Pe piața UE ajung 71% din exporturile din regiunea transnistreană

Agenții economici din regiunea transnistreană exportă 71% din totalul activităților comerciale pe piața UE. Principalele destinații sunt România, Polonia și Italia, transmite IPN.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, în anul trecut au fost eliberate 3 894 de certificate de origine a mărfurilor pentru agenții economici din stânga Nistrului, dintre care 2 099 au confirmat originea preferențială a mărfurilor în comerțul cu statele membre ale Uniunii Europene.

Totodată, atât dinamica exporturilor, cât și cea a importurilor a scăzut față de anii precedenți. În 2025 au fost cu 12% mai puține exporturi decât în 2023, iar importurile din UE au fost de 48%, cu 6% mai puțin decât cu doi ani în urmă.

Potrivit Biroului Politici de Reintegrare, desfășurarea tranzacțiilor comerciale prin punctele de control și utilizarea actelor permisive naționale au contribuit la reintegrarea economică a regiunii transnistrene, în ultimii patru ani. Adaptarea lanțurilor logistice a dus la reorientarea comerțului din regiune către piața UE, consolidând legăturile economice dintre cele două maluri ale Nistrului și facilitând aplicarea unitară a regulilor comerciale pe întreg teritoriul Republicii Moldova, constată BPR.

The post Pe piața UE ajung 71% din exporturile din regiunea transnistreană appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Vreme stabilă, dar cu dimineți reci: Prognoza meteo pentru prima duminică din mai

Duminică, 3 mai, vremea se menține stabilă în întreaga Republica Moldova, cu cer predominant senin, fără precipitații și temperaturi în creștere treptată pe parcursul zilei....

VIDEO | Alexandru Berlinschii acuză CEC de influență politică după excluderea unui candidat la Orhei

Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, fost secretar al Comisiei Electorale Centrale, acuză CEC că ar acționa sub influență politică, după eliminarea din cursa pentru...

Important

Vreme stabilă, dar cu dimineți reci: Prognoza meteo pentru prima duminică din mai

Duminică, 3 mai, vremea se menține stabilă în întreaga Republica Moldova, cu cer predominant senin, fără precipitații și temperaturi în creștere treptată pe parcursul zilei. Totuși, dimineața a debutat rece, iar autoritățile au emis și o avertizare de înghețuri pentru orele nocturne și matinale. În Chișinău, la amiază sunt prognozate aproximativ 15,3 grade. În a doua parte a zilei, temperaturile vor continua să urce, atingând o maximă de până la...

Rușii merg mai rar la magazinele alimentare pentru prima dată în ultimii șase ani

Cei mai mari retaileri alimentari din Rusia s-au confruntat, în primul trimestru al anului 2026, cu o scădere a numărului de vizitatori pentru prima dată în ultimii șase ani, relatează RBC și The Moscow Times, citând rapoartele companiilor și estimările Infoline.

VIDEO | Alexandru Berlinschii acuză CEC de influență politică după excluderea unui candidat la Orhei

Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, fost secretar al Comisiei Electorale Centrale, acuză CEC că ar acționa sub influență politică, după eliminarea din cursa pentru funcția de primar al municipiului Orhei a candidatului desemnat de Partidul Politic „Democrația Acasă”. Alexandru Berlinschii susține că decizia Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova de a exclude candidatul desemnat de Partidul Politic „Democrația Acasă” din alegerile pentru Primăria Orhei ar fi „abuzivă” și ar afecta...

Nativii Pești vor primi în curând vești financiare bune, iar Fecioarele pot trăi emoții intense: Află ce-ți prezic astrele

Nativii Pești pot primi în curând vești financiare bune, capabile să le aducă bucurie atât lor, cât și celor dragi. Se simte clar că lucrurile încep să se așeze într-o direcție favorabilă. Au un farmec aparte și merită să iasă, să socializeze și să se facă remarcați. Din relațiile pe care le construiesc acum se pot naște oportunități valoroase pe termen lung. În plus, nu este exclus să...

BREAKING NEWS | CEC anulează înregistrarea lui Victor Perțu la Orhei. „Democrația Acasă” acuză o comandă politică

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova a anulat înregistrarea lui Victor Perțu în cursa pentru funcția de primar al municipiului Orhei, din partea Partidului Politic „Democrația Acasă”, în contextul alegerilor locale noi din 17 mai 2026. Potrivit instituției, decizia a fost luată după examinarea unei sesizări prin care s-a solicitat constatarea existenței unui presupus bloc electoral camuflat între Partidul „Democrația Acasă” și fostul Partidul Șor, declarat neconstituțional. Ce invocă CEC CEC susține...

Cer senin astăzi: Ce temperaturi ne promit meteorologii

În Republica Moldova, vremea rămâne stabilă duminică, cu cer predominant senin, fără precipitații și temperaturi în creștere treptată după o dimineață rece.

Horoscop 3 mai – Surprizele se țin lanț pentru unele zodii

Horoscop 3 mai - o zi frumoasă. Încă o zi de relaxare, în care ne putem reface fizic, psihic și să începem de mâine un nou capitol de viață. Taur Prietenii vă iau cu ei în plimbare, poate vă duceți la o sindrofie, dacă nu chiar voi sunteți cei care dați de băut, că e o zi aniversară. O să aveți parte de momente plăcute și n-o să ratați o invitație...