrări pe întreg teritoriul. Potrivit edilului, clădirea de pe teritoriul Complexului va fi transformată într-un Centru expozițional permanent. „În ultimii 2 ani, de când Memorialul a trecut din gestiunea Ministerului Apărării în cea a Primăriei Chișinău, am reușit să realizăm...

Cum se apără R. Moldova de drone. Maia Sandu: „Învățăm de la cei mai buni, de la ucraineni”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a subliniat importanța majoră a investițiilor în securitatea națională și necesitatea unei comunicări transparente cu cetățenii în contextul survolărilor și căderilor de drone pe teritoriul țării. Într-un interviu difuzat sâmbătă seara pe pagina sa de Facebook, șefa statului a explicat cum gestionează autoritățile aceste amenințări, care sunt planurile de dotare a armatei și de ce R. Moldova nu poate amâna consolidarea sectorului de apărare,...

Doliu în familia fraților Ștefăneț. Tatăl artiștilor s-a stins din viață: „Am rămas fără un sprijin neclintit”

Doliu în familia fraților Ștefăneț. Tatăl artiștilor, Gheorghe Ștefăneț, s-a stins din viață. „Pentru noi, a fost nu doar capul familiei, ci și sufletul care ne-a unit, mentorul care ne-a insuflat dragostea pentru muzică și valorile pe care le vom purta mai departe cu demnitate”, se arată în mesajul publicat de Marcel Ștefăneț pe rețele.

(video) O mașină a luat foc lângă fabrica „Bucuria” din capitală: Pompierii, la fața locului

Un incendiu a izbucnit în capitală. Potrivit imaginilor publicate pe rețele, o mașină a luat foc lângă fabrica „Bucuria”.