Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a cerut, după tragedia de la Cahul, amenajarea unor spații speciale pentru vizite în unitățile militare, unde atât civilul cât și militarul să fie verificați și obligați să lase arma. În prezent, militarul care vine să-și întâlnească rudele nu trece prin niciun control și nu este obligat să-și depună arma.
Usatîi a explicat că în statele europene există spații dedicate vizitelor, controlate din ambele părți – atât civilul, cât și militarul lasă armamentul înainte de întrevedere. La noi, o astfel de procedură nu există.
„Civilul care intră în teritoriul militar trece o verificare. Dar militarul care vine la întâlnire cu el nu trece nicio verificare. Dacă această procedură ar fi existat, multe dintre problemele semnalate ar fi fost eliminate”, a afirmat Usatîi.
Tocmai într-un astfel de spațiu necontrolat s-a produs tragedia – într-o încăpere destinată vizitelor, unde adolescentul de 16 ani venise să-și viziteze un prieten militar.
Deputatul a ridicat și problema tipului de armament. Pistolul folosit în incident este un model de înaltă performanță, prezent în peste 40 de state, însă purtat în alte țări exclusiv de diviziuni speciale și militari cu experiență avansată.
„Nu există nicio reglementare care să stabilească ce categorie de militar poate purta această armă. Specialiștii trebuie să decidă urgent până la ce nivel au acces cei care dețin arme fără siguranță manuală”, a subliniat liderul Partidului Nostru.
Usatîi a descris și ce s-a întâmplat imediat după incident. Când a fost rănit un alt soldat, toți cei prezenți s-au grăbit să-i acorde primul ajutor. În tot acest timp, adolescentul împușcat a mai mers câțiva metri, a căzut, și a primit asistență medicală pentru stop cardiac, nu pentru o plagă prin împușcare.
Prima ambulanță a sosit după aproximativ cinci minute, a doua după circa 15 minute. În unitate nu există niciun medic specialist.
„Să acorzi asistență pentru stop cardiac unui om care are un glonț în trup – vă dați seama ce înseamnă asta?”, a întrebat retoric Usatîi.
Renato Usatîi a criticat ideea sancționării unei singure persoane fără schimbări reale în sistem, sugerând că după cazul de la Cahul ar putea fi demis Șeful Statului Major al Armatei.
„Eu nu vreau ca totul să se limiteze la faptul că se dă afară un șef și gata. Modificările trebuie să le vedem astfel încât oamenii să nu aibă frică să-și trimită copiii la armată”, a spus liderul Partidului Nostru
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Totodată, potrivit deputatului, tânărul decedat era unicul copil al familiei.
Articolul Usatîi, după tragedia de la Cahul: Nimeni nu verifică arma militarilor care vin la vizite apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA