O femeie care își renova casa, amendată cu 230 000 euro: Praful este de vină

O fostă bancheră de la Goldman Sachs, Leda Sara, a fost obligată de instanță să plătească aproximativ 230.000 de euro (200.000 de lire sterline) în urma unui proces de lungă durată cu vecinii săi. Disputa a început după ce renovarea apartamentului său de lux dintr-un imobil de patrimoniu din Londra a afectat grav condițiile de trai ale familiei care locuia dedesubt.

Vecinii, soții Samuel și Jennifer Wagner, au reclamat în fața magistratului Stephen Hellman că lucrările, întinse pe aproape cinci ani, au generat cantități „extraordinare” de praf. Acesta pătrundea prin fisuri și ferestre, făcând imposibilă uscarea rufelor în interiorul locuinței lor. De asemenea, zgomotele constante au provocat fisuri în tavan, iar apartamentul a devenit dificil de încălzit după ce locuința de deasupra a fost adusă la stadiul de „structură goală”, transmite Antena 3 CNN.

Pe lângă problemele legate de praf și zgomot, reclamanții au raportat scurgeri de la instalațiile sanitare și de stingere a incendiilor, care au dus la prăbușirea unui tavan și i-au obligat să se mute temporar de trei ori. Deși Leda Sara a susținut că nu poate fi trasă la răspundere pentru greșelile contractorilor, instanța a stabilit că ea este responsabilă pentru disconfortul și anxietatea provocate vecinilor din cauza duratei excesive a șantierului.

Un factor decisiv în hotărârea judecătorească a fost faptul că renovarea a început fără autorizațiile necesare, fapt ce a dus la suspendarea lucrărilor pentru o perioadă îndelungată. Judecătorul a subliniat că aceste întârzieri ar fi putut fi evitate dacă documentația ar fi fost obținută la timp, mai ales că termenul inițial de opt luni a fost depășit considerabil.

La finalul procesului, soții Wagner au primit despăgubiri de peste 40.000 de lire. În plus, proprietara apartamentului de deasupra a fost obligată să plătească și avocații vecinilor, care au costat 150.000 de lire, pe lângă banii cheltuiți pentru proprii ei avocați.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul O femeie care își renova casa, amendată cu 230 000 euro: Praful este de vină apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

DRRM a explicat la Bălți cum pot fi accesate fondurile românești. Cei interesați pot aplica până pe 3 mai

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) a ajuns...

VIDEO Ziua Muncii la Istanbul: proteste marcate de intervenția poliției și rețineri

De 1 Mai, Ziua Internațională a Muncii, are loc...

O femeie a născut la bordul unui avion, în timpul zborului Dakar-Roma

O tânără însărcinată a intrat în travaliu în timpul...

Rusia urmează să-l extrădeze pe Vasile Rodideal, interlopul moldovean, în România

Vasile Rodideal, interlopul moldovean, urmează să fie extrădat în...

Lilian Carp: Drona găsită pe un acoperiș din Centrul Chișinăului era una de cercetare

Drona găsită pe un acoperiș din Centrul Chișinăului era...

ULTIMA ORĂ

Agenția Națională Transport Auto implementează un set de măsuri moderne de reorganizare în urma auditului realizat de experții germani

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a încheiat o etapă în procesul său de reformă instituțională, prin finalizarea proiectului de evaluare realizat cu suportul Agenției Germane...

VIDEO | Ion Ceban acuză o „catastrofă ecologică” la Sîngera și un business ilegal cu gunoiul

Primarul General al municipiului Chișinău și președintele MAN, Ion Ceban, susține că situația legată de depozitarea deșeurilor la Sîngera reprezintă o „catastrofă ecologică” și...

Important

Agenția Națională Transport Auto implementează un set de măsuri moderne de reorganizare în urma auditului realizat de experții germani

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a încheiat o etapă în procesul său de reformă instituțională, prin finalizarea proiectului de evaluare realizat cu suportul Agenției Germane pentru Cooperare Internațională (GIZ). Inițiativa a vizat alinierea agenți...

(video) Violențe și gaze lacrimogene la protestele de 1 Mai din Istanbul: Sute de persoane, reținute

Mii de persoane au protestat în Turcia, vineri, de Ziua Internațională a Muncii, iar la Istanbul forțele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene și au reținut sute de oameni, potrivit AFP, scrie Hotnews.

ANSA avertizează asupra riscurilor provocate de medicamentele veterinare ilicite, în cadrul unui forum internațional la Chișinău

Republica Moldova a devenit centrul dialogului internațional privind securitatea farmaceutică, găzduind Conferința Internațională MEDICRIME 2026 sub egida președinției Comitetului de miniștri al Consiliului Europei. Evenimentul a reunit experți din peste 30 de țări ș...

Peste 7.500 de oameni s-au angajat în primele luni ale anului. Cele mai multe joburi, în sectorul serviciilor

De la începutul acestui an, peste 7.500 de persoane din Republica Moldova au reușit să-și găsească un loc de muncă, cu sprijinul serviciilor publice de ocupare. În total, 7.507 oameni au fost angajați prin intermediul Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, iar 2.110 dintre aceștia sunt șomeri, ceea ce reprezintă 28,1% din total. „Prin serviciile și măsurile active de ocupare, continuăm să extindem accesul la servicii de calitate pentru toate...

(video) Momentul accidentului de la Buiucani: BMW-ul intră cu viteză în mașina de școală auto. Primul lucru pe care l-a făcut șoferul bolidului

Momentul accidentului de la Buiucani, cu implicarea unui BMW și a unei mașini ce aparține unei școali auto a fost publicat pe rețele. În imagini se vede cum bolidul intră cu viteză în celălalt automobil.

Peste 7.500 de persoane și-au găsit un loc de muncă de la începutul anului: Serviciile, agricultura și comerțul, în top

Femei și bărbați de diferite vârste, mulți dintre ei trecuți de 55 de ani, persoane cu dizabilități sau de etnie romă, în total 7.507 oameni, și-au găsit un loc de muncă în primele patru luni ale anului, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

UE suspendă fondurile pentru Serbia din Planul de creștere, invocând regres în justiție

Uniunea Europeană a decis să înghețe plățile destinate Serbiei în cadrul Planului de creștere pentru Balcanii de Vest, a anunțat comisarul european pentru extindere, Marta Kos, invocând un regres semnificativ în domeniul reformelor judiciare. Dec...