Consens Național: Istorii explică de ce autoritățile sovietice nu puteau să nu știe că în Basarabia există foamete

Deși după 1990 s-a vorbit mai deschis despre foametea din 1946 – 1947, timp de trei-patru decenii subiectul a rămas insuficient explorat și asumat la nivel public și instituțional. Lidia Pădureac, prim-prorectoră a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, a declarat în studioul Realitatea TV că atât clasa politică, cât și societatea civilă și mediul academic au restanțe majore în recunoașterea acestor victime.

Potrivit declarațiilor făcute la emisiunea „Consens Național”, în Republica Moldova nu există nici până în prezent o lege care să acorde statut oficial celor care au suferit în urma foametei, deși există inițiative legislative în acest sens. Numeroși supraviețuitori au relatat, în cadrul interviurilor, lipsa totală de sprijin și recunoaștere, comparând situația lor cu alte categorii de victime istorice care au beneficiat de compensații.

„Regimul sovietic nu va recunoaște niciodată că ei sunt de vină. Vă aduceți aminte și de cazul Holodomorului. (…) Trebuie să fim foarte atenți, să comparăm sursele. Și vreau să vă spun că cele mai prețioase date sunt în teritoriu. Nu sunt la Chișinău și la Moscova. Sunt la nivelul raionului și la nivelul satelor. Acolo avem informația esențială, care ne ajută să vedem ce se întâmplă”, a explicat istoricul Igor Cașu.

La rândul său, Lidia Pădureac susține că autoritățile locale transmiteau la Chișinău rapoartele, iar de acolo documentele ajungeau la Moscova. Astfel, potrivit savantei, se demonstrează că administrația sovietică nu putea să nu știe despre problemă.

Un proiect de lege privind recunoașterea victimelor foametei este în prezent pe agenda Parlamentului și ar putea fi adoptat în cursul acestui an. Acest fapt ce ar reprezenta un pas important spre reabilitarea morală a celor afectați.

 

Articolul Consens Național: Istorii explică de ce autoritățile sovietice nu puteau să nu știe că în Basarabia există foamete apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Biletele de avion se scumpesc din cauza kerosenului mai scump. Cât vor plăti în plus pasagerii?

Scumpirea carburanților, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, începe...

VIDEO Miercuri, Guvernul va solicita ridicarea stării de urgență în sectorul energetic

Miercuri, 22 aprilie 2026, în cadrul ședinței Guvernului va...

VIDEO Miercuri, Guvernul va solicita ridicarea stării de urgență în sectorul energetic

Miercuri, 22 aprilie 2026, în cadrul ședinței Guvernului va...

Program unic în țară: Mii de elevi din Chișinău beneficiază de Grupele cu Program Prelungit

Anual, peste 31.000 de elevi din Chișinău beneficiază de...

Moldova la Strasbourg: Delegația Parlamentului participă la sesiunea de primăvară a APCE

În perioada 20-24 aprilie 2026, delegația Parlamentului Republicii Moldova...

ULTIMA ORĂ

Trump, gata să reia bombardarea Iranului. Replica Teheranului: Pregătim noi cărți pe câmpul de luptă

Donald Trump a declarat că nu dorește prelungirea armistițiului cu Iranul, acuzând Teheranul de încălcarea încetării focului, și spune că SUA se află „într-o...

Ion Ceban: Peste 31.000 de elevi din Chișinău beneficiază anual de Grupele cu Program Prelungit

Peste 31.000 de elevi din Chișinău beneficiază anual de Grupele cu Program Prelungit, serviciu finanțat integral din bugetul municipal, anunță primarul general Ion Ceban....

Important

Trump, gata să reia bombardarea Iranului. Replica Teheranului: Pregătim noi cărți pe câmpul de luptă

Donald Trump a declarat că nu dorește prelungirea armistițiului cu Iranul, acuzând Teheranul de încălcarea încetării focului, și spune că SUA se află „într-o poziție puternică de negociere" și vor obține „un acord excelent". De partea cealaltă, şi iranienii acuză SUA că nu au respectat armistițiul, şi susţin că pregătesc şi ei "noi cărți pe câmpul de luptă" în cazul în care bombardamentele americanilor vor fi reluate, scrie...

Biletele de avion se scumpesc din cauza kerosenului mai scump. Cât vor plăti în plus pasagerii?

Scumpirea carburanților, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, începe să se vadă direct în prețul biletelor de avion. În ultimele săptămâni, tarifele pentru zboruri au înregistrat creșteri semnificative, iar pasagerii resimt deja majorările, în special pe rutele lung-curier. Potrivit unei analize realizate de organizația Transport & Environment, creșterea prețului kerosenului a adăugat în medie 88 de euro per pasager la zborurile lung-curier din Europa și aproximativ 29 de euro pentru...

Zelenski include patru state în viziunea sa pentru o UE mai puternică, fără a menționa R. Moldova

Uniunea Europeană ar deveni cea mai puternică uniune din lume dacă ar include Ucraina, Turcia, Regatul Unit și Norvegia. Declarația a fost făcută de Volodimir Zelenski într-un interviu acordat presei din Ucraina. Șeful statului ucrainean a menționat aceste patru țări ca fiind esențiale pentru consolidarea blocului comunitar, subliniind că aderarea lor ar întări semnificativ capacitatea Uniunii Europene la nivel global. Republica Moldova nu a fost inclusă în lista menționată.

Luptătorii moldoveni, aproape de podium la Europenele de la Tirana: Corneliu Rusu, în semifinale. Cu cine se va întâlni în sferturi Mihail Bradu

Luptătorul de stil greco-roman Corneliu Rusu, în categoria 60 kg, s-a calificat în semifinalele Campionatului European de la Tirana. Sportivul a trecut de albanezul Bajram Sina și turcul Mert Ilbars. Pentru un loc în marea finală, Corneliu Rusu se va bate cu sârbul Georgij Tibilov, vicecamion european anul trecut.

VIDEO Miercuri, Guvernul va solicita ridicarea stării de urgență în sectorul energetic

Miercuri, 22 aprilie 2026, în cadrul ședinței Guvernului va fi aprobată hotărârea prin care va fi solicitat Parlamentului încetarea stării de urgență în sectorul energetic, începând cu data de 25 aprilie curent. Anunțul a fost făcut de premierul Alexandru Munteanu. Totodată, Alexandru Munteanu a menționat că contextul regional continuă să fie volatil, iar responsabilitatea autorităților este de a fi pregătite pentru orice scenariu. „De aceeea, odată cu încetarea stării de urgență,...

VIDEO Miercuri, Guvernul va solicita ridicarea stării de urgență în sectorul energetic

Miercuri, 22 aprilie 2026, în cadrul ședinței Guvernului va fi aprobată hotărârea prin care va fi solicitat Parlamentului încetarea stării de urgență în sectorul energetic, începând cu data de 25 aprilie curent. Anunțul a fost făcut de premierul Alexandru Munteanu. Totodată, Alexandru Munteanu a menționat că contextul regional continuă să fie volatil, iar responsabilitatea autorităților este de a fi pregătite pentru orice scenariu. „De aceeea, odată cu încetarea stării de urgență,...

Program unic în țară: Mii de elevi din Chișinău beneficiază de Grupele cu Program Prelungit

Anual, peste 31.000 de elevi din Chișinău beneficiază de Grupele cu Program Prelungit, un serviciu unic la nivel național, implementat de Primăria Capitalei și care ar putea fi aplicat la nivel național. Programul educațional este complet gratuit și finanțat din bugetul municipal. „Este un serviciu important pentru familii și, în același timp, un exemplu concret de politică publică eficientă. Acest program este destinat tuturor copiilor din clasele primare din municipiul...