VIDEO Autoritățile nu știu cum a ajuns o dronă aproape de MA și de unde provenea? Nosatîi așteaptă rezultatul anchetei

La o săptămână după ce o dronă a fost găsită pe un acoperiș din cartierul Telecentru al Capitalei, nu departe de sediul Ministerului Apărării, autoritățile nu dezvăluie încă de unde a provenit aparatul de zbor și nici cum a ajuns acolo. Ministrul Anatolie Nosatîi a declarat presei că așteaptă finalizarea anchetei, înainte de prezenta public careva informații.

Oficialul a menționat că asemenea riscuri există, cât în Ucraina au loc acțiuni militari. Concomitent, potrivit lui, responsabilii din Republica Moldova întreprind măsurile necesare pentru a diminua riscurile.

„Aș porni de la aceea că atât timp cât Federația Rusă continuă războiul nejustificat în Ucraina, Republica Moldova, reieșind din dislocarea geografică, este direct în amenințare de survolare. Avem instituții specializate, care analizează procedura incidentului, originea, obiectele implicate și la finalizare acestor procese ”, a declarat Nosatîi.

La sfârșitul lunii aprilie, o dronă a fost depistată pe un acoperiș de pe strada Sprâncenoaia din Capitală. Preliminar, aparatul de zbor nu avea explozibil și era unul de cercetare. Persoanele care locuiesc în clădire susțin că nu au auzit momentul aterizării obiectului pe acoperiș.

Articolul VIDEO Autoritățile nu știu cum a ajuns o dronă aproape de MA și de unde provenea? Nosatîi așteaptă rezultatul anchetei apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Vizita Robertei Metsola în România, reprogramată pe fondul crizei politice

Vizita în România a președintei Parlamentului European, Roberta Metsola,...

Victor Osipov, o nouă reacție: Se declară nevinovat și acuză abuzuri în dosarul privind contrabanda cu țigări

Fostul viceprim-ministru pentru reintegrare, Victor Osipov, arestat într-un dosar...

Un câine din Franța, aproape de un record mondial: Are 31 de ani

În munții din Franța trăiește un câine care ar...

Ex-șeful Direcției 5, Valeriu Cojocaru, scapă de urmărirea Interpol? Răspunsul IGP

Interpol ar fi refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției...

ULTIMA ORĂ

Vizita Robertei Metsola în România, reprogramată pe fondul crizei politice

Vizita în România a președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, din 9 mai, a fost reprogramată din cauza tensiunilor politice apărute după demisia Guvernului Bolojan, în urma...

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

Vizita Robertei Metsola în România, reprogramată pe fondul crizei politice

Vizita în România a președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, din 9 mai, a fost reprogramată din cauza tensiunilor politice apărute după demisia Guvernului Bolojan, în urma adoptării unei moțiuni de cenzură în Parlament. Totodată, Administrația Prezidențială a anunțat că președintele României, Nicușor Dan, a decis anularea recepției de la Palatul Cotroceni, organizată cu ocazia Zilei Europei, transmite stirileprotv.ro. Instituția a explicat decizia prin necesitatea concentrării asupra gestionării situației politice actuale. „Această decizie a...

Victor Osipov, o nouă reacție: Se declară nevinovat și acuză abuzuri în dosarul privind contrabanda cu țigări

Fostul viceprim-ministru pentru reintegrare, Victor Osipov, arestat într-un dosar de contrabandă cu țigări, a transmis un nou mesaj prin intermediul avocatului său, Victor Munteanu. Osipov susține că este victima unui dosar fabricat și a unor abuzuri din partea organelor de anchetă. Potrivit lui, măsura arestului este „abuzivă și inutilă”, mai ales că ancheta durează de peste zece ani, iar el a cooperat constant cu autoritățile și își susține nevinovăția. ”Transformarea...

Legenda chirurgiei pediatrice, Eva Gudumac, împlinește astăzi 85 de ani: „Un medic desăvârșit, înzestrat cu multiple și valoroase valențe umane”

Academiciana Eva Gudumac, una dintre cele mai importante figuri ale chirurgiei pediatrice din Republica Moldova, își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Aceasta împlinește 85 de ani, fiind felicitată de mediul medical și academic.

Zeci de apartamente din Chișinău au rămas fără apă potabilă. Sistările sunt programate până la ora 20:00

Mai mulți locuitori ai sectorului Ciocana din Capitală au rămas joi fără apă la robinet, din cauza unor lucrări planificate la rețeaua de alimentare cu apă. Furnizarea apei potabile este sistată astăzi, 7 mai, până la ora 20:00, scrie alocapitala.md. Potrivit Apă-Canal Chișinău, întreruperile afectează consumatorii de pe strada Mircea cel Bătrân 31/2, 31/3, 31/4, 31/6 și 31/8, precum și de pe strada Mihail Sadoveanu 38/6 și strada Dumeniuc 6. Reprezentanții...

Remunerarea experților din cercetare va fi majorată de peste cinci ori

Remunerarea specialiștilor implicați în procesele de evaluare, expertiză și atestare din domeniile cercetării și inovării va crește de peste cinci ori. Un proiect care prevede acest lucru a fost aprobat astăzi de Guvern, transmite MOLDPRES. Potrivit noilor preve...

Un câine din Franța, aproape de un record mondial: Are 31 de ani

În munții din Franța trăiește un câine care ar putea rescrie ceea ce știm despre longevitatea canină. Pe nume Lazare, din rasa Spaniel pitic continental, acesta a ajuns la vârsta de 31 de ani și ar putea depăși recordul de longevitate înregistrat de un ciobănesc australian, care a murit în 1939 la vârsta de 29 de ani. Potrivit înregistrărilor oficiale, animalul s-a născut pe 4 decembrie 1995, ceea ce înseamnă...