Sentința lui Cuculescu poate deveni reper practic, dar totul depinde de Curtea de Apel – expert

Condamnarea la 15 ani de închisoare a lui Denis Cuculescu pentru trădare de patrie este una semnificativă pentru practica judiciară din Moldova, însă tocmai din cauza gravității excepționale a acuzației și a pedepsei aplicate, hotărârea va fi supusă unui control riguros în instanța de apel. Opinia aparține avocatului și expertului în justiție din cadrul Watchdog, Alexandru Bot, care a subliniat pentru IPN că dosarul, dacă ajunge la Curtea de Apel, va fi analizat „cap-coadă” de instanță, atât sub aspectul încadrării juridice, cât și al probelor și proporționalității pedepsei.

Potrivit expertului, decizia este importantă în primul rând pentru că marchează o aplicare „pe fond” a articolului 337 din Codul penal – trădarea de patrie – într-un dosar complex, bazat pe probe digitale, martori și investigații speciale. În același timp, el amintește că Republica Moldova nu are o jurisprudență consolidată pe acest articol, iar precedentele sunt limitate. Un exemplu este cazul fostului deputat Iurie Bolboceanu, condamnarea din primă instanță fiind urmată de retragerea acuzațiilor și reabilitarea inculpatului, fapt care a slăbit conturarea unei practici judiciare stabile.

În opinia lui Alexandru Bot, hotărârea transmite un mesaj clar instituțiilor statului că instanțele pot valida acuzații de trădare de patrie atunci când dosarele sunt construite pe o coroborare solidă a probelor, nu doar pe suspiciuni. Pentru societate, mesajul este dublu, pe de o parte – statul tratează serios riscurile de destabilizare și subminare a securității, pe de alta – o acuzație atât de gravă impune o motivare impecabilă, pentru a evita percepția unei etichetări politice, menționează avocatul.

Expertul precizează că, deși hotărârile judecătorești nu creează precedent în sens strict, această sentință ar putea deveni o referință practică pentru anchetele viitoare, mai ales în ceea ce privește utilizarea probelor digitale, trasabilitatea banilor – inclusiv a criptomonedelor – și demonstrarea legăturii dintre sprijinul financiar și activitățile ostile statului. Totuși, impactul real va depinde de decizia Curții de Apel, unde riscul de casare rămâne ridicat dacă motivarea sentinței nu va fi suficient de solidă, remarcă Alexandru Bot.

Denis Cuculescu a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru trădare de patrie. El ar fi folosit criptomonede pentru a transfera peste 300 000 de euro, pentru desfășurarea unor acțiuni împotriva intereselor Republicii Moldova. Sentința a fost pronunțată luni de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în lipsa inculpatului, care a fost anunțat în căutare. Potrivit surselor IPN, Denis Cuculescu se află în prezent pe teritoriul Federației Ruse.

The post Sentința lui Cuculescu poate deveni reper practic, dar totul depinde de Curtea de Apel – expert appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Mâncatul emoțional, metodă de calmare în perioade de stres și emoții, spune psihologul

Mâncatul emoțional este un fenomen frecvent întâlnit și apare atunci când suntem copleșiți de emoții, supărați sau stresați. De multe ori, nu foamea este cea...

VIDEO | Alexandru Berlinschii acuză CEC de influență politică după excluderea unui candidat la Orhei

Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, fost secretar al Comisiei Electorale Centrale, acuză CEC că ar acționa sub influență politică, după eliminarea din cursa pentru...

Important

Mâncatul emoțional, metodă de calmare în perioade de stres și emoții, spune psihologul

Mâncatul emoțional este un fenomen frecvent întâlnit și apare atunci când suntem copleșiți de emoții, supărați sau stresați. De multe ori, nu foamea este cea care ne trimite la frigider, ci stările prin care trecem. Acest lucru se întâmplă pentru că mâncarea ne oferă o stare de liniște, menționează psihologul Cristina Tănas.

(video) Un camion a luat foc lângă fabrica „Bucuria” din capitală: Pompierii, la fața locului

Un incendiu a izbucnit în capitală. Potrivit imaginilor publicate pe rețele, un camion a luat foc lângă fabrica „Bucuria”.

(video) „Nu e tocmai cel mai bine să nimerești primul”. Ce prezice Roman Burlaca pentru Satoshi la Eurovision: „Mai este și factorul politic…”

Republica Moldova, reprezentată de interpretul Vlad Sabajuc, cunoscut drept Satoshi, la Eurovision Song Contest 2026, are șanse mari să ajungă în finală, consideră regizorul Roman Burlaca. „Pur instinctiv, eu cred, sunt sigur că Vlad o să ajungă în finală”, a declarat acesta la interviul la „unu noaptea”.

Ceban: Complexul Memorial ”Eternitate” este în pregătire pentru 9 mai

Complexul Memorial „Eternitate” este în pregătire pentru 9 mai, Ziua Victoriei. Despre acest lucru informează Primarul General, Ion Ceban, care precizează că, în următoarea săptămână, municipalitatea urmează să realizeze mai multe lucrări pe întreg teritoriul. Potrivit edilului, clădirea de pe teritoriul Complexului va fi transformată într-un Centru expozițional permanent. „În ultimii 2 ani, de când Memorialul a trecut din gestiunea Ministerului Apărării în cea a Primăriei Chișinău, am reușit să realizăm...

Cum se apără R. Moldova de drone. Maia Sandu: „Învățăm de la cei mai buni, de la ucraineni”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a subliniat importanța majoră a investițiilor în securitatea națională și necesitatea unei comunicări transparente cu cetățenii în contextul survolărilor și căderilor de drone pe teritoriul țării. Într-un interviu difuzat sâmbătă seara pe pagina sa de Facebook, șefa statului a explicat cum gestionează autoritățile aceste amenințări, care sunt planurile de dotare a armatei și de ce R. Moldova nu poate amâna consolidarea sectorului de apărare,...

Doliu în familia fraților Ștefăneț. Tatăl artiștilor s-a stins din viață: „Am rămas fără un sprijin neclintit”

Doliu în familia fraților Ștefăneț. Tatăl artiștilor, Gheorghe Ștefăneț, s-a stins din viață. „Pentru noi, a fost nu doar capul familiei, ci și sufletul care ne-a unit, mentorul care ne-a insuflat dragostea pentru muzică și valorile pe care le vom purta mai departe cu demnitate”, se arată în mesajul publicat de Marcel Ștefăneț pe rețele.

(video) O mașină a luat foc lângă fabrica „Bucuria” din capitală: Pompierii, la fața locului

Un incendiu a izbucnit în capitală. Potrivit imaginilor publicate pe rețele, o mașină a luat foc lângă fabrica „Bucuria”.