Peste 40 de acțiuni de urmărire penală în 16 regiuni au fost desfășurate de Poliția Națională a Ucrainei. Este vorba de o anchetă ce vizează conducători actuali și foști ai centrelor teritoriale de recrutare, suspectați de îmbogățire ilicită și declararea falsă a averilor în valoare de aproape 92 de milioane de hrivne, scrie Unian.
Potrivit autorităților, în urma descinderilor au fost ridicate automobile, motociclete și sume importante de bani în valută națională și străină. De asemenea, au fost întocmite peste 150 de procese-verbale pentru contravenții legate de corupție.
Unul dintre cazurile investigate îl vizează pe șeful unui centru teritorial din Odesa, care, în perioada exercitării funcției, și-ar fi majorat semnificativ averea, acumulând bunuri în valoare de peste 45 de milioane de grivne.
Totodată, anchetatorii au identificat discrepanțe majore între averile declarate și cele reale în cazul altor funcționari. De exemplu, în cazul unui adjunct al șefului unui centru regional, diferența ar fi de circa 10 milioane de grivne, iar în cazul unui fost ofițer responsabil de recrutare – de aproximativ 6,6 milioane de grivne.
Autoritățile ucrainene anunță că sunt în desfășurare procedurile necesare pentru înaintarea oficială a acuzațiilor împotriva persoanelor vizate.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Percheziții de amploare în Ucraina. Sunt vizați conducători actuali și foști ai centrelor de recrutare apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA