Cel mai apreciat restaurant din lume se închide pentru clienți

De la deschiderea sa de acum două decenii, Noma – cel mai apreciat restaurant din lume, localizat în Copenhaga, Danemarca, a dus fine dining-ul la alt nivel prin reţete precum inimă de căprioară roşie pe pat de pini şi îngheţată de şofran în bol de ceară de albine.

Pentru a degusta din delicatesele restaurantului, turiştii care vizitează Noma, plătesc cel puţin 500 de dolari de persoană. Noma a ocupat în mod repetat primele locuri în listele celor mai bune restaurante din lume şi proprietarul acestuia – René Redzepi, a fost numit cel mai strălucit şi influent bucătar al epocii sale.

Cu toate acestea, chef Redzepi a declarat pentru că localul va închide activitatea de servit în incinta restaurantului la sfârşitul anului 2024. Astfel, Noma va deveni un laborator alimentar, axându-se pe comenzile de tip online, transformându-şi brandul în Noma Projects.

Sălile de mese vor fi deschise periodic doar pentru evenimente selecte. Rene Redzepi îşi va transforma funcţia din chef în Chief Creative Officer (CCO). Decizia vine în contextul în care Noma şi multe alte restaurante de elită se confruntă cu o anchetă privind modul în care îi tratează pe salariaţii care produc şi servesc aceste mâncăruri, mulţi dintre ei fiind plătiţi prost sau deloc, potrivit CNN.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Secretarul de stat american Marco Rubio participă la reuniunea NATO din Suedia. Pentagonul clarifică situația trupelor americane din Europa

Vizita lui Rubio are loc într-un climat tensionat, marcat de planurile Washingtonului de a reduce numărul militarilor americani din Europa și de pozițiile imprevizibile ale...

Renato Usatîi, vicepreședintele Comisiei pentru securitate, propune măsuri noi de securitate în armată după tragedia de la Cahul: controale mai stricte și reguli clare...

În cadrul audierilor desfășurate pe platforma Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică privind incidentul produs la 10 mai 2026 în cadrul Brigăzii 3...

Important

Secretarul de stat american Marco Rubio participă la reuniunea NATO din Suedia. Pentagonul clarifică situația trupelor americane din Europa

Vizita lui Rubio are loc într-un climat tensionat, marcat de planurile Washingtonului de a reduce numărul militarilor americani din Europa și de pozițiile imprevizibile ale președintelui Donald Trump față de Alianță, în timp ce comunitatea internațională gestionează efectele războiului din Iran și explozia prețurilor la energie. Reuniunea din Suedia reprezintă una dintre ultimele întâlniri la nivel înalt înaintea summitului liderilor NATO, care se va desfășura în luna iulie la Ankara,...

Echipa de baschet din NBA Dallas Mavericks se desparte de antrenorul Jason Kidd, după cinci sezoane

Schimbarea vine la doar două săptămâni după ce franciza din Texas l-a numit în funcția de președinte pe Masai Ujiri, fost manager general la Toronto Raptors. „Jason a avut un impact semnificativ asupra echipei Dallas Mavericks, atât ca jucător inclus în Hall of Fame, cât și ca antrenor principal care a contribuit la revenirea acestei francize în Finala NBA. Îi suntem recunoscători lui Jason pentru profesionalismul și angajamentul său față...

Proiectul de suflet al lui Andy García, „Diamond”, proiectat în premieră mondială la Cannes

Andy García, care a sosit pe covorul roșu însoțit de actrițele Vicky Krieps și Rosemarie DeWitt, a semnat scenariul, regia și interpretează rolul principal în această peliculă. Prezentat ca o scrisoare de dragoste adresată orașului Los Angeles și un omagiu adus genului film noir, filmul urmărește povestea lui Joe Diamond, un detectiv privat excentric, rupt de timpul prezent, care deține un har neobișnuit de a rezolva cazuri complicate abandonate de...

Război Rusia-Ucraina. Atac cu drone în regiunea rusă Stavropol. Cinci răniți în Ucraina după un bombardament la Dnipro

Oficialul rus nu a oferit detalii suplimentare cu privire la eventuale victime sau pagube materiale. Zona afectată găzduiește combinatul „Nevinnomîsskîi Azot”, una dintre cele mai mari uzine chimice din Rusia, care a mai fost ținta unor atacuri similare cu drone în trecut, atribuite forțelor ucrainene, potrivit Reuters. În același timp, atacurile Rusiei au continuat pe teritoriul ucrainean. Cel puțin cinci persoane au fost rănite în sud-estul Ucrainei, după ce forțele ruse...