Școlile din Kiev se închid până la 1 februarie, după bombardamentele rușilor

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat că toate școlile din capitala Ucrainei vor fi închise până la 1 februarie, ca urmare a crizei energetice provocate de recentele bombardamente rusești. Autoritățile locale au introdus totodată noi măsuri de economisire a energiei.

„Începând de la 19 ianuarie, şcolile capitalei vor fi închise până la 1 fenruarie”, a anunţat pe Telegram Kliciko. De asemenea, administraţia municipală a anunţat că instaurează, începând de vineri, măsuri în vederea economisii electrictăţii, prin reducerea iluminatului public al străzilor la 20% din capacitate.

După vacanţa de la sfârşitul anului, cursurile s-au reluat în şcolile de la Kiev la 12 ianuarie, atât în persoană, cât şi online, potrivit autorităţilor locale.

Însă bombardamente ruseşti recente vizând infrastructuri enegetice ucrainene au cauzat pagube atât de importante încât preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a decretat o „stare de urgenţă” în sectorul energetic.

La 9 ianuarie, atacuri ruse vizând sistemul enegetic al Kievului au cauzat unele dintre cele mai grave întreruperi ale curentului şi încălzirii de la începutul invaziei la scară mare a Ucrainei, în februarie 2022.

În plin ger, 6.000 de imobile locuite, adică jumătate din oraş, au rămas fără încălzire. Autorităţile locale acţionează în continuare să repare pagubele.

„Situaţia alimentării cu energie, de care depinde furnizarea serviciilor publice, rămâne foarte dificilă”, a anunţat vineri Vitali Kliciko. El a precizat că aproximativ 100 de imobile locuite nu au încontinuare încălzire.

ULTIMA ORĂ

Maia Sandu nu mai poate candida în 2028 și nu-l „pregătește” pe Recean: „Fiecare om decide pentru el”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit joi seară,...

Judecătorul CEDO Sebastian Rădulețu, în vizită la Curtea Constituțională a Republicii Moldova

Judecătorii și funcționarii Curții Constituționale a Republicii Moldova au...

ULTIMA ORĂ

Ce aleg absolvenții după gimnaziu? Târgul meseriilor de la Stăuceni le-a oferit răspunsuri

Examenele au trecut, iar absolvenții de gimnaziu trebuie să ia o decizie importantă pentru viitorul lor: unde își vor continua studiile. Pentru cei care vor...

Dionis Cenușă: Scandalul privind funcțiile publice este doar vârful aisbergului

Cercetătorul în cadrul programului de Reziliență Democratică al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), Dionis Cenușă, consideră că scandalul legat de ocuparea funcțiilor publice...

Important

Ce aleg absolvenții după gimnaziu? Târgul meseriilor de la Stăuceni le-a oferit răspunsuri

Examenele au trecut, iar absolvenții de gimnaziu trebuie să ia o decizie importantă pentru viitorul lor: unde își vor continua studiile. Pentru cei care vor să se angajeze rapid, învățământul tehnic reprezintă o oportunitate. Nouă școli profesionale și-au prezentat sâmbătă ofertele în cadrul unui târg organizat la Stăuceni. Vizitatorii au putut alege dintr-un șir larg de meserii: de la bucătar până la mecanic auto sau electrician.

Plaja din Vatra, neîncăpătoare în weekend: Vizitatorii ignoră interdicția de scăldat în lacul Ghidighici

În zilele cu temperaturi sufocante, oamenii caută răcoarea pe plaje. Cei mai curajoși merg să se odihnească și în locurile neamenajate, chiar dacă această opțiune implică și riscuri pentru sănătate. Plaja din orașul Vatra a fost sâmbătă neîncăpătoare. Unii au intrat în lacul Ghidighici, chiar dacă scăldatul este interzis. Recent, pe această plajă au fost descoperiți ouă de helminți în nisip și microorganisme în apă.

Unii agenți economici sunt obligați să accepte plăți fără numerar până la 1 iulie 2026

Unii agenți economici din Republica Moldova trebuie să asigure posibilitatea efectuării plăților fără numerar în subdiviziunile în care, pe parcursul anului calendaristic precedent, au înregistrat venituri de peste 500 de mii de lei din activități comerciale sau prestări de servicii, termenul-limită pentru conformare fiind 1 iulie 2026.

(video) „Doar prin protejarea familiei tradiționale, Europa își va putea asigura viitorul”. Dodon, mesaj de la Strasbourg pentru participanții la Congresul „Lumea are nevoie...

Fostul șef de stat, Igor Dodon, a adresat de la Strasbourg un mesaj participanților la Congresul Internațional „Lumea are nevoie de tată”, desfășurat în aceste zile la Moscova, eveniment pe care l-a descris drept o „inițiativă globală menită să consolideze eforturile comunității internaționale în vederea protejării instituției familiei”.

(video) „Pe comunicare clar că nu se fac lucrurile bine”. Maia Sandu, întrebată dacă e mulțumită de activitatea Guvernului

Președinta Maia Sandu susține că, deși Guvernul Republicii Moldova gestionează reforme complexe și există domenii în care se muncește intens, activitatea Executivului are și carențe, în special la capitolul comunicare, unde „clar nu se fac lucrurile bine”. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „În profunzime” de la protv.

Râurile neîntreținute și infrastructura învechită, printre cauzele inundațiilor din țară

Starea lacurilor și râurilor din Republica Moldova continuă să fie o provocare majoră, în contextul degradării infrastructurii hidrotehnice. Mai puțin de o mie de baraje din țară din cele 3500 inventariate se află într-o stare bună, iar celelalte necesită intervenții parțiale sau lucrări de reabilitare capitală. Subiectul a fost discutat pe platforma Comisiei parlamentare pentru Mediu, Climă și Tranziție Verde.

Râurile neîntreținute și infrastructura învechită, printre cauzele inundațiilor din țară

Starea lacurilor și râurilor din Republica Moldova continuă să fie o provocare majoră, în contextul degradării infrastructurii hidrotehnice. Mai puțin de o mie de baraje din țară din cele 3500 inventariate se află într-o stare bună, iar celelalte necesită intervenții parțiale sau lucrări de reabilitare capitală. Subiectul a fost discutat pe platforma Comisiei parlamentare pentru Mediu, Climă și Tranziție Verde.