Alertă la frontiera NATO. Două drone venite din Rusia s-au prăbușit în Letonia

Două drone care au pătruns dinspre Rusia în spațiul aerian al Letoniei s-au prăbușit în dimineața zilei de 7 mai, iar autoritățile au instituit măsuri sporite de securitate în mai multe regiuni din apropierea graniței, relatează presa locală.

Unul dintre aparatele de zbor fără pilot s-a prăbușit pe o stradă unde se află un depozit petrolier din orașul Rezekne, situat la aproximativ 40 de kilometri de frontiera cu Rusia.

Serviciul leton pentru situații de urgență a anunțat că, după verificarea rezervoarelor petroliere cu ajutorul camerelor termice, nu au fost depistate temperaturi ridicate sau risc de incendiu.

La fața locului intervin echipele de urgență, iar poliția a izolat zona afectată. Deocamdată, locul în care s-a prăbușit a doua dronă nu a fost identificat.

Ministrul leton al Apărării, Andris Spruds, a declarat că se deplasează în regiunea Rezekne și a avertizat că situația rămâne complicată.

„În prezent, Forțele Armate Naționale, împreună cu aliații NATO, asigură controlul maxim al spațiului aerian; în aer se află și avioane de vânătoare”, a spus oficialul.

Acesta a adăugat că Ucraina „are tot dreptul să se apere și să lovească ținte de pe teritoriul Rusiei”.

„La prima vedere, există posibilitatea ca acestea să fie drone care vizau ținte din Rusia de pe partea ucraineană. Dar aceasta este doar o presupunere; informația trebuie verificată”, a mai declarat ministrul.

Din motive de securitate, orele au fost suspendate miercuri în toate instituțiile de învățământ din Rezekne și din raioanele Rezekne și Ludza.

Pe 3 mai, autoritățile din Letonia și Estonia au avertizat populația privind posibile amenințări cu drone. În aceeași perioadă, o dronă a încălcat și spațiul aerian al Finlandei, în apropierea frontierei cu Rusia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Alertă la frontiera NATO. Două drone venite din Rusia s-au prăbușit în Letonia apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

(video) „Spuneți-i Namaste”. Scandal în diplomația RM. Ex-ambasadoare Ana Taban l-a dat în judecată pe Mihai Popșoi, după concediere: „S-ar fi încercat fabricarea unui...

Fosta ambasadoare a Republicii Moldova în India, Ana Taban, anunță că a dat în judecată Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova și pe șeful...

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

(video) „Spuneți-i Namaste”. Scandal în diplomația RM. Ex-ambasadoare Ana Taban l-a dat în judecată pe Mihai Popșoi, după concediere: „S-ar fi încercat fabricarea unui...

Fosta ambasadoare a Republicii Moldova în India, Ana Taban, anunță că a dat în judecată Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova și pe șeful instituției, ministrul de Externe Mihai Popșoi, acuzându-l de abuzuri, sancțiuni disciplinare ilegale și tentativa de a-i fi fabricat un dosar penal pentru a justifica rechemarea sa din funcție. „Scopul meu este ca adevărul să iasă la lumină, să se facă dreptate și - cel...

„A descoperit apa caldă”. Grosu răspunde ironic declarațiilor lui Krasnoselski privind soluționarea conflictului transnistrean

Igor Grosu a reacționat ironic la declarațiile liderului nerecunoscut de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care a spus recent că are încredere că autoritățile constituționale ale Republicii Moldova nu vor încerca o soluționare militară a conflictului transnistrean. Întrebat de jurnaliști, înaintea ședinței Parlamentului de astăzi, cum apreciază afirmațiile făcute de Krasnoselski, Igor Grosu a răspuns: „El a descoperit apa caldă, am impresia. Apa caldă a descoperit-o din robinet. Noi de 35 de...

Giganții bancari ai Chinei domină economia globală: Un sfert din activele lumii, concentrate în doar patru instituții

Cele mai mari 50 de bănci din lume dețin active cumulate de aproximativ 101,6 trilioane de dolari, o sumă apropiată de nivelul datoriei guvernamentale globale estimate la 111 trilioane de dolari în 2025, potrivit unei analize realizate pe baza datelor CompaniesMarketCap. Clasamentul este dominat categoric de băncile chineze, care ocupă primele patru poziții la nivel global: Industrial and Commercial Bank of China, Agricultural Bank of China, China Construction Bank și...

Șoferul care a provocat accidentul de la Strășeni, în urma căruia un copil a murit, plasat în arest la domiciliu

Tânărul de 19 ani care, în februarie, a provocat accidentul grav de la Strășeni, în urma căruia un băiat de 14 ani și-a pierdut viața, iar o fată de 12 ani a fost rănită grav, a fost transferat din penitenciar în arest la domiciliu. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel, după examinarea unui recurs depus de avocații inculpatului. Informația a fost confirmată pentru Realitatea.md de purtătoarea de cuvânt...

(video) Accident în capitală: Un bărbat de 50 de ani, rănit după ce motocicleta pe care o conducea s-a lovit de un Nissan

Un bărbat de 50 de ani a fost rănit în urma unui accident produs în Capitală, după ce motocicleta pe care o conducea s-a ciocnit cu un Nissan. Autoritățile investighează circumstanțele producerii impactului.

Un fugar căutat de autoritățile din Germania a încercat să obțină azil politic în R. Moldova folosind acte false

Un bărbat dat în urmărire de către autoritățile din Germania a încercat să obțină azil politic pe teritoriul R. Moldova folosind acte neveridice. Instanța l-a condamnat la trei ani de închisoare pentru confecționarea și utilizarea documentelor oficiale false.

Mită pentru scutirea de serviciul militar: un ofițer ucrainean SBU și complicele său, reținuți cu zeci de mii de dolari

Un ofițer al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) a fost reținut după ce ar fi primit 34.000 de dolari mită în cadrul unei scheme prin care bărbaților li se oferea amânarea serviciului militar. Potrivit autorităților ucrainene, acesta acționa împreună cu un complice, om de afaceri, iar cei doi ar fi organizat angajări fictive pentru persoane care doreau să evite mobilizarea, citează Ukrainskaia Pravda. „Activitatea ilegală a unui angajat actual al...