21 de muncitori moldoveni și ucraineni au fost găsiți în Italia, într-o fabrică clandestină de țigări, unde trăiau și munceau în condiții descrise de anchetatori drept o formă de sclavie. Aceștia dormeau în spații improvizate din interiorul unei hale, nu aveau voie să iasă și lucrau în ritmuri epuizante, în condiții igienice precare, potrivit publicației Il Messaggero Veneto.
Persoanele au fost recrutate pe internet, sub pretextul unor locuri de muncă în construcții, iar după sosirea în Italia le erau luate documentele, telefoanele și chiar hainele. Pentru a nu-și da seama unde sunt duse, transportul până la hală se făcea cu măști pe față.
Totul se petrecea într-un capăt de linie industrial clandestin amenajat într-o hală de peste 2.000 de metri pătrați, în provincia Udine, potrivit Rotalianul.com. În interior funcționau două linii de producție capabile să fabrice zilnic un milion de țigări, iar clădirea fusese modificată tocmai pentru a nu atrage atenția: panouri fonoabsorbante și izolante pe uși și ferestre, supraveghere video și un generator industrial de peste 150 KVa, folosit pentru a evita conectarea la rețeaua electrică publică.
Țigările erau produse sub mărci renumite, apoi erau mutate într-un depozit din Remanzacco și trimise mai departe spre alte piețe europene. De asemenea, anchetatorii au stabilit că fabrica ar fi funcționat aproximativ cinci luni, perioadă în care ar fi produs circa 137 de milioane de țigări, adică 6,85 milioane de pachete, iar volumul afacerii ilegale a fost estimat la 89 de milioane de euro.
În spatele activității ar fi existat o grupare bine organizată, cu legături în Ucraina, România și Republica Moldova, dar activă în Italia printr-o rețea logistică ce avea punctul central într-o companie italiană de transport din Trieste.
Potrivit surselor citate, în dosar au fost denunțate 29 de persoane, iar trei au fost arestate, printre care șoferul care transporta țigări.
Totodată, autoritățile italiene a luat în vizor și doi cetățeni din Italia, care au negat implicarea. La finalul operațiunii au fost confiscate peste 77 de tone de produs, între țigări și tutun tăiat, în valoare totală de peste 18 milioane de euro.
La fel au fost ridicate utilaje industriale evaluate la 1,5 milioane de euro, două camioane articulate și 7 milioane de piese și materiale folosite la fabricarea țigărilor.
Articolul Recrutați online și transformați în sclavi: 21 de muncitori, inclusiv moldoveni, găsiți într-o fabrică din Italia apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA