FOTO Rămășițele a 16 soldați din Al Doilea Război Mondial, reînhumate la Șerpeni: Dodon și Vlah prezenți la ceremonie

Rămășițele a 16 soldați necunoscuți ai Armatei Roșii au fost reînhumate astăzi, 2 mai, la Șerpeni, în cadrul unei ceremonii comemorative dedicate celor căzuți în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

La eveniment a participat liderul PSRM, Igor Dodon, care a menționat că osemintele au fost descoperite anul trecut, în urma expedițiilor de căutare desfășurate de detașamentul „August” și de Clubul istorico-patriotic rus, în zonele unde s-au purtat lupte.

„Exprim sincere mulțumiri echipelor de căutare pentru munca lor dificilă și nobilă. Memoria sacrificiului eroilor noștri nu este doar istorie, ci fundamentul identității și al viitorului nostru”, a scris Igor Dodon.

Totodată, la ceremonie a fost prezentă și lidera Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, care a subliniat semnificația momentului.

„Rămășițele a 16 soldați sovietici, căzuți pentru eliberarea Moldovei de sub ocupația nazistă, au fost înhumate astăzi pe capul de pod de la Șerpeni”, a transmis Irina Vlah.

Ceremonia a avut loc pe capul de pod de la Șerpeni, loc simbolic unde s-au desfășurat lupte în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar reînhumarea a fost organizată după identificarea osemintelor în urma cercetărilor din teren.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul FOTO Rămășițele a 16 soldați din Al Doilea Război Mondial, reînhumate la Șerpeni: Dodon și Vlah prezenți la ceremonie apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

VIDEO Ion Ceban: „Am semnat un grant de aproximativ 30 milioane de lei pentru reabilitarea străzii Mircea cel Bătrân.”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a prezentat retrospectiva săptămânii...

Nicușor Dan va participa la summitul de la Erevan: ce discuții vizează România

Președintele României, Nicușor Dan, va participa la cea de-a...

Moldova lansează proiectul internațional „7000 de ani sub vin”

CHIȘINĂU, 30 aprilie 2025 – La Muzeul Național de...

Atenție, cetățeni! MAE avertizează privind nivelul 4 de amenințare teroristă în Regatul Unit

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a emis o...

S-a stins din viață fostul pilot de Formula 1 Alex Zanardi, la vârsta de 59 de ani

Fostul pilot de Formula 1 Alex Zanardi a murit...

VIDEO Gavriliță: noile taxe pentru colete sub 150 de euro intră în vigoare de la 1 octombrie. Explicațiile ministrului

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a declarat că noile reguli...

ULTIMA ORĂ

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Chișinău. Unele valorează mii de euro și sunt premiate la concursuri europene

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Expoziția Internațională de Pisici din capitală. Unele exemplare valorează mii de euro și sunt deja...

VIDEO | Ion Ceban acuză o „catastrofă ecologică” la Sîngera și un business ilegal cu gunoiul

Primarul General al municipiului Chișinău și președintele MAN, Ion Ceban, susține că situația legată de depozitarea deșeurilor la Sîngera reprezintă o „catastrofă ecologică” și...

Important

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Chișinău. Unele valorează mii de euro și sunt premiate la concursuri europene

Zeci de pisici de rasă au atras privirile vizitatorilor la Expoziția Internațională de Pisici din capitală. Unele exemplare valorează mii de euro și sunt deja premiate la concursuri europene. Stăpânii spun că îngrijirea lor cere timp, atenție și bani, dar pasiunea pentru aceste animale cântărește mai mult decât cheltuielile.

Pictorul și regizorul Igor Isac-Olișcănescu a revenit acasă cu primul său roman

Igor Isac-Olișcănescu, cunoscut ca pictor și regizor, a revenit acasă cu primul său roman. Cartea se numește „Ivoria Belova. Patimile după Heidegger” și pornește de la un episod real legat de minele de uraniu din Banatul Montan. Autorul, originar din Republica Moldova și stabilit de mai mulți ani în România, a lansat volumul la Muzeul Național al Literaturii Române.

VIDEO Ion Ceban: „Am semnat un grant de aproximativ 30 milioane de lei pentru reabilitarea străzii Mircea cel Bătrân.”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a prezentat retrospectiva săptămânii 27 aprilie – 3 mai, evidențiind principalele proiecte de infrastructură și acțiunile desfășurate în capitală. Edilul a anunțat semnarea unor finanțări importante pentru modernizarea orașului. „Am semnat un grant de aproximativ 30 milioane de lei pentru reabilitarea străzilor Mircea cel Bătrân, Industrială și Mesager. Alt acord semnat este vorba de 80 de milioane de lei pentru finalizarea Stației de epurare, un proiect...

Los Angeles Lakers s-au calificat în turul următor al play-off-ului NBA

Echipa Los Angeles Lakers s-a calificat în semifinalele Conferinței de Vest ale Ligii nord-americane de baschet masculin. Franciza din statul California a ajuns prima la 4 victorii în seria cu Houston Rockets. În al 6-lea meci, Lakers au câștigat în deplasare cu 98:78 și i-au eliminat pe Rockets cu scorul general de 4:2. Superstarul LeBron James a marcat 28 de puncte, a izbutit 7 recuperări și a dat 8...

Candidatul Partidului „Democrația Acasă” pentru Primăria Orhei, exclus de CEC din cursa electorală. Costiuc: „Vom contesta decizia la Curtea de Apel”

Candidatul Partidului „Democrația Acasă” la alegerile locale noi din 17 mai, pentru Primăria Orhei, Victor Perțu, a fost exclus din cursa electorală, potrivit deciziei Comisiei Electorale Centrale (CEC), anunțată pe 2 mai. CEC i-a anulat înregistrarea pentru că ar avea legături cu partidul dizolvat Șor. Sesizarea a făcut-o candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Stanciu. Liderul formațiunii, Vasile Costiuc, spune că va ataca decizia în instanță.