FOTO Linia feroviară Cantemir-Fălciu, testată astăzi după zeci de ani în care nu a fost utilizată

După zeci de ani în care infrastructura a fost nefuncțională, astăzi, 22 aprilie, a fost testată linia feroviară Cantemir-Fălciu, care asigură conexiunea dintre Republica Moldova și România, în urma lucrărilor de reconstrucție și modernizare a liniei.

„Reluarea circulației este rezultatul implementării unui amplu program de reabilitare, inițiat în anul 2025, care a vizat modernizarea infrastructurii feroviare, inclusiv înlocuirea traverselor și recondiționarea podului feroviar peste râul Prut. Lucrările au fost realizate de specialiștii CFM în conformitate cu cerințele tehnice și standardele de calitate în vigoare, fiind finanțate din surse alocate de Guvernul Republicii Moldova.

În vederea punerii în exploatare, la data de 16 decembrie 2025 a fost efectuată testarea tehnică a tronsonului, având drept scop evaluarea stării infrastructurii și confirmarea funcționalității segmentului reabilitat”, se arată în comunicatul emis de Calea Ferată a Moldovei (CFM).

Lucrările realizate au inclus reabilitarea completă a circa 4 kilometri de cale ferată, reparația podului peste Prut și a stațiilor de frontieră Prut 2 și Fălciu. Linia a fost adaptată pentru ecartament combinat,  larg (1520 mm) și european (1435 mm), ceea ce permite conectarea directă la rețeaua feroviară din România. De asemenea, au fost montate peste 3000 traverse și efectuate lucrări de consolidare a malului Prutului.

Totodată, autoritățile precizează că reluarea traficului feroviar pe tronsonul Prut-2 – Fălciu va contribui la diversificarea rutelor de transport, facilitarea schimburilor comerciale și consolidarea cooperării economice dintre Republica Moldova și România.

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Linia feroviară Prut 2 – Fălciu este parte a unui traseu construit în perioada anilor 1917-1918 și a fost, timp de mai multe decenii, utilizată pentru transportul de mărfuri. După anul 1990, circulația a scăzut treptat, iar infrastructura a ajuns într-o stare avansată de degradare. Ultimul tren de marfă a circulat pe acest segment în 1989, iar transportul de pasageri a fost sistat în 2009.

Articolul FOTO Linia feroviară Cantemir-Fălciu, testată astăzi după zeci de ani în care nu a fost utilizată apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Italia l-a convocat pe ambasadorul Rusiei acreditat la Roma, după ce Meloni a fost insultată de un jurnalist rus

Ambasadorul rus acreditat la Roma a fost convocat la Ministerul italian de Externe, după ce prezentatorul de televiziune Vladimir Soloviov, cunoscut ca una dintre principalele...

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, efectuează o vizită în China: „Planificarea strategică și investițiile pot transforma radical viața oamenilor”

În calitate de membru al delegației oficiale a Parlamentului Republicii Moldova, deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, efectuează o vizită în Republica Populară Chineză, pe...

Important

VIDEO | Ion Ceban: Proiect strategic pentru alimentarea cu apă potabilă a centrului țării

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, anunță discuții „constructive...

Italia l-a convocat pe ambasadorul Rusiei acreditat la Roma, după ce Meloni a fost insultată de un jurnalist rus

Ambasadorul rus acreditat la Roma a fost convocat la Ministerul italian de Externe, după ce prezentatorul de televiziune Vladimir Soloviov, cunoscut ca una dintre principalele voci pro-Kremlin din presa rusă, a lansat mai multe insulte la adresa prim-ministrei Giorgia Meloni. Diplomația italiană a calificat declarațiile drept extrem de grave și ofensatoare.

Un scandal de proporții dinamitează lumea fotbalului din Italia. Petreceri de lux „neortodoxe” și fotbaliști din seria A

Un scandal de proporții dinamitează lumea fotbalului din Italia. Autoritățile din Milano au descoperit o rețea sofisticată de escorte care funcționa sub masca unei agenții exclusiviste de organizare de evenimente de lux. Însă, în spatele petrecerilor selecte se ascunde o altă realitate, unde substanțele interzise erau la loc de cinste. Organizația ar fi oferit servicii sexuale și nu numai unei clientele înstărite, care includea antreprenori de renume și...

OPINIE Iulian Groza: Condamnarea lui Plahotniuc e un moment de referință pentru sistemul nostru de justiție

Astăzi, Vladimir Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă. Prima instanță l-a recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor de creare și conducere a unei organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor, fapte săvârșite de mai multe persoane, cu folosirea situației de serviciu, de o organizație criminală, în proporții deosebit de mari. E un moment de referință pentru sistemul nostru de justiție. Faptul că o instanță judecătorească moldovenească...

VIDEO // Prejudiciu de peste 1,6 milioane de lei. Un bărbat din capitală, cercetat pentru escrocherii imobiliare

Un bărbat de 68 de ani a fost reținut pentru escrocherie în domeniul imobiliar. Pe acest caz, victimele au fost prejudiciate cu peste 1,6 milioane de lei, comunică MOLDPRES. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, suspectul, în calitate de administrator a...

UE a aprobat un sprijin financiar de 90 miliarde de euro pentru Ucraina. Zelenski: „Un semnal corect în circumstanțe actuale”

Uniunea Europeană (UE) a aprobat miercuri, 22 aprilie, la Bruxelles, împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina și al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, după aproape trei luni de blocaj din partea Ungariei. Votul a fost dat în ședința ambasadorilor statelor membre, iar acceptul Budapestei a venit după ce Ucraina a reparat conducta Drujba care transportă petrol rusesc către Ungaria și Slovacia.

BTA: Borislav Sarafov demisionează din funcția de procuror general interimar

Borislav Sarafov a demisionat din funcția de procuror general interimar al Bulgariei, după cum reiese dintr-un mesaj adresat membrilor sistemului judiciar, publicat pe site-ul serviciului de procuratură în limbile bulgară și engleză la ora 10:30, miercuri, transmite B...

Ambasada RM la Kiev, la peste o săptămână după ce un moldovean a fost reținut și trimis pe front în Ucraina: Nu și-a pierdut...

Ambasada Republicii Moldova în Ucraina informează că, în urma reținerii cetățeanului Republici Moldova din Briceni Vasile Ucrainciuc, la punctul de trecere a frontierei moldo-ucrainene Briceni–Rossoșanî, la 13 aprilie 2026, se află în contact cu autoritățile ucrainene pentru clarificarea cazului.