A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii este suspendată, la decizia de marți a Parlamentului European. Principalele grupuri politice din forul legislativ explică sistarea procesului cu declarațiile recente ale președintelui american, Donald Trump, de anexare a Groenlandei, transmite IPN.

Cel mai important grup parlamentar – Partidul Popular European – confirmă înghețarea discuțiilor legate de acordul comercial. Potrivit președintelui PPE, Manfred Weber, decizia de a nu permite companiilor americane să acceseze fără taxe vamale piața europeană constituie „un instrument foarte puternic”.

Acordul a fost încheiat în iulie 2025 și prevede taxe vamale de 15% pentru exporturile europene în SUA și eliminarea tarifelor în cazul exporturilor americane către statele blocului comunitar.

Înghețarea discuțiilor la nivelul Parlamentului European împiedică ratificarea acordului respectiv și, prin urmare, aplicarea acestuia.

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat, săptămâna trecută, taxe vamale de până la 25% pentru opt țări europene, care au trimis trupe în Groenlanda. Mobilizarea acestora a fost decisă în cadrul unui exercițiu de consolidare a teritoriului autonom al Danemarcei, pe fondul declarațiilor administrației americane de anexare a insulei.

The post A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

Un nou accident feroviar în Spania. Un tren s-a lovit de dărâmăturile unui zid prăbușit

Un alt accident feroviar a avut loc marți seara...

ULTIMA ORĂ

Satoshi, primit la Președinție înainte de zborul spre Eurovision 2026

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit pe interpretul Satoshi înainte de plecarea acestuia la Viena, unde va reprezenta Moldova la Eurovision Song Contest 2026...

VIDEO | Comisia securitate națională a susținut un nou proiect al Partidului Nostru care vine în sprijinul diasporei

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a examinat proiectul Partidului Nostru care va permite ca mașinile introduse temporar în Republica Moldova să poată...

Important

Doru Petruți: „Ipocrizia pare deja marcă înregistrată în discursul public”

Directorul IMAS, Doru Petruți, critică lipsa de coerență instituțională...

Victoria Furtună propune instituționalizarea opoziției parlamentare: „Avem nevoie de pârghii reale, nu de decor politic”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită instituționalizarea opoziției...

Satoshi, primit la Președinție înainte de zborul spre Eurovision 2026

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit pe interpretul Satoshi înainte de plecarea acestuia la Viena, unde va reprezenta Moldova la Eurovision Song Contest 2026 cu piesa „Viva, Moldova!”. „I-am urat succes și i-am spus că abia așteptăm să-l vedem evoluând”, a transmis Maia Sandu, adăugând că se bucură că artistul va duce mai departe numele țării pe scena internațională. Președinta a precizat că Moldova îl susține pe Satoshi atât de...

„Amenințare teroristă din Ucraina”: Rusia renunță, în premieră, la tehnica militară în timpul paradei de 9 mai

Pentru prima dată în istorie, Moscova nu va scoate tehnica militară pentru defilare la parada militară de pe 9 mai. Decizia, anunțată pe 28 aprilie de Ministerul Apărării al Federației Ruse, a fost justificată de Kremlin prin „atacurile teroriste desfășurate de Ucraina pe teritoriul rus”.

Dosar NewsAlert.md: Cum să eviți o amendă de zeci de milioane de lei în patru pași simpli

Pasul unu: obții un aviz de racordare pentru un parc eolian sau fotovoltaic pe care nu ai de gând să-l construiești niciodată. Pasul doi: depui o ofertă la o licitație de stat – un proiect mic, la prețul maxim permis, știind că licitația se adjudecă celui care oferă prețul cel mai mic. Cu alte cuvinte, participi ca să pierzi. Pasul trei: pierzi licitația — exact cum ai planificat,...

(video) „Îi rupeți un picior sau o coastă, să-și știe locul”. Vasile Josan, care și-a agresat anterior iubita, recomandă și altor băieți să facă...

Tiktokerul Vasile Josan, care anterior și-a agresat iubita, a stârnit un nou val de critici după ce, în timpul unui live, a îndemnat alți bărbați să-și agreseze partenerele dacă acestea „se suie în cap”. Declarațiile, comentate ulterior de actorul Cătălin Josan, au provocat reacții dure în online, iar mai mulți internauți au cerut intervenția Poliției.

Microinvest – de 23 de ani susținem planurile tale de dezvoltare

Fiecare pas înainte are o poveste. Uneori e o investiție în creșterea afacerii, alteori e o renovare, o schimbare sau chiar un vis mare pus în acțiune. Indiferent de direcție, dezvoltarea începe întotdeauna cu decizia de a porni. De 23 de ani, Microinvest este alături de oamenii harnici din Moldova, care aleg să facă acest pas și au curajul să înceapă și să se dezvolte aici, acasă.

Peste 61.000 de apeluri non-urgente la 112, în aprilie. Peste 50% erau „mute”, iar o persoană a sunat de 2816 de ori

Doar în luna aprilie, la Serviciul unic de urgență 112 au parvenit peste 61.000 de apeluri non-urgente. Mai mult de jumătate dintre ele erau „mute”. Statisticile mai arată că 17,5% dintre apeluri erau involuntare, 16,1% – pentru solicitarea unor informații, iar 10,1% – abuzive, transmite serviciul de presă al 112. Aceste adresări nu au necesitat intervenția echipelor specializate de urgență. „De la un singur număr de telefon au fost recepționate 2816...

Șefa statului, la conferința internațională dedicată limbii găgăuze: „Singura șansă reală pentru ca limba găgăuză să dăinuie este o schimbare profundă de paradigmă și...

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi, 29 aprilie 2026, la conferința internațională „Păstrarea, dezvoltarea și promovarea limbii găgăuze în spațiul multilingv al Republicii Moldova”, organizată de Ministerul Educației și Ce...