Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu România, partenerul principal al țării. Declarația a fost făcută de premierul Alexandru Munteanu în cadrul întrevederilor cu oficiali români la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția, transmite IPN.

Într-o discuție cu ministra de externe a României, Oana Țoiu, și cu ministrul investițiilor și proiectelor europene, Dragoș Pîslaru, premierul Munteanu a subliniat că România este principalul partener comercial pentru Moldova. Schimburile comerciale bilaterale au depășit 3 miliarde de euro, iar investițiile românești au ajuns la circa 35 de milioane de euro.

„Construim punți de legătură care depășesc frontierele geografice. De la energie la infrastructură rutieră, educație, sănătate și cultură”, a adăugat șeful executivului de la Chișinău.

Totodată, Alexandru Munteanu a vorbit cu oficiali ucraineni despre obiectivul comun de integrare europeană, proiecte de infrastructură și cooperare regională. Discuțiile au fost purtate cu Taras Kachka, viceprim-ministru pentru integrare europeană și euro-atlantică, și cu Oleksii Sobolev, ministru al economiei, mediului și agriculturii.

Premierul Munteanu a reiterat sprijinul Moldovei în procesul de reconstrucție a Ucrainei, prin inițiative în domenii de transport, infrastructură, energie și securitate cibernetică. De asemenea, a fost anunțată pregătirea unui ajutor umanitar, care va include generatoare, dispozitive medicale și autospeciale.

Ulterior, prim-ministrul moldovean a discutat cu omologul său croat, Andrej Plenković, despre accelerarea aderării la UE și asistența Croației în proiecte de dezvoltare. Totodată, Alexandru Munteanu și-a exprimat interesul pentru extinderea exporturilor moldovenești pe piața croată, cooperarea în turism și cultură, atragerea investițiilor și organizarea unui forum de afaceri moldo-croat.

The post Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Un nou accident feroviar în Spania. Un tren s-a lovit de dărâmăturile unui zid prăbușit

Un alt accident feroviar a avut loc marți seara...

ULTIMA ORĂ

Tronsonul feroviar Cahul – Giurgiulești ar putea repus în funcțiune începând cu 7 mai: Porțiunea, testată cu succes după reparații

După aproape patru ani de pauză, tronsonul feroviar Cahul - Giurgiulești a trecut astăzi testul de rezistență. Segmentul, grav afectat în 2022, a fost reabilitat,...

Doru Petruți: „Ipocrizia pare deja marcă înregistrată în discursul public”

Directorul IMAS, Doru Petruți, critică lipsa de coerență instituțională și discrepanța dintre discursul public și acțiunile concrete ale autorităților, afirmând că „ipocrizia pare deja...

Important

Victoria Furtună propune instituționalizarea opoziției parlamentare: „Avem nevoie de pârghii reale, nu de decor politic”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită instituționalizarea opoziției...

Tronsonul feroviar Cahul – Giurgiulești ar putea repus în funcțiune începând cu 7 mai: Porțiunea, testată cu succes după reparații

După aproape patru ani de pauză, tronsonul feroviar Cahul - Giurgiulești a trecut astăzi testul de rezistență. Segmentul, grav afectat în 2022, a fost reabilitat, iar deschiderea oficială este planificată pentru 7 mai.

Modificări importante pentru zilieri: registrele pe hârtie vor fi înlocuite cu un sistem electronic

Registrul de evidență a zilierilor va fi digitalizat, iar autoritățile vor institui și un sistem electronic pentru atribuirea voucherelor digitale destinate muncitorilor sezonieri. Un proiect de lege care prevede aceste modificări urmează să fie examinat de Parlament, la ...

Tot mai mulți pacienți folosesc eRețeta pentru medicamente compensate. Peste 193 de mii de moldoveni au primit tratamente luna trecută

Tot mai mulți pacienți din Republica Moldova beneficiază de medicamente și dispozitive medicale compensate prin intermediul Sistemului informațional eRețeta. În luna martie, aproape 193 de mii de persoane au beneficiat de produse compensate prescrise electronic, comun...

Tot mai mulți pacienți folosesc eRețeta pentru medicamente compensate. Peste 193 de mii de moldoveni au primit tratamente luna trecută

Tot mai mulți pacienți din Republica Moldova beneficiază de medicamente și dispozitive medicale compensate prin intermediul Sistemului informațional eRețeta. În luna martie, aproape 193 de mii de persoane au beneficiat de produse compensate prescrise electronic, comun...

VIDEO // Reforma Moldsilva prevede crearea brigăzilor zonale pentru utilizarea eficientă a tehnicii silvice

Lansarea unei reforme în cadrul Agenției „Moldsilva” este menită să elimine ineficiența și să oprească degradarea tehnicii moderne care, în prezent, rămâne nefolosită în multe întreprinderi din țară, potrivit ministrului Mediul...

Neatenția o putea costa viața! O femeie a fost lovită de o mașină după ce ar fi traversat neregulamentar strada

O femeie a fost lovită de un automobil la intersecția străzilor Ion Creangă și Vissarion Belinski din Chișinău, după ce ar fi traversat în fugă, în afara trecerii de pietoni. Incidentul ar fi avut loc în dimineața zilei de miercuri, 29 aprilie 2026. Imaginile au fost surprinse de martorii oculari și publicate pe rețele de socializare. Potrivit înregistrării video, în urma impactului, victima a rămas conștientă și a fost ajutată...

Maia Sandu vorbește din nou despre unirea cu România. Reacția lui Nicușor Dan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu pentru publicația franceză Le Monde că integrarea europeană a țării sale nu mai este doar un obiectiv politic, ci „o strategie de supraviețuire ca stat democratic”, în contextul presiunilor venite din partea Rusiei, transmite presa română. Ea a adăugat că reunificarea cu România ar reprezenta una dintre soluțiile pentru o integrare mai rapidă. Sandu a subliniat că autoritățile de la Chișinău și-au...