Deputatul PAS Sergiu Lazarencu pare să se fi enervat în Parlament, după ce Olga Ursu din „Alternativa” l-a întrebat dacă oamenii din mai multe localități știu că acolo vor fi deschise centre de gestionare a deșeurilor. Parlamentarul a ridicat vocea și l-a acuzat pe Ion Ceban de tergiversarea implementării proiectului.
„Acest proiect a stagnat un an și jumătate din cauza primarului de Chișinău.Pentru că au vrut să facă numai show și spectacol. Dar un om care a fost votat de aproape 200.000 de oameni nu are dreptul moral să facă așa.Speculează politic în subiect de mediu”, a strigat Lazarencu.
După răspunsul acordat pe tonuri ridicate, mai mulți deputați prezenți în plen l-au aplaudat pe fostul ministru al Mediului și actualul deputat PAS.
În replică, Olga Ursu l-a întrebat dacă „în toate localitățile menționate, a stagnat proiectul din cauza declarațiilor unui om”.
În cadrul dezbaterilor parlamentare, Lazarencu a mai declarat că în satele Moldovei, un cetățean produce circa 700 de grame de gunoi zilnic, iar la oraș – aproximativ un kilogram.
Într-un final, proiectul privind crearea infrastructurii locale de gestionare a deșeurilor în regiunile Republicii Moldova a fost aprobat în prima lectură.
Articolul VIDEO Nervii lui Lazarencu, întinși pe coardă în Parlament. Deputații l-au aplaudat, după ce a strigat la Ursu apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA