Fals în acte: Vlad Plahotniuc, cercetat într-un nou dosar penal

Fostul lider democrat Vlad Plahotniuc este vizat într-un nou dosar penal. Anunțul a fost făcut de procurori marți, în ședința de judecată din dosarul „Frauda bancară”. Potrivit procurorului de caz, Alexandru Cernei, cauza pentru fals în acte a fost inițiată în baza documentelor ridicate de autoritățile elene în urma perchezițiilor efectuate la o locuință închiriată de Plahotniuc în Grecia și transmise ulterior Procuraturii Anticorupție, informează IPN.

În aceeași ședință, acuzatorii de stat au cerut prelungirea arestului preventiv, care expiră în câteva zile. La fel ca și anterior, procurorii au invocat riscul ca Vlad Plahotniuc să se sustragă de la prezentarea în instanță sau să împiedice desfășurarea anchetei, menționând că, la reținere, au fost descoperite mai multe acte cu identități diferite, care ar putea fi folosite pentru evitarea justiției.

Avocatul lui Vlad Plahotniuc, Lucian Rogac, a cerut respingerea cererii procurorilor, susținând că acuzațiile sunt neîntemeiate. „Aceste acte nu au fost verificate dacă corespund realității și nu există probe clare care să susțină acuzațiile”, a declarat apărătorul.

Vlad Plahotniuc a fost reținut în Grecia pe 22 iulie 2025 și extrădat în Republica Moldova pe 25 septembrie. În prezent, acesta se află în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13.

The post Fals în acte: Vlad Plahotniuc, cercetat într-un nou dosar penal appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

ULTIMA ORĂ

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, vine la „Realitatea te privește”

După bombardamentele asupra infrastructurii din Ucraina, pe râul Nistru au apărut episoade de poluare care au afectat calitatea apei în Moldova. Autoritățile au reacționat rapid:...

VIDEO | Unirea este opțiune personală pentru Maia Sandu. Președinta spune că prioritatea rămâne aderarea la UE

Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu a afirmat joi, în Parlamentul Letoniei, făcând o paralelă între istoria celor două ţări, că Pactul Ribbentrop–Molotov a trasat...

Important

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, vine la „Realitatea te privește”

După bombardamentele asupra infrastructurii din Ucraina, pe râul Nistru au apărut episoade de poluare care au afectat calitatea apei în Moldova. Autoritățile au reacționat rapid: au instituit stare de alertă, au monitorizat apa, au instalat filtre și, în unele localități, au sistat temporar alimentarea cu apă. Situația a fost gestionată cu mobilizare mare și sprijin extern, dar a scos în evidență vulnerabilitatea Moldovei. Bombardamentele au arătat cât de vulnerabilă este...

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” prezintă topul destinațiilor de primăvară pentru călătorii moldoveni

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău devine, odată cu instalarea primăverii, principalul punct de plecare pentru mii de călători în căutare de experiențe europene autentice. Administrația aeroportuară a prezentat un top al celor mai atra...

Sprijin pentru promovarea exporturilor: 16 asociații de business vor beneficia de finanțare nerambursabilă de 14,6 milioane de lei prin programul „Bridge Export”

Un număr de 16 asociații de business din Republica Moldova vor beneficia de finanțare nerambursabilă în valoare totală de 14,6 milioane de lei pentru promovarea exporturilor. Suportul este oferit prin Programul „Bridge Export 2026”, lansat de Guvern, prin A...

VIDEO Tariful de 7 lei la transportul public stârnește critici. Ceban: PAS a votat metodologia

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că metodologia de calcul a prețurilor la transportul public a fost elaborată cu participarea consilierilor PAS și chiar aprobată de aceștia, unii fiind în prezent deputați. Declarația edilului vine după ce, joi, 2 aprilie, Primăria a anunțat ajustarea tarifului la transportul public, care va fi de 7 lei. Totuși, potrivit lui Ceban, aceștia vin acum cu critici, în timp ce prețurile la benzină...

Aproape 200 de mii de apeluri au parvenit la 112 în luna martie, multe fără urgență reală

Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112 a înregistrat, în perioada 1–31 martie, un total de 193.204 apeluri, ceea ce reprezintă o medie zilnică de peste 6.200 de solicitări, comunică MOLDPRES. Potrivit datelor oficiale, volumul apeluril...

Aproape 200 de mii de apeluri au parvenit la 112 în luna martie, multe fără urgență reală

Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112 a înregistrat, în perioada 1–31 martie, un total de 193.204 apeluri, ceea ce reprezintă o medie zilnică de peste 6.200 de solicitări, comunică MOLDPRES. Potrivit datelor oficiale, volumul apeluril...

Aproape 200 de mii de apeluri au parvenit la 112 în luna martie, multe fără urgență reală

Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112 a înregistrat, în perioada 1–31 martie, un total de 193.204 apeluri, ceea ce reprezintă o medie zilnică de peste 6.200 de solicitări, comunică MOLDPRES. Potrivit datelor oficiale, volumul apeluril...