VIDEO | Trump i-a arătat degetul mijlociu unui protestatar. Reacția e „adecvată” provocării, susține Casa Albă

Preşedintele american Donald Trump a fost surprins marţi cu un gest obscen, în timpul unei vizite la o fabrică Ford din zona Detroit, după ce o persoană din mulţime l-a interpelat.

Imaginile au fost rapid distribuite pe reţelele sociale, iar Casa Albă a catalogat reacţia liderului de la Washington drept una „adecvată”.

Incidentul a avut loc la fabrica Ford din Dearborn, la periferia Detroitului, unde Donald Trump se deplasa pe o pasarelă, în cadrul unei vizite oficiale. Într-o înregistrare video difuzată pe TikTok şi X şi publicată de site-ul TMZ, se aude o voce din mulţime care strigă ceva neinteligibil. La scurt timp, preşedintele Statelor Unite ridică degetul mijlociu în direcţia persoanei respective, transmite news.ro.

Casa Albă a reacţionat rapid la apariţia imaginilor. Într-o declaraţie transmisă agenţiei AFP, directorul comunicării instituţiei, Steven Cheung, a justificat gestul preşedintelui. „Un ţicnit urla sălbatic insulte, într-un acces de turbare, iar preşedintele i-a răspuns într-un mod întru totul adecvat şi lipsit de ambiguitate”, a afirmat acesta.

Potrivit informaţiilor publicate de TMZ, persoana care l-ar fi apostrofat pe Donald Trump ar fi strigat „protectorul pedofilului”. Site-ul notează că acuzaţia ar putea avea legătură cu scandalul Jeffrey Epstein, care continuă să-l afecteze politic pe liderul republican.

Epstein, subiect sensibil

Donald Trump a avut în trecut o relaţie amicală cu omul de afaceri newyorkez Jeffrey Epstein, care a murit în închisoare în 2019, înainte de a fi judecat pentru acuzaţii de exploatare sexuală a unor femei tinere, inclusiv minore. Acest episod rămâne un subiect sensibil în dezbaterea publică din Statele Unite.

În acest context, Congresul american a adoptat o lege care obligă administraţia Trump să publice documentele din dosarul Epsaztein aflate în posesia justiţiei federale. Până în prezent, administraţia a făcut publice doar parţial aceste documente, menţinând controversele în jurul subiectului.

 

ULTIMA ORĂ

Curtea Constituțională organizează o conferință internațională despre dezinformare și inteligența artificială

Curtea Constituțională a Republicii Moldova organizează, pe 24 aprilie...

Sistemul de pensii, în centrul disputelor politice. Victoria Furtună avertizează scenariul majorării vârstei

Declarațiile ministrului Muncii și Protecției Sociale privind presiunile asupra...

Minora de la Criuleni, externată de la Centrul Mamei și Copilului. Recomandarea doctorilor

Medicii de la Centrul Mamei și Copilului au externat-o...

LIVE // Procuratura Anticorupție oferă detalii despre condamnarea lui Vladimir Plahotniuc la 19 ani de pușcărie

Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție (PA), Marcel Dumbravan, oferă în...

ULTIMA ORĂ

(live) Parlamentul, în ședință cu „Coridorul rușinii” la ușă: Premierul Munteanu urmează să ceară încetarea stării de urgență

Deputații se întrunesc în ședință astăzi, 24 aprilie. Pe ordinea de zi a ședinței figurează mai multe proiecte, printre care și cel cu privire...

VIDEO | PAS blochează inițiativa Partidului Nostru care propune majorarea pragului neimpozabil pentru colete de la 150 la 500 de euro

Deputații fracțiunii Partidului Nostru au înregistrat în Parlament un proiect de lege pentru modificarea Codului vamal al Republicii Moldova, care prevede majorarea considerabilă a...

Important

(live) Parlamentul, în ședință cu „Coridorul rușinii” la ușă: Premierul Munteanu urmează să ceară încetarea stării de urgență

Deputații se întrunesc în ședință astăzi, 24 aprilie. Pe ordinea de zi a ședinței figurează mai multe proiecte, printre care și cel cu privire la încetarea stării de urgență.

Acces limitat în centrul capitalei și spre Aeroport pentru desfășurarea unei conferințe internaționale

Accesul persoanelor în anumite spații publice din Chișinău este limitat temporar în perioada 24–25 aprilie, între orele 08:00 și 18:00. Măsura, adoptată de poliție și autoritățile centrale, este impusă de desfășurarea conferinței internaționale privind viitorul pieței ideilor și impactul inteligenței artificiale, organizată în contextul Președinției Republicii Moldova la Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei. Restricțiile vizează perimetrul central al capitalei și arterele care fac legătura cu Aeroportul Chișinău. Pe traseele...

Cinci persoane din Dondușeni, condamnate pentru corupere electorală la referendumul din anul 2024

Cinci persoane din Dondușeni au fost condamnate pentru corupere electorală. Acestea ar fi mituit alegătorii cu produse alimentare pentru a vota opțiunea „NU” la referendumul din anul 2024, informează MOLDPRES. Potrivit Procuraturii Generale, patru bărbați au...

Pungi cu miere și ceai pentru opțiunea „NU” la referendumul din 2024: Cinci persoane din nordul țării, condamnate pentru corupere electorală

Cinci persoane din nordul R. Moldova, patru femei și un bărbat, au fost condamnate pentru corupere electorală, după ce au încercat să influențeze alegătorii oferindu-le produse alimentare în schimbul votului cu opțiunea „NU” la referendumul din 2024 privind integrarea europeană a țării noastre.

VIDEO | PAS blochează inițiativa Partidului Nostru care propune majorarea pragului neimpozabil pentru colete de la 150 la 500 de euro

Deputații fracțiunii Partidului Nostru au înregistrat în Parlament un proiect de lege pentru modificarea Codului vamal al Republicii Moldova, care prevede majorarea considerabilă a valorii neimpozabile pentru coletele poștale și bunurile introduse în țară de persoane fizice. Inițiativa legislativă a fost lansată de președintele fracțiunii, Renato Usatîi. Proiectul propune creșterea plafonului de scutire de taxe vamale pentru coletele expediate din străinătate de la 150 la 500 de euro. De asemenea,...

Copil de șase ani, scos la vânzare de propria mamă, în Ucraina: Femeia a fost prinsă în flagrant, în timp ce primea banii, 25.000...

O femeie de 39 de ani din regiunea Volîn, Ucraina, mamă a trei copii, a fost arestată după ce polițiștii au surprins-o în timp ce primea 25.000 de dolari pentru propriul fiu, în vârstă de șase ani, pe care voia să-l vândă, scrie adevărul.ro.

Alecu Reniță, Nicolae Negru și Valeriu Pașa, invitați la emisiunea “Realitatea te privește”

Subiectele care au dominat agenda săptămânii sunt multiple și de impact major pentru R. Moldova. În prim-plan se află reforma administrativ-teritorială, un proces important pentru eficientizarea administrației publice locale. Un alt subiect este condamnarea în primă instanță a lui Vladimir Plahotniuc la 19 ani de închisoare, un dosar cu rezonanță politică și juridică puternică. De asemenea, tensiunile ruso-moldave s-au amplificat în urma declarațiilor venite de la Moscova, inclusiv mesajul lui Serghei...