Uniunile Scriitorilor din România și Moldova cer ca reunificarea să fie prioritate națională: de la vorbe la fapte

Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova salută declarațiile președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și ale președintelui României, Nicușor Dan, în susținerea idealului reunificării și pledează pentru introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist, se spune într-un comunicat al celor două organizații, transmite antena3.ro.

„Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova susțin introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist și transformarea lui într-o prioritate națională, transpartinică, a românilor din România și Republica Moldova”, se menționează în documentul semnat de președintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian, și de președintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Teo Chiriac.

Indiferent de opțiunile ideologice, diferite în pluralismul democratic, românii de pe cele două maluri ale Prutului au o tradiție, un teritoriu, o istorie, o limbă, o cultură și o literatură comune; și, în fond, aceeași identitate națională.

„A venit momentul să se treacă de la vorbe la fapte”

„Considerăm că a venit timpul să se treacă de la declarații de intenții la fapte concrete, și anume la elaborarea unui scenariu realist, bine întemeiat, din punct de vedere politic, legislativ, financiar, economic, educațional, cultural etc., al obiectivului de Unire a Republicii Moldova cu România”, transmit semnatarii.

Potrivit lor, pentru elaborarea acestui scenariu ar fi benefică formarea unui grup de experți de la București și Chișinău, care să analizeze toate aspectele unificării celor două state și, de asemenea, să conceapă o strategie de comunicare și promovare a acestui Proiect de Țară în cele două state românești și în dialogul cu partenerii noștri externi.

„Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova se angajează să susțină nobilul obiectiv al Unirii cu toate mijloacele care le stau la dispoziție”.

În comunicat se reamintește că într-un interviu recent pentru „Le Monde”, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a arătat că unirea Republicii Moldova cu România ar facilita rezolvarea integrării teritoriului actual al Moldovei de peste Prut în Uniunea Europeană ca parte a unui singur stat, România, cu toate consecințele benefice care decurg de aici.

Maia Sandu a subliniat faptul că decizia reunificării aparține exclusiv cetățenilor moldoveni.

„Președintele Republicii Moldova a declarat în repetate rânduri că ar vota pentru reunirea cu România. Totodată, a reamintit că deține și cetățenia română”, se subliniază în documentul citat.

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat cu referire la acest subiect, că din partea României nu s-a schimbat nimic față de votul în unanimitate al Parlamentului din 2018.

Atunci, legislativul de la București a comunicat că țara noastră este pregătită pentru reunificare în orice moment în care cetățenii din Republica Moldova o vor dori.

„Dacă va exista majoritate pentru acest proiect, noi suntem gata”, a menționat Nicușor Dan.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Uniunile Scriitorilor din România și Moldova cer ca reunificarea să fie prioritate națională: de la vorbe la fapte apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Israelul a refuzat să primească cerealele transportate de Rusia din teritoriile ocupate, după protestul Kievului

În urma protestului Kievului, Israelul a refuzat să descarce...

Marea Britanie ridică alerta teroristă la „sever” după atacul antisemit din Londra. Starmer, huiduit

Guvernul britanic a anunţat joi, 30 aprilie curent, că...

„Înseamnă că JD Vance îi ajută pe ruși”. Zelenski îl critică deschis pe vicepreședintele SUA

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a criticat pe vicepreședintele american...

Iluminatul stradal în Moldova: 83% dintre străzile din orașe sunt luminate

Gradul de iluminare a străzilor orășenești din Republica Moldova...

Crește numărul tentativelor de fraudă telefonică: 385 de cazuri raportate în trei zile

Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 avertizează...

Reinvent Moldova 2.0: Cinci speakeri, sute de participanți și o singură direcție – Europa

Sute de invitați și cinci speakeri de talie internționlă...

ULTIMA ORĂ

Ancheta SIS pe cazul lui Balan a pornit de la suspiciuni interne și a fost confirmată de parteneri externi. Musteață: „Este un trădător

Ancheta în cazul fostului director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Balan, a fost declanșată după ce, încă din 2022–2023, în interiorul...

VIDEO | MAN a solicitat audierea în Parlament a Ministrului Mediului pe cazul catastrofei ecologice de la Sîngera

Deputata MAN, Olga Ursu a solicitat în plenul Parlamentului audierea Ministrului Mediului în contextul catastrofei ecologice de la Sîngera. Olga Ursu a declarat că situația...

Important

Ancheta SIS pe cazul lui Balan a pornit de la suspiciuni interne și a fost confirmată de parteneri externi. Musteață: „Este un trădător

Ancheta în cazul fostului director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Balan, a fost declanșată după ce, încă din 2022–2023, în interiorul instituției au apărut suspiciuni privind comportamentul său și posibile contacte cu servicii speciale străine, confirmate ulterior de parteneri externi, care au documentat legăturile acestuia cu structuri din Belarus, a declarat șeful SIS, Alexandru Musteață.

Israelul a refuzat să primească cerealele transportate de Rusia din teritoriile ocupate, după protestul Kievului

În urma protestului Kievului, Israelul a refuzat să descarce nava Panormitis cu cereale scoase ilegal de Rusia din teritoriile ocupate ale Ucrainei. Ministrul de externe al Ucrainei, Andrei Sibiga, a calificat acest lucru drept un „pas pozitiv”, care demonstrează eficacitatea măsurilor juridice și diplomatice, transmite Digi24. „Acesta este, de asemenea, un semnal clar pentru toate celelalte nave, căpitani, operatori, asiguratori și guverne: nu cumpărați cereale ucrainene furate. Nu deveniți complici...

Promo-LEX: Procuratura Generală, între testul independenței și restabilirea încrederii publice: Trebuie să demonstreze că nu este un instrument politic

Mandatul noului procuror general începe cu obligația de a livra rezultate concrete în combaterea corupției și consolidarea încrederii publice în justiție precum și cu necesitatea de a demonstra independența reală a Procuraturii Generale. Opinia aparține expertului Asociației Promo-LEX, Vadim Vieru și a fost făcută în cadrul emisiunii ÎN CONTEXT de la Moldova 1.

Marea Britanie ridică alerta teroristă la „sever” după atacul antisemit din Londra. Starmer, huiduit

Guvernul britanic a anunţat joi, 30 aprilie curent, că a ridicat nivelul de ameninţare teroristă cu o treaptă, la „sever”, al patrulea pe o scară de cinci în sistemul său de evaluare, după atacul antisemit care a avut loc cu o zi înainte în Londra, soldat cu doi răniți, transmit știrileprotv.ro. „Astăzi, nivelul naţional de ameninţare a fost ridicat la „sever”, ceea ce înseamnă că un atac terorist este considerat...

Regimul separatist are tot mai puține venituri în buget, dar menține cheltuielile pentru structurile paralele de forță

Regimul separatist are tot mai puține venituri în buget, dar menține cheltuielile pentru structurile paralele de forță la același nivel. În linii mari, 10 sau 15 la sută din bugetul separatist merge la așa-zisa apărare și întregul bloc de forță paralel: ceea ce numesc ei miliție și armată.

Regimul separatist are tot mai puține venituri în buget, dar menține cheltuielile pentru structurile paralele de forță

Regimul separatist are tot mai puține venituri în buget, dar menține cheltuielile pentru structurile paralele de forță la același nivel. În linii mari, 10 sau 15 la sută din bugetul separatist merge la așa-zisa apărare și întregul bloc de forță paralel: ceea ce numesc ei miliție și armată.

(foto) „Când feciorii vin acasă…”. Igor Dodon, emoții la Aeroport: Fiii ex-președintelui au revenit din Rusia, în ajun de 1 Mai

Fostul șef de stat, Igor Dodon a avut parte de momente pline de emoție la Aeroport, acolo unde și-a întâmpinat feciorii reveniți din Rusia, în ajun de 1 mai.