DOC // Agenții imobiliari vor fi obligați să dețină un certificat de competență profesională. Noile modificări legislative, publicate în Monitorul Oficial

Agenții imobiliari vor fi obligați să dețină un certificat de competență profesională, care va fi emis de o instituție de învățământ acreditată și va trebui reînnoit o dată la cinci ani. Măsura este prevăzută în Legea privind activitatea agenților imobiliari, care a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

Documentul stabilește reguli clare pentru persoanele care activează în acest domeniu, precum și măsuri de protecție pentru beneficiarii serviciilor agenților imobiliari. Acesta are drept scop asigurarea transparenței și protecției consumatorilor, în contextul dezvoltării pieței imobiliare în Republica Moldova.

Astfel, legea prevede condiții clare de acces la profesie. În acest sens, va fi creat modulul „Agenți imobiliari”, integrat într-un sistem informațional administrat de Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru.

Pentru a primi certificatul de agent imobiliar, persoana va trebui să întrunească cumulativ mai multe condiții, printre care studii superioare sau profesionale tehnice, precum și lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracțiuni contra patrimoniului sau economice.

De asemenea, agenții imobiliari sunt obligați să încheie contracte scrise cu clienții, în care vor fi specificate drepturile și obligațiile ambelor părți. Pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor, sunt interzise practicile comerciale incorecte, cum ar fi publicitatea înșelătoare sau aplicarea de comisioane ascunse. La fel, agenții imobiliari sunt obligați să elibereze clienților un bon de plată sau un alt document care să confirme perceperea remunerației stabilite în contractul de intermediere imobiliară și să păstreze arhiva contractelor încheiate pentru o perioadă de șase ani.

Documentul stabilește și entitățile publice abilitate cu funcții de supraveghere și control al activității agenților imobiliari. Este vorba de Serviciul Fiscal de Stat, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Consiliul Concurenței și Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor.

Legea prevede un mecanism de supraveghere și control al activității agenților imobiliari, precum și sancțiuni pentru cei care nu vor respecta legislația. Codul contravențional a fost completat cu un articol care se referă la încălcarea obligațiilor privind exercitarea activității de agent imobiliar. Respectiv, persoanele care vor presta servicii de intermediere imobiliară în lipsa unui certificat valabil vor fi sancționate cu amendă de până la 15 000 de lei. Aceeași sancțiune o riscă și persoanele fizice care vor presta astfel de servicii în lipsa unui contract. În cazul persoanelor juridice, amenda ar putea ajunge până la 30 000 de lei.

Legea va intra în vigoare după nouă luni de la publicarea în Monitorul Oficial. Persoanele fizice și juridice care au desfășurat activitate de intermediere imobiliară până la data intrării în vigoare a actului normativ pot continua să desfășoare această activitate pentru încă 12 luni. În acest timp, ele sunt obligate să obțină certificatul de formare profesională și certificatul de agent imobiliar.

 

MAI MULT MOLDPRES

ULTIMA ORĂ

Cer variabil și maxime de peste la 30 de grade Celsius, prognozate pentru ziua de joi

Meteorologii prognozează pentru ziua de joi, 11 iunie, cer...

Trump anunță reluarea bombardamentelor împotriva Iranului

Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri reluarea atacurilor...

AIEA cere Iranului să raporteze stocurile de uraniu

Consiliul Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA), reunit...

O structură geologică uriașă, în formă de evantai, descoperită sub calota glaciară din estul Antarcticii

Oamenii de știință au descoperit o structură gigantică, în...

O structură geologică uriașă, în formă de evantai, descoperită sub calota glaciară din estul Antarcticii

Oamenii de știință au descoperit o structură gigantică, în...

Reguli europene și cerințe financiare mai stricte pentru societățile de investiții

Activitatea societăților de investiții din Republica Moldova urmează să...

ULTIMA ORĂ

Eugen Tomac îl invită pe Ciprian Ciucu să facă parte din guvernul său: „Sper că domnul Ionaș nu se va supăra”

Premierul desemnat Eugen Tomac l-a invitat pe primarul general al Capitalei Ciprian Ciucu să facă parte din guvernul său. Tomac a precizat că îl invită...

Ion Ceban, după ce a pierdut în primă instanță procesul cu Oana Țoiu: „Vreau doar să le aduc aminte că această imunitate nu va...

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că va continua demersurile judiciare în România după ce a pierdut în primă instanță procesul intentat împotriva...

Important

Eugen Tomac îl invită pe Ciprian Ciucu să facă parte din guvernul său: „Sper că domnul Ionaș nu se va supăra”

Premierul desemnat Eugen Tomac l-a invitat pe primarul general al Capitalei Ciprian Ciucu să facă parte din guvernul său. Tomac a precizat că îl invită să preia ministerul Dezvoltării.The post Eugen Tomac îl invită pe Ciprian Ciucu să facă parte din guvernul său: „Sper că domnul Ionaș nu se va supăra” first appeared on Nexta.ro.

USR ciuruită de CSM. Reprezentanții partidului au fost nominalizați de magistrați la categoria dușmani ai Justiției. Nicușor, bbasma curată

În Raportul publicat oficial de Consiliul Superior al Magistrtturi, prin care peste 98% judecătorii din România au denunțat toate organismele internaționale în materie de încercarea de subordonare a puterii judecătorești de către Puterea politică, USR este ținta numărul 1. Din tot bulucul de responsbili pardidul amintit are cei mai mulți nomilalizați. Curios, Nicușor Dan, apare la capitolul etc. Un fel de zmeură de aur, de la CSM. Plângerea care a...

Eugen Tomac îl vrea pe Ciprian Ciucu în viitorul Guvern. Ce minister i-a propus în premieră

Premierul desemnat Eugen Tomac a făcut miercuri seara, un anunț neașteptat privind viitoarea formulă guvernamentală, lansând o invitație directă către primarul general Ciprian Ciucu pentru a face parte din Executiv.The post Eugen Tomac îl vrea pe Ciprian Ciucu în viitorul Guvern. Ce minister i-a propus în premieră first appeared on Nexta.ro.

VIDEO Tragedie în Ekaterinburg: patru morți, inclusiv un copil, după ce un autobuz a intrat pe trotuar

Un grav accident rutier s-a produs miercuri seara, 10 iunie curent, în centrul orașului Ekaterinburg, Rusia, în apropierea bisericii „Marele Zlatooust”, soldat cu patru morți, printre care și un copil, informează presa rusă. Potrivit autorităților, un autobuz de pasageri a intrat în coliziune cu un autoturism de tip Lifan. În urma impactului, autobuzul a fost deviat de pe carosabil și a pătruns pe trotuar, unde a lovit mai mulți pietoni...

Tehnocrat, fără proiect de țară. Viorel Cataramă: „Eugen Tomac trebuia să vină în primul rând cu programul de guvernare”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Viorel Cataramă, om de afaceri și membru PNL, a vorbit despre cum Eugen Tomac ar fi trebuit să vină cu un program de guvernare. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Viorel Cataramă: „Dacă revenim la Eugen Tomac… În primul rând trebuia să vină… Dacă e, trebuia să vină cu un program de guvernare. Să vină înainte de...

Medicul Andra Balcangiu – Stroescu: Pacientul cu diabet zaharat are recomandări nutriţionale similare cu recomandărilor nutriţionale pentru un stil de viaţă sănătos

Dr. Andra Balcangiu – Stroescu, medic specialist nefrologie, diabet zaharat şi boli metabolice, a declarat că farfuria sănătoasă pentru un pacient cu diabet zaharat este similară cu recomandările nutriţionale pentru un stil de viaţă sănătos. Din această farfurie nu trebuie să lipsească carnea, salata, dar şi carbohidraţii.The post Medicul Andra Balcangiu – Stroescu: Pacientul cu diabet zaharat are recomandări nutriţionale similare cu recomandărilor nutriţionale pentru un stil de...

Probleme pe piața laptelul: România cere la Comisia Europeană mobilizarea rezervei agricole pentru sprijinirea fermierilor din sector

Ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a solicitat Comisiei Europene mobilizarea rezervei agricole pentru sprijinirea sectorului laptelui, din cauza deteriorării situației economice din sector, în contextul majorării producției, dar cu o cantitate valorificată pe piață mai mică, precum și al prețurilor în scădere.The post Probleme pe piața laptelul: România cere la Comisia Europeană mobilizarea rezervei agricole pentru sprijinirea fermierilor din sector first appeared on Nexta.ro.