Primăria Bălți a început pregătirile pentru implementarea programului „Bălți – Capitala Tineretului”

Municipiul Bălți va beneficia de o alocare financiară de circa 4 milioane lei pentru implementarea programului „Bălți – Capitala Tineretului”. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Alexandr Petkov, în urma unei întrevederi cu delegația Agenției Naționale pentru Tineret, condusă de directorul instituției, Alexandr Petrov.

Potrivit edilului, resursele financiare vor fi utilizate pentru realizarea planului de activități destinat tinerilor, iar Primăria Bălți își reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea sectorului de tineret prin diverse oportunități.

„Din partea Primăriei municipiului Bălți am reafirmat ferm poziția: orașul va sprijini activ dezvoltarea sectorului de tineret — prin resurse financiare și logistice, dar mai ales printr-un dialog permanent și deschis cu tinerii și organizațiile neguvernamentale. Bălți este un oraș al oportunităților. Iar tinerii noștri trebuie să simtă acest lucru nu doar prin cuvinte, ci prin fapte”, a declarat Alexandr Petkov.

Municipiul Bălți a obținut titlul de Capitala Tineretului 2026 în urma unui concurs național, în cadrul căruia a fost evaluat dosarul depus de autoritatea publică locală. Implementarea programului va fi realizată cu sprijinul centrelor de tineret din Bălți, iar beneficiari direcți vor fi peste 10.000 de tineri din regiunea de nord a țării.

 

ULTIMA ORĂ

Renato Usatîi, mesaj de Ziua Copilului: „Lumea are nevoie de copii care cred în visele lor”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Renato Usatîi a...

Locuitorii din Dobrogea Veche solicită amalgamarea cu Bălți. Partidul Nostru anunță o inițiativă legislativă

Fracțiunea Partidului Nostru va înregistra în Parlament un proiect...

VIDEO | Partidul Nostru, alături de agricultori: Guvernul trebuie să ia măsuri urgente pentru fermieri

Partidul Nostru susține revendicările agricultorilor și cere Guvernului să...

ULTIMA ORĂ

Cum au ajuns dronele ucrainene lângă Portul Constanța. Nicușor Dan: Un răspuns vom avea în 7-10 zile

„Am avut o dronă ucrainiană, parte dintr-un set de patru drone ucrainiene care au pierdut controlul, încărcate cu explozibil. Însă, trebuie să spunem foarte clar,...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Cum au ajuns dronele ucrainene lângă Portul Constanța. Nicușor Dan: Un răspuns vom avea în 7-10 zile

„Am avut o dronă ucrainiană, parte dintr-un set de patru drone ucrainiene care au pierdut controlul, încărcate cu explozibil. Însă, trebuie să spunem foarte clar, Ucraina este țara agresată. Deci, pentru orice fel de evenimente care apar, responsabilul este Rusia”, a spus Nicușor Dan. Președintele a explicat cronologia eveneimentelor. El a spus că primele infromații au apărut la ora șase și zece și că primele echipaje de specialiști au ajuns...

Cum au ajuns dronele ucrainene lângă Portul Constanța. Nicușor Dan: Un răspuns vom avea în 7-10 zile

„Am avut o dronă ucrainiană, parte dintr-un set de patru drone ucrainiene care au pierdut controlul, încărcate cu explozibil. Însă, trebuie să spunem foarte clar, Ucraina este țara agresată. Deci, pentru orice fel de evenimente care apar, responsabilul este Rusia”, a spus Nicușor Dan. Președintele a explicat cronologia eveneimentelor. El a spus că primele infromații au apărut la ora șase și zece și că primele echipaje de specialiști au ajuns...

Trecătorii l-au ignorat crezând că e beat pe stradă. Adevărul care a ieșit la iveală a emoționat un oraș întreg

Trecătorii au presupus că este doar un om aflat sub influența alcoolului și au continuat să-și vadă de drum. Realitatea însă avea să îi șocheze. The post Trecătorii l-au ignorat crezând că e beat pe stradă. Adevărul care a ieșit la iveală a emoționat un oraș întreg first appeared on Nexta.ro.

Culorile norocoase și ghinioniste în China. Cum îți influențează destinul

În China, culorile au o putere uriașă și sunt alese cu mare atenție în viața de zi cu zi, în afaceri sau în Feng Shui. The post Culorile norocoase și ghinioniste în China. Cum îți influențează destinul first appeared on Nexta.ro.

POLITICO: NATO analizează un nou angajament de 70 miliarde euro pentru sprijin militar acordat Ucrainei

Țările NATO discută un nou obiectiv de finanțare de 70 de miliarde de euro pentru sprijin militar acordat Ucrainei, care ar urma să fie anunțat la summitul de la Ankara din luna viitoare, potrivit mai multor diplomați citați de POLITICO. NATO: 70 miliarde euro sprijin militar pentru Ucraina Inițiativa, transmisă luna trecută de Germania, include un mecanism nou prin care finanțarea pentru Ucraina ar urma să fie mai transparentă. Diplomații spun...

Nicuşor Dan, despre cât de sigur e să mergem pe litoral: În 10 iunie o să avem o discuţie la NATO şi aşteptăm o...

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, sâmbătă, despre cât de sigur e să mergem pe litoral, după pătrunderea dronei marine în Portul Constanţa, că în 10 iunie va exista o discuţie la NATO şi aşteptăm şi o suplimentare de echipamente, el anunţând că MApN, MAI, Poliţia de Frontieră vor suplimenta în cursul verii echipajele care fac misiuni de cercetare, de recunoaştere a eventualelor pericole.The post Nicuşor Dan, despre cât de...

Atenție, șoferi! Circulație îngreunată pe șoseaua Muncești din cauza acumulărilor de apă

Pe șoseaua Muncești din Chișinău se înregistrează acumulări de apă, iar circulația rutieră se desfășoară cu dificultate, anunță Poliția Națională. În acest context, șoferii sunt îndemnați să manifeste prudență sporită la volan și să evite zona. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! Amintim că în mai multe zone din Republica Moldova au fost înregistrate ploi puternice, iar mai multe străzi din Chișinău au fost inundate, în contextul codului...