Partidul Nostru a înregistrat un proiect de lege prin care certificatul de naștere va fi recunoscut ca dovadă a cetățeniei

Fracțiunea Partidului Nostru a înregistrat un proiect de lege prin care certificatul de naștere ar urma să fie recunoscut ca dovadă a cetățeniei, indiferent de vârsta persoanei.

Proiectul modifică articolul 5 din Legea cu privire la cetățenie și introduce o măsură de precauție: autoritatea competentă va verifica din oficiu legalitatea certificatului de naștere prezentat. În prezent, legea adoptată în grabă de Parlamentul trecut prevede că un cetățean care a împlinit 18 ani și nu deține un act de identitate (buletin, carte de identitate sau pașaport), ci doar certificat de naștere, trebuie să-și redobândească cetățenia ca orice cetățean străin.

Deputatul Alexandr Berlinschii a calificat această situație drept „absurdă și discriminatorie”.

„Breșa constă în redacția articolului 5, prin care, în ziua de astăzi, un cetățean al Republicii Moldova care trece de vârsta de 18 ani și nu reușește să-și perfecteze un act de identitate, dar are doar certificatul de naștere, trebuie să-și redobândească cetățenia în raport cu alți cetățeni străini. Ce urmează să facem prin acest proiect de lege? Vrem ca redacția articolului 5 să fie una nouă, prin care dovada cetățeniei să fie inclusiv și certificatul de naștere, indiferent de vârsta persoanei”, a declarat Berlinschii în cadrul briefingului de presă susținut la Parlament.

Proiectul mai prevede că persoanele care au trecut de 18 ani la data intrării în vigoare a legii și dețin doar certificat de naștere vor putea să-l folosească ca dovadă a cetățeniei, iar dosarele aflate în examinare la momentul respectiv vor fi evaluate conform noilor prevederi.

„Sperăm foarte mult că cei de la guvernare, majoritatea, vor susține acest proiect de lege. Doar reamintesc că ne aflăm în această situație din cauza faptului că legea votată în iulie anul trecut a fost adoptată fără a se intra în esența ei”, a subliniat Berlinschii.

Fracțiunea Partidului Nostru intenționează să solicite date oficiale de la Guvern și să inițieze audieri publice cu reprezentanți ai Ministerului Justiției, Agenției Servicii Publice și experți în dreptul cetățeniei, pentru a corecta situația considerată „absurdă și discriminatorie”. De asemenea, deputații au făcut apel la părțile interesate să transmită eventuale propuneri pe marginea proiectului, care vor fi luate în considerare la aprobarea acestuia.

„Statul nu are dreptul să-și trateze propriii cetățeni, cetățeni prin naștere, ca și cum ar fi „fără cetățenie”, doar pentru că nu au fost documentați la timp”, au conchis deputații.

Amintim că la 24 decembrie 2025, au intrat în vigoare modificările la Legea cetățeniei în urma cărora au apărut probleme care afectează direct tineri născuți în Republica Moldova, dar și tineri născuți peste hotare ai căror părinți sunt cetățeni moldoveni. Unii tineri și-au pierdut cetățenia pentru că nu și-au perfectat la timp buletinul de identitate, deși dețin certificate de naștere eliberate de autoritățile moldovenești. Autoritățile au recunoscut existența acestei probleme și au anunțat că vor căuta soluții.

ULTIMA ORĂ

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea...

VIDEO | Victoria Furtună solicită examinarea unui vaccin terapeutic anticancer pentru pacienții oncologici din Moldova

Președinta partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a solicitat Ministerului...

ULTIMA ORĂ

Tentativele de influențare a procurorilor vor fi înregistrate într-un registru special

Tentativele de influență asupra procurorilor vor trebui denunțate în termen de trei zile lucrătoare și vor fi consemnate într-un registru special. Măsura este prevăzută într-un...

Renato Usatîi: „Dacă nu puteți dezvolta Căile Ferate din Moldova, măcar încetați să le îngropați! Nu aveți un plan de dezvoltare, dar aveți un...

Președintele Fracțiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi, a criticat în Parlament proiectul de lege pentru modificarea Codului transportului feroviar, care prevede separarea unor activități desfășurate...

Important

Tentativele de influențare a procurorilor vor fi înregistrate într-un registru special

Tentativele de influență asupra procurorilor vor trebui denunțate în termen de trei zile lucrătoare și vor fi consemnate într-un registru special. Măsura este prevăzută într-un regulament care stabilește mecanismul de raportare și examinare a acestor cazuri, aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor, transmite IPN. Regulamentul vizează influențele necorespunzătoare în cadrul CSP și al organelor din subordinea acestuia. În document, influența necorespunzătoare este definită ca orice intervenție, presiune, amenințare sau solicitare...

Maia Sandu: Comemorarea deportărilor, o datorie față de trecut și viitor

Primul val de deportări staliniste din Basarabia, care a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, rămâne una dintre cele mai tragice pagini din istoria Republicii Moldova. „Comemorarea deportărilor este despre trecut, dar și despre viitorul democratic pe care îl construim împreună”, este mesajul președintei Maia Sandu, în contextul împlinirii a 85 de ani de la tragedie, transmite IPN. Șefa statului a amintit că, în noaptea de...

Rata anuală a inflației continuă să crească în luna mai. Ce arată ultimele date INS

Rata anuală a inflației a ajuns în luna mai la 10,9%, arată datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). În aceste condiții, suntem la cel mai ridicat nivel din ultimele 12 luni. Indicatorul a crescut față de luna aprilie, când se situa la 10,7%. Potrivit INS, indicele preţurilor de consum în luna mai 2026 comparativ cu luna aprilie 2026 a fost 100,58%, în timp ce rata inflaţiei de la...

Rata anuală a inflației continuă să crească în luna mai. Ce arată ultimele date INS

Rata anuală a inflației a ajuns în luna mai la 10,9%, arată datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). În aceste condiții, suntem la cel mai ridicat nivel din ultimele 12 luni. Indicatorul a crescut față de luna aprilie, când se situa la 10,7%. Potrivit INS, indicele preţurilor de consum în luna mai 2026 comparativ cu luna aprilie 2026 a fost 100,58%, în timp ce rata inflaţiei de la...

Republica Moldova aderă la Academia de Drept European de la Trier

Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, efectuează o vizită de lucru la Trier, Germania, unde va semna acordul prin care Republica Moldova aderă la Academia de Drept European (ERA) de la Trier, comunică MOLDPRES. Potrivit Ministerului Justiției, prin acest acord, Republ...

Republica Moldova aderă la Academia de Drept European de la Trier

Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, efectuează o vizită de lucru la Trier, Germania, unde va semna acordul prin care Republica Moldova aderă la Academia de Drept European (ERA) de la Trier, comunică MOLDPRES. Potrivit Ministerului Justiției, prin acest acord, Republ...

Inflația a ajuns la 10,9% în mai 2026, arată INS. Energia electrică, chiriile și motorina conduc topul scumpirilor din ultimul an

Inflația anuală a urcat la 10,9% în mai 2026, iar energia electrică, chiriile și motorina au consemnat cele mai mari creșteri de prețuri din ultimul an, arată datele INS. Energia electrică s-a scumpit cu peste 55%, în timp ce chiriile și motorina au înregistrat majorări de peste 40%, respectiv 36%.The post Inflația a ajuns la 10,9% în mai 2026, arată INS. Energia electrică, chiriile și motorina conduc topul scumpirilor...