Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și acuzând existența unor influențe politice asupra procesului de judecată.
Într-un mesaj public, Plahotniuc a declarat că hotărârea instanței era previzibilă, susținând că judecătorii ar fi fost supuși presiunilor în contextul procedurii de evaluare externă (vetting), iar procurorul de caz ar fi fost ulterior promovat.
„Totul e atât de vizibil și la suprafață, toate influențele politice sunt atât de evidente, încât doar naivii pot crede că în aprilie s-a produs un act de triumf al legii. Din contra, acela a fost, de fapt, triumful puterii politice asupra legii”, a afirmat acesta.
Fostul politician a invocat mai multe nereguli în desfășurarea procesului, printre care presupuse lacune în administrarea probelor, limitarea timpului pentru studierea dosarului, incompatibilitatea unor membri ai completului de judecată și excluderea unor martori ai apărării.
Totodată, Plahotniuc a susținut că dosarul său ar conține „ipoteze și alegații” și nu probe concludente, afirmând că sentința este rezultatul unei decizii politice.
Acesta a anunțat că va contesta hotărârea în instanțele superioare, inclusiv la nivel european și internațional, exprimându-și convingerea că eventualele erori de procedură vor fi analizate și corectate.
„Sper că de acum încolo justiția va fi mult mai independentă față de politic și mai curajoasă în respectarea codului profesional”, a mai declarat Plahotniuc.
Sentința pronunțată în prima instanță poate fi atacată conform procedurilor legale în vigoare.