VIDEO Nou mecanism de sprijin pentru cu copiii cu dizabilități: Autoritățile anunță o plată anuală de trei mii de lei

Copiii cu dizabilități din Republica Moldova vor beneficia, începând cu anul 2026, de un sprijin financiar anual în valoare de 3.000 de lei, acordat în luna iunie. Măsura este prevăzută într-o inițiativă legislativă prezentată de autorități. Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate, Ludmila Adamciuc, a declarat că inițiativa reprezintă  „o recunoaștere” a eforturilor familiilor care cresc copii cu dizabilități și un semnal că statul nu este indiferent față de acestea.

„Întâi iunie este o dată asociată cu copilăria, joaca, cu bucuria, dar, de fapt, este și despre dreptul tuturor copiilor la o dezvoltare armonioasă și la șanse egale, iar pentru copiii cu dizabilități accesul la oportunități pe care alți copii le au de la sine înțeles și drumul către o viață independentă sunt mult mai anevoioase”, a menționat Adamciuc într-un briefing de presă susținut miercuri, 6 mai.

La rândul său, ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a precizat că proiectul vizează instituirea unei plăți anuale pentru toți copiii cu dizabilități, indiferent de gradul acestora.

„Această plată anuală este gândită ca un sprijin universal pentru toate familiile care cresc copii cu dizabilități, indiferent de localitatea în care trăiesc sau de situația socială. Ne-am dorit un mecanism simplu, clar și accesibil, fără drumuri inutile, fără birocrație și fără necesitatea de a depune vreo cerere. Plata va fi oferită proactiv, automat, din oficiu”, a declarat ministra.

 

Potrivit datelor oficiale, în Republica Moldova sunt 13.852 de copii cu diverse forme de dizabilitate.

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul VIDEO Nou mecanism de sprijin pentru cu copiii cu dizabilități: Autoritățile anunță o plată anuală de trei mii de lei apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Serviciul Hidrometeorologic de Stat va fi reorganizat într-o nouă autoritate de meteorologie și monitorizare a mediului

Instituția Publică Serviciul Hidrometeorologic de Stat va fi redenumită în Instituția Publică Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (IP AMM), în cadrul unui proces...

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

Serviciul Hidrometeorologic de Stat va fi reorganizat într-o nouă autoritate de meteorologie și monitorizare a mediului

Instituția Publică Serviciul Hidrometeorologic de Stat va fi redenumită în Instituția Publică Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (IP AMM), în cadrul unui proces de modernizare și aliniere la standardele Uniunii Europene. Decizia fost aprobată a...

Bugetul regiunii transnistrene, revizuit: Mai puțini bani pentru infrastructură și sănătate

Pretinsa administrație de la Tiraspol pregătește o nouă revizuire a bugetului pentru anul 2026, care prevede diminuarea veniturilor și cheltuielilor, reducerea unor programe sociale și investiționale în stânga Nistrului, dar și redirecționarea unor resurse către plata salariilor, potrivit unei analize publicate de portalul media independent MOST.

VIDEO Autoritățile nu știu cum a ajuns o dronă aproape de MA și de unde provenea? Nosatîi așteaptă rezultatul anchetei

La o săptămână după ce o dronă a fost găsită pe un acoperiș din cartierul Telecentru al Capitalei, nu departe de sediul Ministerului Apărării, autoritățile nu dezvăluie încă de unde a provenit aparatul de zbor și nici cum a ajuns acolo. Ministrul Anatolie Nosatîi a declarat presei că așteaptă finalizarea anchetei, înainte de prezenta public careva informații. Oficialul a menționat că asemenea riscuri există, cât în Ucraina au loc acțiuni...

Ex-șeful Direcției 5, Valeriu Cojocaru, scapă de urmărirea Interpol? Răspunsul IGP

Interpol ar fi refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției (IGP) de a-l da în urmărire internațională pe fostul șef al Direcției 5, Valeriu Cojocaru. Informația a fost confirmată pentru Omniapres.md de avocatul acestuia, Vasile Tașco. Potrivit lui Tașco, decizia înseamnă că clientul său nu poate face obiectul urmăririi penale internaționale, al reținerii sau al extrădării prin intermediul mecanismelor Interpol. Totodată, avocatul susține că hotărârea este definitivă și nu poate fi contestată...

CFM a depășit criza salariilor. Vladimir Bolea: „Suma datoriilor la salarii pentru angajați este egală cu zero”

Angajații întreprinderii „Calea Ferată din Moldova” (CFM) și-au primit integral salariile restante. La sfârșitul lunii aprilie curent, datoria istorică acumulată de-a lungul anilor a fost lichidată, a anunțat vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, într-o conferință de presă susținută pe 6 mai.

Procurorii au contestat sentința în cazul lui Vladimir Plahotniuc. PA: „Pedeapsa aplicată este prea blândă și nu reflectă gravitatea faptelor comise”

Procuratura Anticorupție (PA) a contestat astăzi sentința magistraților Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în cauza lui Vladimir Plahotniuc, condamnat la 19 ani de închisoare, în dosarul „Frauda bancară”. Procurorii subliniază că &nbsp...

„Fiecare generație din Moldova a trăit o formă de agresiune”. Ana Revenco vorbește despre traumele care au marcat țara

Fiecare generație din Republica Moldova a trecut prin forme de agresiune sistemică – de la rusificare și deportări până la războiul de pe Nistru și șantaj economic. Declarația a fost făcută de Ana Revenco, directoarea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0, organizat de Grupul Media Realitatea. „Noi avem situația când absolut fiecare generație, în manieră matematică, din Moldova a trăit o acțiune...